Evrei 8:1-6
Evrei 8:1-6 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Punctul principal al lucrurilor pe care vi le-am spus până acum, este faptul că avem un Mare Preot care stă în partea dreaptă a tronului ceresc al lui Dumnezeu. El slujește acolo în locul sfânt care există în adevăratul cort. Acesta este construit de Dumnezeu, nu de oameni. Funcția fiecărui mare preot este aceea de a aduce în fața lui Dumnezeu atât daruri, cât și animale sacrificate. Astfel, a fost nevoie ca și Marele nostru Preot să vină în fața Lui cu ceva. Dacă ar mai exista acum pe pământ, El nici nu ar (putea) fi preot; pentru că sunt deja preoți care (încă) oferă daruri lui Dumnezeu conform legii (mozaice). Ei slujesc într-un loc de închinare care este doar o copie asemănătoare unei umbre care provine de la cortul ceresc. Cel de aici este construit în urma instrucțiunilor primite de Moise de la Dumnezeu. Înainte să îl facă, i s-a spus: „Fii atent! Să îl faci conform modelului care ți-a fost prezentat pe munte!” Dar acum, lucrarea care I-a fost încredințată lui Cristos, este mult mai importantă decât a celorlalți preoți; iar „legământul” pe care ni-l prezintă El, este superior celuilalt, pentru că se bazează pe promisiuni mai bune.
Evrei 8:1-6 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri și jertfe. De aceea era de trebuință ca și celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus. Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. Ei fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte.” Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune.
Evrei 8:1-6 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Cel mai important lucru din cele spuse este că avem un astfel de mare preot, care stă la dreapta tronului măririi, în ceruri, şi slujitor al celor sfinte şi al cortului celui adevărat, care a fost ridicat de Domnul, nu de vreun om. Pentru că orice mare preot este pus să aducă daruri şi jertfe, de aceea trebuia ca şi marele nostru preot să aibă ceva de adus. Dacă ar fi fost pe pământ, nici nu ar fi putut fi preot, pentru că aici erau deja cei ce aduc darurile după Lege. Aceştia slujesc chipului şi umbrei celor cereşti, aşa cum i s-a spus lui Moise când a fost să ridice cortul: Vezi , i s-a zis, să faci totul după modelul care ţi s-a arătat pe munte! Acum, însă, El a dobândit o slujire mai bună, pentru că este mijlocitorul unui legământ mai bun, care se întemeiază pe făgăduinţe mai bune.
Evrei 8:1-6 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Iar suma celor despre care am vorbit este că: Avem un astfel de mare preot, care s-a așezat la dreapta tronului Maiestății în ceruri; Un servitor al sanctuarului și al adevăratului tabernacol, pe care l-a ridicat Domnul și nu omul. Fiindcă fiecare mare preot este rânduit să ofere daruri și sacrificii, de aceea, este necesar ca și acest om să aibă ceva să ofere. Căci dacă ar fi pe pământ, nu ar fi preot, văzând că sunt preoți ce oferă daruri conform legii, Care servesc exemplului și umbrei lucrurilor cerești, așa cum Moise a fost avertizat de Dumnezeu, când era gata a face tabernacolul; fiindcă: Vezi, spune el, să faci toate conform modelului arătat ție pe munte. Dar acum el a obținut un serviciu nespus mai bun, prin aceea că este de asemenea mijlocitorul unui legământ mai bun, care a fost întemeiat pe promisiuni mai bune.
Evrei 8:1-6 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Punctul principal al celor spuse mai sus este că avem un astfel de Mare‑Preot care S‑a așezat la dreapta tronului Măririi, în ceruri, ca slujitor al sanctuarului, al adevăratului cort, pe care l‑a ridicat Domnul, nu un om. Orice mare‑preot este rânduit să aducă daruri și jertfe. De aceea, era nevoie ca și El să aducă ceva. Dacă ar fi pe pământ, nici n‑ar fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. Ei slujesc o reprezentare și o umbră a sanctuarului ceresc, după cum a fost înștiințat Moise de Dumnezeu, când urma să ridice cortul: Ia seama , i s‑a zis, să faci totul după modelul care ți‑a fost arătat pe munte! Dimpotrivă, Hristos a dobândit o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, fiindcă a fost statornicit pe baza unor făgăduințe mai bune.
Evrei 8:1-6 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare-Preot care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. Orice mare-preot este pus să-I aducă lui Dumnezeu daruri și jertfe. De aceea era de trebuință ca și celălalt Mare-Preot să aibă ceva de adus. Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. Ei fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte!” Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui mijlocitor este El e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune.
Evrei 8:1-6 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
„Dar punctul cel mai însemnat, Din tot ce-am zis, este aflat În faptul că, acum, putem, Un Mare Preot, să avem, În ceruri, sus, un loc având – La a Măririi dreaptă, stând – Ca slujitor al Locului Prea sfânt, precum și-al cortului, Cari nu de om e ridicat, Ci el, de Domnul, e durat. Un preot, pentru Dumnezeu, Daruri și jertfe dă, mereu. Marele Preot trebuia, Ceva de-adus, de a avea. Dacă ar fi El, pe pământ, Preot n-ar fi, căci aici sânt Cei care, daruri, după Lege, Știu să aducă, se-nțelege. Ei fac numai o slujbă care, Un chip e și o umbră are, A lucrurilor care sânt În ceruri și cari, pe pământ, De Moise, fost-au rânduite, După poruncile primite Chiar de la Dumnezeu, când, sus, Pe munte-n acest fel i-a spus: „Ia seama dar! Cum ai văzut, Va trebui totul făcut” – Iar Moise, cortul, l-a-ntocmit, Așa precum El a dorit. Acum, Hristos a căpătat, O slujbă, cari s-a arătat Că este cu atât mai mare, Pe cât și legământul care, De către El e mijlocit, Este mai bun, fiind zidit Peste făgăduințe noi, Cari mult mai bune sunt apoi.
Evrei 8:1-6 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Punctul de căpătâi din cele spuse este că avem un astfel de mare preot, care s-a așezat de-a dreapta tronului maiestății în ceruri, slujitor al sanctuarului și al cortului adevărat, pe care Domnul l-a ridicat, și nu un om. Căci orice mare preot este stabilit să aducă daruri și jertfe. De aceea, este necesar să aibă și el ceva ca să ofere. Dacă ar fi pe pământ, n-ar fi preot, pentru că aici este deja cine să ofere daruri conform Legii. Aceștia aduc cult unei imagini și umbre a celor cerești, după cum i-a fost revelat lui Moise când urma să ridice cortul: „Vezi – i-a zis – să faci toate după modelul care ți-a fost arătat pe munte!”. Acum însă el a primit o slujire cu atât mai deosebită, cu cât mai înaltă este alianța al cărei mijlocitor este el, deoarece aceasta este întemeiată pe promisiuni mai bune.
Evrei 8:1-6 Noua Traducere Românească (NTR)
Partea cea mai importantă a celor spuse de noi este că avem un astfel de Mare Preot, Care S-a așezat la dreapta tronului Măreției, în Ceruri, slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului Cort, pe care l-a ridicat Domnul, nu omul. Căci fiecare mare preot este pus responsabil să aducă atât daruri, cât și jertfe. De aceea a trebuit ca și Acesta să aibă ceva de adus. Prin urmare, dacă ar fi pe pământ, nu ar mai fi Preot, deoarece există preoți care aduc daruri conform Legii. Ei slujesc într-un loc care este o copie și o umbră a lucrurilor cerești, așa cum se poate observa în avertismentul primit de Moise atunci când urma să ridice Cortul. Căci El i-a zis: „Vezi să faci totul după modelul care ți-a fost arătat pe munte!“. Însă acum Isus a obținut o slujbă mult mai bună, de vreme ce El este și Mijlocitorul unui legământ mai bun, care a fost legiferat pe baza unor promisiuni mai bune.