Evrei 6:18-20
Evrei 6:18-20 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră; Speranța pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și neclintită și care intră până dincolo de perdea, Unde înainte-mergătorul a intrat pentru noi, adică Isus, făcut mare preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melchisedec.
Evrei 6:18-20 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Astfel, având în vedere cele două lucruri care ne demonstrează că este imposibil ca Dumnezeu să mintă, noi am fost foarte mult încurajați să avem certitudine în legătură cu speranța pentru viitor. Pentru sufletul nostru, această speranță este ca o ancoră care ne oferă siguranță și stabilitate. Prin intermediul ei, noi ajungem să avem contact cu ce este dincolo de perdeaua interioară a templului. În acel loc este (acum) Isus, care a intrat primul, pentru noi, ca să ne arate drumul. Și astfel a devenit Mare Preot la fel ca Melhisedec.
Evrei 6:18-20 Noua Traducere Românească (NTR)
pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, cu privire la care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem parte de o puternică încurajare, noi, cei a căror scăpare a fost să ne ținem strâns de speranța care ne-a fost pusă înainte. Și avem această speranță ca pe o ancoră a sufletului, sigură și fermă, care pătrunde dincolo de draperia din interiorul Templului, acolo unde predecesorul nostru, Isus, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek.
Evrei 6:18-20 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.