Evrei 3:12-14
Evrei 3:12-14 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Deci fiți atenți, fraților, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă care să vă separe de Dumnezeul care este viu. Ci încurajați-vă unul pe altul în fiecare zi, atât timp cât se mai poate spune „Astăzi”; pentru ca niciunul dintre voi să nu fie înșelat de păcat și apoi să devină „împietrit”. Noi vom putea beneficia de tot ce are Cristos, doar dacă vom păstra până la sfârșit încrederea pe care am avut-o la început.
Evrei 3:12-14 Noua Traducere Românească (NTR)
Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l depărteze de Dumnezeul cel Viu, ci îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi, cât timp se zice „astăzi“, astfel încât niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci am devenit părtași ai lui Cristos dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit convingerea noastră de la început
Evrei 3:12-14 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început
Evrei 3:12-14 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Aveţi grijă, fraţilor, să nu fie nimeni între voi cu inimă vicleană şi necredincioasă, care să vă îndepărteze de Dumnezeul cel Viu, ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cât încă se mai spune „astăzi”, ca nimeni dintre voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului; căci noi suntem părtaşi cu Hristos, dacă ne păstrăm nezdruncinată până la sfârşit încrederea de la început
Evrei 3:12-14 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Luați seama, fraților, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi o inimă rea a necredinței, pentru a se îndepărta de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnați-vă zilnic unii pe alții, cât timp se spune: Astăzi, ca nu cumva să fie vreunul dintre voi împietrit prin înșelătoria păcatului. Fiindcă suntem făcuți părtași ai lui Cristos, dacă ținem strâns începutul încrederii noastre neclintit până la sfârșit
Evrei 3:12-14 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Luați seama, fraților, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă, care să îl despartă de Dumnezeul cel viu, ci îndemnați‑vă unii pe alții în fiecare zi, cât încă se spune „astăzi”, ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului! Căci ne‑am făcut părtași cu Hristos, dacă ținem până la sfârșit învoiala de la început.
Evrei 3:12-14 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu, ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului! Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început
Evrei 3:12-14 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
De-aceea zic, dragii mei frați, Ca bine, seama, să luați, Să nu aveți, cumva, în voi, O inimă, care apoi, Necredincioasă e, și care Poate, oricând, a fi în stare Să vă despartă-ntr-un târziu De Dumnezeul nostru viu. Unii pe alții, căutați, Necontenit, să vă-ndemnați Cât încă, vremile sunt bune Și cât timp, „Astăzi”, se mai spune, Pentru ca nici unul din voi Să nu se împietrească-apoi, Prin a păcatului purtare, Care aduce înșelare. Căci ne-am făcut – neîndoios – Părtași ai lui Iisus Hristos, Dacă păstrăm pân’ la sfârșit, Al nostru crez, nezguduit – Încrederea ce am avut, În inimi, de la început.
Evrei 3:12-14 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Vedeți, fraților, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi o inimă înrăită de necredință, încât să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu, dar îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi cât timp se mai poate spune „astăzi”, ca să nu se împietrească vreunul dintre voi, prin înșelăciunea păcatului. Noi am devenit părtași ai lui Cristos dacă păstrăm neclintită până la sfârșit încrederea noastră de la început