Evrei 11:1-31Partajează

Evrei 11:1-31 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Iar credința este substanța lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute. Fiindcă prin aceasta bătrânii au obținut o bună mărturie. Prin credință înțelegem că au fost urzite lumile prin cuvântul lui Dumnezeu, așa că lucrurile care sunt văzute nu au fost făcute din lucruri care se văd. Prin credință, Abel i-a oferit lui Dumnezeu un sacrificiu nespus mai bun decât Cain, sacrificiul prin care el a obținut mărturia că a fost drept, Dumnezeu mărturisind despre darurile lui; și prin aceasta, deși mort, încă vorbește. Prin credință a fost strămutat Enoh, ca să nu vadă moartea; și nu a fost găsit, deoarece Dumnezeu l-a strămutat; fiindcă înainte de strămutarea lui, a avut această mărturie, că i-a plăcut lui Dumnezeu. Iar fără credință este imposibil a plăcea lui, fiindcă cel ce vine la Dumnezeu trebuie să creadă că el este și că este un răsplătitor al celor ce îl caută cu zel. Prin credință, Noe, fiind avertizat de Dumnezeu despre lucrurile ce încă nu se vedeau, împins de teamă, a pregătit o arcă pentru salvarea casei sale, prin care el a condamnat lumea și a devenit moștenitor al dreptății, care este prin credință. Prin credință, Avraam, după ce a fost chemat să meargă la locul pe care avea să îl primească mai apoi drept moștenire, a ascultat; și a mers, neștiind încotro mergea. Prin credință a locuit el temporar în țara promisiunii, ca într-o țară străină, locuind în corturi cu Isaac și Iacob, co-moștenitori ai aceleiași promisiuni. Fiindcă el căuta o cetate care are temelii, al cărei ziditor și făcător este Dumnezeu. Prin credință și Sara însăși a primit putere pentru conceperea seminței și a născut un copil, deși îi trecuse vârsta, fiindcă l-a socotit credincios pe cel ce promisese. De aceea chiar dintr-unul și acela ca și mort, s-au născut o mulțime ca stelele cerului, și nenumărați ca nisipul de pe țărmul mării. Toți aceștia au murit în credință, fără să fi primit lucrurile promisiunilor, ci, văzându-le de departe, au și fost convinși despre ele, le-au și îmbrățișat și au mărturisit că erau străini și locuitori temporari pe pământ. Fiindcă toți cei ce spun astfel de lucruri, arată clar că ei caută o patrie. Și, într-adevăr, dacă și-ar fi amintit de patria aceea de unde au ieșit, ar fi avut ocazia să se întoarcă. Dar acum, ei doresc o patrie mai bună, care este cerească; de aceea Dumnezeu nu se rușinează să fie numit Dumnezeul lor; fiindcă le-a pregătit o cetate. Prin credință, Avraam, când a fost încercat, l-a oferit pe Isaac; și cel ce a primit promisiunile l-a oferit pe singurul său fiu născut, Despre care s-a spus: Pentru că în Isaac îți va fi numită sămânța; Socotind că Dumnezeu a fost în stare să îl învie chiar dintre morți, de unde, printr-o prefigurare, l-a și primit. Prin credință, Isaac i-a binecuvântat pe Iacob și Esau referitor la lucrurile ce vor veni. Prin credință, Iacob, când era pe moarte, i-a binecuvântat pe amândoi fiii lui Iosif și s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său. Prin credință, Iosif, când i s-a apropiat sfârșitul, a amintit despre ieșirea copiilor lui Israel și a dat poruncă referitor la oasele sale. Prin credință, Moise, după ce s-a născut, a fost ascuns trei luni de către părinții lui, pentru că au văzut că era un copil frumos; și nu s-au temut de porunca împăratului. Prin credință, Moise, când a crescut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon, Alegând mai degrabă să sufere necaz cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure pentru o vreme de plăcerile păcatului. Considerând ocara lui Cristos ca bogății mai mari decât tezaurele aflate în Egipt, fiindcă se uita la răsplătire. Prin credință, a părăsit Egiptul, netemându-se de furia împăratului, fiindcă a îndurat, ca văzând pe cel care este invizibil. Prin credință, a ținut paștele și stropirea sângelui, ca nu cumva cel ce nimicea pe întâii născuți să se atingă de ei. Prin credință, au trecut ca pe uscat prin Marea Roșie, în care egiptenii, încercând să o treacă, s-au înecat. Prin credință, zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate șapte zile. Prin credință, curva Rahab nu a pierit cu cei care nu au crezut, fiindcă primise spionii cu pace.

Evrei 11:1-31 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Credința este certitudinea pe care o ai cu privire la lucrurile sperate și o convingere fermă față de acele lucruri pe care (încă) nu le vezi (realizate). Așa au trăit oamenii din trecut care au avut o bună reputație. Datorită credinței, noi înțelegem că întregul Univers a fost creat prin Cuvântul lui Dumnezeu. Deci (putem accepta astfel că) tot ce se vede, a fost făcut din lucruri care nu se văd. Credința este explicația faptului că Abel a oferit lui Dumnezeu un sacrificiu mai bun decât al lui Cain. Și datorită credinței lui, Abel a fost declarat corect atunci când Dumnezeu i-a acceptat acel sacrificiu. Deși el a murit, credința lui continuă să ne vorbească. Pentru că Enoh a avut credință, a fost luat de pe pământ fără să mai moară; și nu a mai fost găsit, pentru că îl luase Dumnezeu la El. Dar înainte de a-l lua, Dumnezeu afirmase că agreează felul în care trăiește Enoh. De fapt, dacă nu avem credință, este imposibil să Îi placă lui Dumnezeu de noi. Și cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El există și că îi recompensează pe cei care Îl caută. Noe și-a demonstrat credința atunci când Dumnezeu îl informase despre lucruri care se vor întâmpla. Deși el încă nu putea să le vadă, a construit o corabie ca să își salveze familia. Decizia lui a fost proba pentru condamnarea lumii; și în același timp, el a devenit unul dintre oamenii care moștenesc dreptatea datorită credinței lor. Atunci când Avraam a fost chemat să plece într-un loc unde urma să devină proprietar, el a plecat fără să știe exact unde se ducea. Și astfel și-a demonstrat credința prin ascultare. Credința pe care a avut-o, l-a ajutat să vină în țara promisă, deși el a trăit în ea ca străin. A locuit în corturi, la fel ca Isaac și ca Iacov care erau moștenitorii promisiunii (făcute lui). El a putut să facă acest lucru, pentru că aștepta (să ajungă în) orașul cu fundații foarte solide, al cărui Arhitect și Constructor este Dumnezeu. Pentru că a avut credință, el L-a considerat demn de încredere pe Cel care îi făcuse promisiunea. Și astfel, Avraam a putut să aibă copii chiar dacă era prea bătrân, iar Sara nu putea să rămână însărcinată. În consecință, dintr-un singur om care se apropia de sfârșitul vieții lui pe pământ, au venit în existență atât de mulți descendenți, încât se pot asemăna ca număr cu stelele de pe cer și cu nisipul de la malul mării. Toți aceștia și-au păstrat credința până au murit, deși în timpul vieții lor de pe pământ nu au primit acele lucruri promise. Ei doar le-au văzut (prin credință) și le-au salutat de la distanță, afirmând că aici sunt ca niște străini și că existența lor pe pământ este temporară. Cei care vorbeau astfel, demonstrau că încă sunt în căutarea unei patrii. Dacă s-ar fi referit la aceea din care plecaseră, ar fi avut posibilitatea să se întoarcă în ea. Dar de fapt, ei doreau o patrie mai bună, adică un oraș ceresc. Iar Dumnezeu le-a pregătit un asemenea loc; și Lui nu Îi este rușine să fie numit Dumnezeul lor. Având credință, Avraam a acceptat să îl sacrifice pe Isaac, atunci când Dumnezeu i-a cerut acest lucru ca test. Deși Dumnezeu îi promisese că urmașii lui vor proveni din Isaac, Avraam a fost gata să îl sacrifice pe (acesta care era) unicul lui fiu. El s-a gândit că Dumnezeu ar fi putut să îi învie fiul. Și de fapt, el l-a primit înapoi pe Isaac ca și cum ar fi înviat. Când Isaac a oferit binecuvântarea lui Iacov și lui Esau vorbindu-le despre viitorul lor, el a făcut-o prin credință. Tot prin credință a binecuvântat și Iacov pe fiecare dintre fiii lui Iosif, închinându-se sprijinit de bastonul lui. Apoi Iosif, când era la sfârșitul vieții lui, a demonstrat că are și el credință, vorbind despre exodul poporului Israel din Egipt și dând instrucțiuni cu privire la înmormântarea lui. Pentru că aveau credință, părinții lui Moise l-au ascuns în timpul primelor trei luni după nașterea lui, văzând că este un copil frumos. Astfel, lor nu le-a fost frică să încalce ordinul faraonului. Când a crescut, acest Moise a avut aceeași credință care l-a făcut să refuze titlul de „Fiul fiicei faraonului”. În locul bucuriei pe care o produc temporar plăcerile păcatului, el a ales să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu. Privind spre recompensă, Moise a considerat că a fi ridiculizat pentru Cristos valorează mai mult decât bogățiile Egiptului. El a demonstrat credință atunci când a plecat din Egipt fără să îi fie frică de mânia faraonului; și nu și-a schimbat decizia, ci a procedat ca și cum L-ar fi văzut pe Cel care nu poate fi văzut (fizic). Având credință, Moise a inițiat sărbătoarea numită Paște, stropind sângele (mielului) pentru ca îngerul morții să nu îi omoare pe primii născuți din familiile lor. Tot prin credință au trecut ei prin Marea Roșie ca și când ar fi mers pe un teren uscat. Dar atunci când egiptenii au încercat să o traverseze și ei, au fost înecați. Credința a făcut să cadă zidurile Ierihonului după șapte zile în care au fost înconjurate. Prin credință a supraviețuit și prostituata Rahav. Pentru că a primit și a găzduit în casa ei pe spionii evreilor, ea a fost protejată atunci când au fost omorâți oamenii necredincioși.

Evrei 11:1-31 Noua Traducere Românească (NTR)

Și credința este o convingere cu privire la lucrurile în care sperăm, o siguranță cu privire la lucrurile care nu se văd. Căci, prin aceasta, cei din vechime au primit o bună mărturie. Prin credință înțelegem că lumea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa încât ceea ce se vede n-a fost făcut din lucruri care sunt vizibile. Prin credință I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain. Prin aceasta a primit mărturia că este drept, deoarece Dumnezeu a mărturisit despre darurile lui. Și, deși este mort, prin credința sa încă vorbește. Prin credință a fost mutat Enoh, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu l-a mutat. Căci înainte de mutarea lui a primit mărturia că Îi era plăcut lui Dumnezeu. Și fără credință este imposibil să-I fim plăcuți, pentru că oricine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că îi răsplătește pe cei ce-L caută. Prin credință Noe, fiind avertizat cu privire la lucruri care încă nu se vedeau, a pregătit, plin de reverență, o arcă pentru a-și salva familia. Prin aceasta a condamnat el lumea și a devenit un moștenitor al dreptății care vine prin credință. Prin credință a ascultat Avraam când a fost chemat să meargă spre un loc pe care urma să-l primească drept moștenire și a plecat fără să știe unde se duce. Prin credință s-a așezat el în țara promisiunii, ca într-o țară străină, locuind în corturi cu Isaac și Iacov, moștenitori împreună cu el ai aceleiași promisiuni. Căci el aștepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect și constructor este Dumnezeu. Prin credință și Sara însăși, chiar dacă nu putea rămâne însărcinată și trecuse de vârsta la care putea avea copii, a primit putere să procreeze deoarece L-a considerat credincios pe Cel Ce a promis. De aceea, dintr-un singur om, și acesta aproape mort, s-au născut urmași atât de numeroși ca stelele cerului și fără număr ca nisipul de pe țărmul mării. În credință au murit toți aceștia, însă fără să primească lucrurile promise, ci doar le-au văzut de departe, le-au salutat și au mărturisit că sunt străini și peregrini pe pământ. Cei care vorbesc în acest fel arată că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ei s-ar fi gândit la țara din care au plecat, ar fi avut vreme să se întoarcă în ea, însă ei tânjeau după o țară mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rușine să fie numit Dumnezeul lor, pentru că El a pregătit o cetate pentru ei. Prin credință l-a pregătit Avraam ca jertfă pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare. El, cel care a primit promisiunile, era gata să-l aducă jertfă pe singurul său fiu, el, căruia i se spusese: „Prin Isaac își vor primi numele descendenții tăi“. Căci s-a gândit că Dumnezeu poate să-l învie chiar și dintre cei morți și, într-un fel, de acolo l-a primit înapoi. Prin credință i-a binecuvântat Isaac pe Iacov și Esau cu privire la lucrurile viitoare. Prin credință i-a binecuvântat Iacov, când era pe moarte, pe fiecare dintre fiii lui Iosif și s-a închinat sprijinindu-se pe vârful toiagului său. Prin credință a amintit Iosif, când era pe moarte, de exodul fiilor lui Israel și a dat porunci cu privire la osemintele sale. Prin credință a fost ascuns Moise de către părinții săi timp de trei luni, după ce s-a născut. Ei au văzut că era un copilaș frumos și nu s-au temut de porunca împăratului. Prin credință a refuzat Moise, când s-a făcut mare, să fie numit „fiul fetei lui Faraon“, alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerea trecătoare a păcatului. El a considerat disprețul suferit pentru Cristos ca fiind o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, pentru că avea privirea ațintită la răsplată. Prin credință a ieșit din Egipt, fără să se teamă de furia regelui. Căci el a stat neclintit, ca și când L-ar fi văzut pe Cel Ce este nevăzut. Prin credință a celebrat Paștele și stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu-i omoare pe întâii lor născuți. Prin credință a trecut poporul prin Marea Roșie ca pe uscat. Când au încercat însă și egiptenii lucrul acesta, s-au înecat. Prin credință au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost înconjurate șapte zile. Prin credință n-a pierit prostituata Rahab împreună cu cei neascultători, pentru că i-a primit cu bunăvoință pe spioni.

Evrei 11:1-31 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Și prin ea vorbește el încă, măcar că este mort. Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută. Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau și, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa; prin ea el a osândit lumea și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință. Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce. Prin credință a venit și s-a așezat el în țara făgăduinței ca într-o țară care nu era a lui și a locuit în corturi, ca și Isaac și Iacov, care erau împreună-moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. Prin credință și Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioșia Celui ce-i făgăduise. De aceea, dintr-un singur om, și încă un om aproape mort, s-a născut o sămânță în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra. În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. Prin credință a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduințele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânță care-ți va purta numele!” Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar și din morți: și, drept vorbind, ca înviat din morți l-a primit înapoi. Prin credință a dat Isaac lui Iacov și Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare. Prin credință Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif și „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său”. Prin credință a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârșitul, de ieșirea fiilor lui Israel din Egipt și a dat porunci cu privire la oasele sale. Prin credință a fost ascuns Moise trei luni de părinții lui când s-a născut, pentru că vedeau că era frumos copilul și nu s-au lăsat înspăimântați de porunca împăratului. Prin credință Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire. Prin credință a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Prin credință a prăznuit el Paștele și a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuți să nu se atingă de ei. Prin credință au trecut ei Marea Roșie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghițiți. Prin credință au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost ocolite șapte zile. Prin credință n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiți, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoință.