Hagai 2:10-23
Hagai 2:10-23 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
În ziua a douăzeci și patra a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, a venit cuvântul DOMNULUI prin profetul Hagai, spunând: Astfel zice DOMNUL oștirilor: Întreabă acum pe preoți, referitor la lege, spunând: Dacă cineva poartă carne sfântă în poala hainei lui și cu poala sa atinge pâine sau supă sau vin sau untdelemn sau orice hrană, va fi aceasta sfântă? Și preoții au răspuns și au zis: Nu. Atunci Hagai a spus: Dacă cineva care este necurat printr-un trup mort atinge vreuna din acestea, va fi aceasta necurată? Și preoții au răspuns și au zis: Va fi necurată. Atunci Hagai a răspuns și a zis: Așa este acest popor și așa este această națiune înaintea mea, zice DOMNUL; și așa este fiecare lucrare a mâinilor lor; și ceea ce ei oferă acolo este necurat. Și acum, vă rog, luați aminte din această zi și de acum încolo, înainte de a se pune piatră pe piatră în templul DOMNULUI; De când au fost acele zile, când cineva venea la o grămadă de douăzeci de măsuri, erau doar zece; când cineva venea la teasc să scoată cincizeci de vase din teasc, erau doar douăzeci. V-am lovit cu tăciune în grâu și cu mană și cu grindină în toate ostenelile mâinilor voastre; totuși nu v-ați întors la mine, spune DOMNUL. Luați aminte acum din această zi și de acum încolo, din a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost pusă temelia templului DOMNULUI, luați aminte. Este încă sămânța în grânar? Da, și vița și smochinul și rodiul și măslinul, nu au rodit: din această zi vă voi binecuvânta. Și din nou cuvântul DOMNULUI a venit la Hagai, în a douăzeci și patra zi a lunii, spunând: Vorbește lui Zorobabel, guvernatorul lui Iuda, zicând: Voi clătina cerurile și pământul; Și voi dărâma tronul împărățiilor și voi distruge tăria împărățiilor păgânilor; și voi răsturna carele și pe cei ce merg cu ele; și caii și călăreții lor vor cădea, fiecare prin sabia fratelui său. În acea zi, spune DOMNUL oștirilor, te voi lua, Zorobabel, servitorul meu, fiul lui Șealtiel, zice DOMNUL, și te voi face ca un sigiliu, pentru că eu te-am ales, spune DOMNUL oștirilor.
Hagai 2:10-23 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024 (EDCR)
În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul DOMNULUI a vorbit astfel prin profetul Hagai: „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Pune-le preoților următoarea întrebare asupra Legii: ‘Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau vreo mâncare, oare acestea vor fi sfințite?’»” Preoții au răspuns: „Nu!” Și Hagai a zis: „Dacă cineva spurcat prin atingerea de un trup mort se atinge de toate aceste lucruri, oare vor fi ele spurcate?” Preoții au răspuns: „Vor fi spurcate.” Drept răspuns, Hagai a zis: „«Tot așa este și poporul acesta; tot așa este și neamul acesta înaintea Mea», zice DOMNUL. «Așa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce‑Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat! Uitați‑vă cu băgare de seamă la cele petrecute până astăzi, până în a douăzeci și patra zi a lunii a noua, ziua în care s-au pus temeliile Templului DOMNULUI; uitați-vă cu băgare de seamă! Atunci când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci! V‑am lovit cu rugină, cu tăciune și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Cu toate acestea, tot nu v‑ați întors la Mine», zice DOMNUL. «Priviți cu atenție începând de astăzi – din ziua a douăzeci și patra a lunii a noua, ziua în care s-au pus temeliile Templului DOMNULUI – priviți cu atenție! Mai este sămânță în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, nici măslinul n‑au dat rod, dar, din ziua aceasta, voi lăsa binecuvântarea Mea.»” Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit a doua oară lui Hagai în a douăzeci și patra zi a lunii: „Spune-i lui Zorobabel, guvernatorul lui Iuda: «Voi zgudui cerurile și pământul; voi zgudui tronuri împărătești, voi nimici puterea împărățiilor neamurilor, voi răsturna și carele de război, laolaltă cu cei suiți în ele; caii și călăreții lor vor fi trântiți la pământ și unul va pieri ucis de sabia altuia. În ziua aceea», zice DOMNUL Oștirilor, «pe tine, Zorobabel, fiul lui Șealtiel, robul Meu», zice DOMNUL, «te voi lua și te voi păstra ca pe un inel de pecetluit, căci Eu te‑am ales», zice DOMNUL Oștirilor.”
Hagai 2:10-23 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, Cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai astfel: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Pune-le preoților următoarea întrebare asupra Legii: ‘Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfințite?’»” Preoții au răspuns: „Nu.” Și Hagai a zis: „Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?” Preoții au răspuns: „Vor fi spurcate.” Atunci Hagai, luând iarăși cuvântul, a zis: „«Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și neamul acesta înaintea Mea», zice Domnul, «așa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat. Uitați-vă dar cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, până să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului! Atunci când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci. V-am lovit cu rugină în grâu și cu tăciune și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Și, cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine», zice Domnul. «Uitați-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul Domnului, uitați-vă cu băgare de seamă la ele! Mai era sămânță în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta voi da binecuvântarea Mea.»” Cuvântul Domnului i-a vorbit a doua oară lui Hagai în a douăzeci și patra zi a lunii astfel: „Vorbește-i lui Zorobabel, dregătorul lui Iuda, și spune: «‘Voi clătina cerurile și pământul; voi răsturna scaunul de domnie al împărățiilor, voi nimici puterea împărățiilor neamurilor, voi răsturna și carele de război și pe cei ce se suie în ele; caii și călăreții lor vor fi trântiți la pământ, și unul va pieri ucis de sabia altuia. În ziua aceea’, zice Domnul Oștirilor, ‘pe tine, Zorobabel, fiul lui Șealtiel, robul Meu’, zice Domnul, ‘te voi lua și te voi păstra ca pe o pecete, căci Eu te-am ales’, zice Domnul Oștirilor.»”
Hagai 2:10-23 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
În a douăzeci și patra zi a lunii a noua din al doilea an al guvernării lui Darius, Cuvântul lui Iahve a vorbit lui Hagai astfel: „Iahve, Cel (care este) Omnipotent, îți spune: Pune preoților următoarea întrebare despre legea mozaică: «Să presupunem că cineva a avut carne sfințită pe care a transportat-o acoperită în haina lui. Apoi el atinge cu acea haină pâine, mâncare fiartă, vin, ulei sau o anume mâncare. Vor fi oare aceste lucruri sfințite prin atingerea de acea haină?»” Răspunsul preoților a fost „Nu”. Apoi Hagai a continuat, întrebându-i: „Să presupunem acum că cineva este necurat pentru că s-a atins de un corp mort. Dacă el se va atinge de toate aceste lucruri, oare vor deveni și ele necurate?” Preoții au răspuns: „Da, vor fi necurate!” Atunci Hagai a zis: „Iahve vă spune: «Așa este și acest popor. La fel se întâmplă cu această națiune care este înaintea Mea. Și orice lucru făcut de mâinile lor oferit (Mie) ca un sacrificiu, este necurat! Acum uitați-vă cu atenție la ce s-a întâmplat până astăzi, înainte de așezarea pietrelor una peste alta în zidul templului lui Iahve. Atunci când cineva venea cu un recipient în care ar fi încăput douăzeci de unități, nu era umplut decât până la jumătate. Și când veneau să stoarcă strugurii, în loc de cincizeci de unități de măsură, nu se obțineau decât douăzeci! V-am lovit cu rugină în grâu, cu tăciune și cu grindină. Am lovit tot ce reprezenta lucrul făcut cu mâinile voastre. Și totuși, nu v-ați întors la Mine. Acesta este reproșul pe care vi-l face Iahve! Priviți cu atenție la ce s-a întâmplat din ziua în care s-au pus fundațiile templului lui Iahve și până în această a douăzeci și patra zi a lunii a noua. Mai există cereale în hambare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici măslinul nu au mai produs deloc fructe… Dar începând de azi, vă voi binecuvânta.»!” Cuvântul lui Iahve a vorbit a doua oară lui Hagai în a douăzeci și patra zi a lunii, zicându-i astfel: „Vorbește lui Zorobabel – guvernatorul (poporu)lui (numit) Iuda – și transmite-i următorul mesaj din partea Mea: «Voi cutremura cerul și pământul. Voi răsturna tronurile regilor și voi distruge forța conducătorilor națiunilor. Voi răsturna carele folosite în război și pe cei care merg în ele. Caii vor fi trântiți la pământ împreună cu cei care îi călăresc. Vor muri omorându-se unul pe altul cu sabia. Iahve, Cel (care este) Omnipotent, te asigură pe tine, Zorobabel – fiul lui Șealtiel – sclavul Meu, că în acea zi te voi lua și te voi face ca un inel de sigiliu; pentru că Eu te-am ales (pentru acest scop).»!”
Hagai 2:10-23 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Când douăzeci și patru zile S-au scurs din ale vremii file, Din luna care se vădea A noua-n an că apărea – La doi ani de când la domnie Dariu ajunse ca să fie – Cuvântul Domnului S-a dus Și prin Hagai astfel a spus: „Așa vorbește-Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Du-te dar, până la preoți Și-n urmă să-i întrebi pe toți Asupra Legii. Fiecare Să îți răspundă la-ntrebare: „Dacă în poala hainei sale, Găsit-a cineva, cu cale, A pune-o parte anumită Din carnea ce a fost sfințită, Și dacă întâmpla-se-va Ca al său strai, apoi, cumva – Întâmplător sau înadins – De-o pâine se va fi atins, De untdelemn, vin, ori mâncare, Sau de bucate fierte, oare, Aceste lucruri amintite, Nu au să fie-apoi sfințite?” Hagai atuncea a făcut Așa precum i s-a cerut. Pe preoți, ei i-a întrebat, Iar ei, „Nu!”, ziseră de-ndat’. Hagai le-a pus altă-ntrebare: „Dacă apoi, din întâmplare, Are să vină cineva Și se atinge de ceva, Din ceea ce-am enumerat – Omul acel fiind spurcat, Căci de un mort s-a atins el – Lucrul atins, va fi la fel? Ceea ce a atins el are, Spurcat, în urmă, a fi oare?” Preoții au răspuns, de-ndat’: „Ce a atins, va fi spurcat.” Hagai a zis, preoților: „La fel este acest popor – Și acest neam de-asemenea – Acuma, înaintea Mea” – A cuvântat Domnul Cel Sfânt. „Spurcate mâinile le sânt, Iar ceea ce ei Mi-au jertfit Spurcat se-arată, negreșit! Priviți atent și căutați Ca bine seamă să luați, La tot ceea ce s-a-ntâmplat Până acum, când s-a-nălțat Piatra în zidul Templului Cari se vădește-al Domnului! La o grămadă, ei știau Că douăzeci măsuri aveau; Dar când au fost la numărat Zece grămezi doar s-au aflat. La teasc, apoi, când se duceau Și cincizeci de măsuri puneau, Cu toți văzut-au – la sfârșit – Cum că în teasc nu s-au găsit Măsurile cele cincizeci Care s-au pus, ci douăzeci. Cu grindină, am aruncat În grâul ce l-ați semănat; Și cu rugină l-am lovit Și cu tăciune, negreșit. Cu toate-acestea însă, voi Nu v-ați întors la Mine-apoi. Atenți dar, voi să vă uitați Și bine seamă să luați La ceea ce s-a petrecut De când lucrarea a-nceput – De când a fost întemeiat Templul – până s-a arătat Luna aceasta, luna care A noua e la numărare Și douăzeci și patru zile Trecut-au din ale ei file. Uitați-vă de la-nceput Și pân’ acum, ce s-a făcut. Spuneți-Mi dar, mai era oare – Cumva – sămânță în grânare? Din rodul viei, negreșit, Nimic nu ați mai dobândit. N-a mai legat rod nici smochinul, Nici rodiu-apoi, și nici măslinul. De-acuma, parte veți avea De binecuvântarea Mea.” Trecut-au din a lunii file Doar douăzeci și patru zile, Când la Hagai, iarăși S-a dus Cuvântul Domnului și-a spus: „Te du pân’ la Zorobabel – La dregător – și zi-i astfel: „Voi clătina acest pământ Și cerurile câte sânt, Iar scaunele de domnie Înlăturate au să fie. Îi nimicesc pe cei aflați, Peste popoare, împărați. Răstorn carele de război Cu cei ce urcă-n ele-apoi. Caii și călăreții lor, Pe fețele câmpiilor, Am să-i trântesc. Ei vor cădea Și-i va ucide sabia, Căci se vor bate între ei, Pierind toți călăreți-acei. Atuncea tu, Zorobabel – Cari fiu îi ești lui Șaltiel Și rob al Meu – vei fi luat, Pentru că te voi fi păstrat Ca pe-o pecete, căci ales Ai fost, de Mine. Te-am cules Eu, cari sunt Domn al tuturor” – A zis Domnul oștirilor.
Hagai 2:10-23 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
În [ziua] a douăzeci și patra a [lunii] a noua, în anul al doilea al lui Dárius, cuvântul Domnului a fost către Aggéu, profetul, zicând: „Așa spune Domnul Sabaót: «Întreabă-i pe preoți despre lege, spunând: ‹Dacă cineva duce carne sfințită în poala hainei lui și atinge cu poala sa pâine, hrană, vin, untdelemn și orice este de mâncare, le sfințește?› »”. Preoții au răspuns și au zis: „Nu”. Aggéu a spus: „Dar dacă se atinge impuritatea unui cadavru de toate acestea, le întinează?”. Preoții au răspuns și au zis: „Le întinează”. Aggéu a luat cuvântul și a zis: „Astfel este poporul acesta, astfel este neamul acesta înaintea mea – oracolul Domnului – așa este orice lucrare a mâinilor lor și ceea ce aduc acolo: este întinat. Acum, puneți la inima voastră, din ziua aceasta încolo, înainte să fie pusă piatră peste piatră în templul Domnului! Cum erau când se mergea la o grămadă de douăzeci [de măsuri] și erau zece; se venea la teasc ca să se stoarcă cincizeci de măsuri și erau douăzeci. V-am lovit cu tăciune, cu mană și cu grindină pe voi și toată lucrarea mâinilor voastre, dar voi nu [v-ați întors] la mine – oracolul Domnului. Puneți la inima voastră, din ziua aceasta înainte, din ziua a douăzeci și patra a [lunii] a noua, ziua în care s-a pus temelia templului Domnului! Puneți la inima voastră! Mai este sămânță în hambar? Nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici copacul de măslin nu au adus [roade]: dar din ziua aceasta vă voi binecuvânta”. Și a fost cuvântul Domnului a doua oară către Aggéu, în [ziua] a douăzeci și patra a lunii, zicând: „Spune-i lui Zorobabél, guvernatorul lui Iúda: «Eu voi face să se cutremure cerurile și pământul; voi răsturna tronul domniilor; voi nimici puterea regatelor neamurilor; voi răsturna carele și călăreții lor; vor cădea caii și călăreții lor, fiecare de sabia fratelui său. În ziua aceea – oracolul Domnului Sabaót – te voi lua pe tine, Zorobabél, fiul lui Șealtiél, slujitorul meu – oracolul Domnului – și te voi pune ca pecete, pentru că pe tine te-am ales»” – oracolul Domnului Sabaót.
Hagai 2:10-23 Noua Traducere Românească (NTR)
În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în al doilea an al lui Darius, Cuvântul DOMNULUI i-a vorbit profetului Hagai, zicând: „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Întreabă-i pe preoți ce spune Legea: dacă un om duce în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu poala hainei sale pâine, bucate fierte, vin, ulei sau orice alt fel de mâncare, vor fi acestea sfințite?»“. Preoții au răspuns: „Nu!“. Hagai a zis: „Dar dacă cineva, care este necurat prin faptul că s-a atins de un trup mort, atinge unul dintre aceste lucruri, va deveni el necurat?“. Preoții au răspuns: „Da, va deveni necurat“. Atunci Hagai a zis: „Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și națiunea aceasta înaintea Mea“, zice DOMNUL, „și tot așa sunt toate lucrările mâinilor lor. Ceea ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este necurat. Și acum, uitați-vă cu atenție la ceea ce se întâmplă începând de azi! Până să se fi pus piatră pe piatră la Templul DOMNULUI, cum era? Când venea cineva la o grămadă de douăzeci de măsuri de grâu, găsea doar zece, iar când venea la presa de struguri pentru a scoate cincizeci de măsuri de must, găsea doar douăzeci. Am lovit toate lucrările mâinilor voastre cu filoxeră, mălură și grindină, dar tot nu v-ați întors la Mine“, zice DOMNUL. „Uitați-vă cu atenție la ceea ce se întâmplă începând de azi, din a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua în care a fost pusă temelia la Templul DOMNULUI. Uitați-vă cu atenție: mai este sămânță în hambar? Până acum nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici măslinul n-au dat rod. Dar din ziua aceasta vă voi binecuvânta“. DOMNULUI Cuvântul DOMNULUI i-a vorbit a doua oară lui Hagai, în a douăzeci și patra zi a lunii, și i-a zis: „Vorbește-i lui Zerub-Babel, guvernatorul lui Iuda, și spune-i: «Voi clătina cerurile și pământul, voi răsturna tronul regatelor, voi nimici puterea regatelor națiunilor și voi răsturna carele de război și pe cei ce le conduc. Caii și călăreții lor vor cădea, fiecare prin sabia propriului frate. În ziua aceea, zice DOMNUL Oștirilor, te voi lua pe tine, slujitorul Meu Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, zice DOMNUL, și te voi face precum inelul cu sigiliu, căci pe tine te-am ales»“, zice DOMNUL Oștirilor.
Hagai 2:10-23 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai astfel: „Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Pune preoților următoarea întrebare asupra Legii: «Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfințite?»’” Preoții au răspuns: „Nu!” Și Hagai a zis: „Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?” Preoții au răspuns: „Vor fi spurcate.” Atunci, Hagai, luând iarăși cuvântul, a zis: „‘Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și neamul acesta înaintea Mea’, zice Domnul, ‘așa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat! Uitați-vă dar cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, până să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului! Atunci când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci! V-am lovit cu rugină în grâu și cu tăciune și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Și cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine’, zice Domnul. ‘Uitați-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul Domnului, uitați-vă cu băgare de seamă la ele! Mai era sămânță în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar, din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.’” Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Hagai, în a douăzeci și patra zi a lunii, astfel: „Vorbește lui Zorobabel, dregătorul lui Iuda, și spune: ‘Voi clătina cerurile și pământul; voi răsturna scaunul de domnie al împărățiilor, voi nimici puterea împărățiilor neamurilor, voi răsturna și carele de război și pe cei ce se suie în ele; caii și călăreții lor vor fi trântiți la pământ și unul va pieri ucis de sabia altuia. În ziua aceea’, zice Domnul oștirilor, ‘pe tine, Zorobabele, fiul lui Șealtiel, robul Meu’, zice Domnul, ‘te voi lua și te voi păstra ca pe o pecete, căci Eu te-am ales’, zice Domnul oștirilor.”