YouVersion
Pictograma căutare

Habacuc 1:3-11

Habacuc 1:3-11 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

De ce mă lași să asist la gravele păcate care se fac și să privesc nedreptatea? Sunt martorul distrugerii și al violenței care se întâmplă! Există certuri și apare nemulțumirea… Astfel, legea nu își mai produce efectul și dreptatea nu (poate) învinge! Omul corect este permanent asaltat de cel rău și în final se pronunță o judecată nedreaptă!” „Priviți printre (celelalte) națiuni ca să remarcați ceva care trebuie să vă uimească și să vă sperie; pentru că în timpul vostru voi face un lucru pe care l-ați considera incredibil dacă vi l-ar relata (acum) cineva! Vreau să spun că voi oferi autoritate babilonienilor – acelui popor care acționează fără milă și cu (mare) violență. El merge și invadează marile teritorii ale țărilor lumii ca să devină proprietarul locurilor care nu sunt (încă) ale lui. Oamenii acestui popor sunt fioroși. Își fac singuri legi și își promovează propria lor dreptate. Caii lor se deplasează mai rapid decât leoparzii și sunt mai ageri decât lupii care atacă seara. Cei care îi călăresc, vin pe ei în galop de la mari distanțe și se deplasează cu viteza vulturului când își atacă prada pe care urmează să o mănânce. Tot acest popor vine doar ca să jefuiască. Ei urmăresc cu lăcomie să își extindă teritoriile și fac un mare număr de prizonieri. Cei luați de ei în captivitate sunt forte mulți – ca particulele care formează nisipul… Acești invadatori ridiculizează regii (oricărei națiuni); și niciun conducător nu este o dificultate pentru ei. Râd de toate fortificațiile națiunilor; pentru că pun pământ în jurul lor și le cuceresc astfel foarte ușor! Apoi atitudinea lor se schimbă la fel ca vântul. Comit nedreptăți și devin astfel vinovați; pentru că ajung să își facă zeu din propria lor forță.”

Habacuc 1:3-11 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

De ce îngădui să văd eu, Nelegiuirea, tot mereu? De ce Te uiți la nedreptate, La relele ce-s adunate? Cuprinsă e întreaga fire, De silnicii și asuprire. Certuri se nasc și izbucnesc Gâlcevi ce nu se mai sfârșesc. Fără putere-i legea dată, Dreptatea nu se mai arată, Iar omul cel neprihănit De cel rău este biruit, Căci judecățile rostite, Mereu, nedrepte sunt vădite. „Spre neamuri, ochii vă rotiți! Uitați-vă și vă-ngroziți! În ale voastre zile are Ca să se facă o lucrare, Pe cari n-ați crede-o, de cumva, V-ar povesti-o cineva! Căci ridica-voi un popor, Cari este al Haldeilor. E un neam iute și turbat. Întinderi mari a colindat, Vrând locuințe să găsească, Pe care să le stăpânească. El e grozav și-nfricoșat Și din el însuși și-a luat Și dreptul și a lui mărire. Ai lui cai zboară peste fire, Mai iuți fiind decât se-arată Că leoparzii sunt vreodată. Ei sunt mai sprinteni – bunăoară – Decât sunt lupii cei de seară. Galop, vin călăreții lui Și-asemenea vulturului Care la înălțime zboară, Asupra prăzii se pogoară. Acel popor o să sosească Gândind numai să jefuiască. A lui privire se arată, De lăcomie, încărcată. Mulți, ca nisipul, s-au vădit Toți cei pe cari i-au înrobit. Ei își bat joc de cei aflați Pe scaunele de-mpărați, Iar tagma voievozilor Nimica e, în fața lor. De-ntăriturile ce sânt ‘Nălțate, râd, căci pun pământ, Până pe ele izbutesc Să urce și le cuceresc. Aprinderea i se-ndoiește, Încât măsura depășește Și-astfel se face vinovat Căci a ajuns de și-a luat Puterea lui, drept dumnezeu, Și-n ea se sprijină mereu!”