YouVersion
Pictograma căutare

Estera 2:1-23

Estera 2:1-23 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

După aceste lucruri, când furia împăratului Ahașveroș s-a potolit, el și-a amintit de Vaști și ceea ce ea a făcut și ce s-a hotărât împotriva ei. Atunci servitorii împăratului care îl serveau i-au spus: Să se caute fecioare tinere și plăcute pentru împărat. Și împăratul să rânduiască ofițeri în toate provinciile împărăției sale, pentru ca ei să adune toate fecioarele tinere și plăcute la palatul Susa, în casa femeilor, sub îngrijirea lui Hegai, famenul împăratului, păzitorul femeilor; și să le fie date lucrurile lor pentru curățire. Și tânăra care va plăcea împăratului să fie împărăteasă în locul lui Vaști. Și aceasta a plăcut împăratului; și a făcut astfel. Și era în palatul Susa un anumit iudeu, al cărui nume era Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Șimei, fiul lui Chiș, un beniamit; Care a fost adus din Ierusalim odată cu captivitatea care a fost adusă cu Ieconia împăratul lui Iuda, pe care i-a adus Nebucadnețar împăratul Babilonului. Și el a crescut-o pe Hadasa, care este Estera, fiica unchiului său; fiindcă ea nu avea nici tată nici mamă, și tânăra era plăcută și frumoasă; pe ea Mardoheu a luat-o să fie fiica lui după ce tatăl și mama ei au murit. Și s-a întâmplat, când s-a auzit porunca și hotărârea împăratului, și când multe tinere au fost adunate la palatul Susa, sub îngrijirea lui Hegai, că și Estera a fost adusă în casa împăratului, sub îngrijirea lui Hegai, păzitorul femeilor. Și tânăra i-a plăcut și a obținut bunătate din partea lui; iar el în grabă i-a dat lucrurile pentru curățire, împreună cu lucrurile ei și șapte tinere, care se cuvenea să îi fie date din casa împăratului; și el a mutat-o pe ea și pe tinerele ei în cel mai bun loc în casa femeilor. Estera nu și-a arătat nici poporul nici rudenia; fiindcă Mardoheu i-a poruncit să nu și-o arate. Și Mardoheu se plimba zilnic pe dinaintea curții casei femeilor, să afle starea Esterei și ce se face cu ea. Și când venea rândul fiecărei tinere să intre la împăratul Ahașveroș, după ce a stat douăsprezece luni, conform obiceiului femeilor, (fiindcă astfel se împlineau zilele purificării lor, adică, șase luni cu untdelemn de smirnă, și șase luni cu arome dulci și cu alte lucruri pentru purificarea femeilor). Și astfel venea fiecare tânără la împărat; tot ceea ce își dorea i se dădea să ia cu ea din casa femeilor în casa împăratului. Mergea seara și se întorcea dimineața în a doua casă a femeilor, sub îngrijirea lui Șaașgaz, famenul împăratului, care păzea concubinele; ea nu mai intra la împărat decât dacă împăratului i-a plăcut de ea și era chemată pe nume. Și când a venit rândul Esterei, fiica lui Abihail, unchiul lui Mardoheu care o luase la el ca fiica lui, să intre la împărat, nu a cerut nimic decât ceea ce Hegai, famenul împăratului, păzitorul femeilor, a rânduit. Și Estera a obținut favoare înaintea vederii tuturor celor ce o priveau. Astfel Estera a fost luată la împăratul Ahașveroș în casa lui împărătească în luna a zecea, care este luna Tebet, în al șaptelea an al domniei lui. Și împăratul a iubit-o pe Estera mai mult decât pe toate femeile, iar ea a obținut har și favoare înaintea vederii lui mai mult decât toate fecioarele; astfel că el i-a pus coroana împărătească pe cap și a făcut-o împărăteasă în locul lui Vaști. Apoi împăratul a făcut un ospăț mare tuturor prinților lui și servitorilor lui, adică ospățul Esterei; și a dat o scutire provinciilor și a dat daruri conform cu starea împăratului. Și când fecioarele au fost adunate a doua oară, atunci Mardoheu a stat la poarta împăratului. Estera nu și-a fost arătat încă nici rudenia nici poporul, precum îi poruncise Mardoheu, pentru că Estera a împlinit porunca lui Mardoheu, ca și atunci când ea creștea lângă el. În acele zile, când Mardoheu stătea în poarta împăratului, doi dintre famenii împăratului, Bigtan și Tereș, dintre aceia care păzeau ușa, s-au înfuriat și au căutat să pună mâna pe împăratul Ahașveroș. Și acest lucru a fost cunoscut de Mardoheu, care l-a spus împărătesei Estera; iar Estera a adus aceasta la cunoștința împăratului în numele lui Mardoheu. Și după ce s-a făcut cercetarea acestui lucru, s-a aflat ca adevărat; astfel amândoi au fost spânzurați de un copac; iar aceasta a fost scrisă în cartea cronicilor înaintea împăratului.

Estera 2:1-23 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

După toate acestea, când a încetat mânia regelui Ahașveroș, el și-a amintit de Vaști. S-a gândit la ce făcuse ea și la decretul pe care îl dăduse împotriva ei. Slujitorii apropiați regelui i-au făcut următoarea propunere: „Să fie căutate pentru rege niște fecioare frumoase (fizionomic). Regele să desemneze pentru fiecare dintre provinciile imperiului niște responsabili care să selecteze pe toate fecioarele frumoase și să le aducă împreună în fortăreața Susei. Ele să fie supravegheate de Hegai – eunucul regelui care este responsabil cu femeile – și să le asigure lucrurile necesare pentru înfrumusețare. Tânăra care va fi agreată de rege, să guverneze cu el în locul reginei Vaști!” Această propunere i-a plăcut regelui; și el a procedat conform sugestiilor slujitorilor lui. În fortăreața Susei trăia un evreu care se numea Mardoheu. El era fiul lui Iair. Iair a fost fiul lui Șimei; iar acest Șimei a fost fiul lui Chiș care a fost un bărbat dintre urmașii lui Beniamin. Mardoheu fusese luat în captivitate din Ierusalim. El era printre exilații duși împreună cu Ieconia – regele celor din teritoriul numit Iuda – în vremea în care Nabucodonosor era regele Babilonului. Mardoheu o avea în îngrija lui pe Hadasa – adică pe Estera – care era fiica unchiului lui. Ea nu mai avea nici tată, nici mamă. Tânăra era frumoasă (fizionomic) și agreabilă. După moartea tatălui și a mamei ei, Mardoheu o înfiase. Porunca regelui cuprinsă în decretul lui cu privire la aducerea mai multor fete în fortăreața Susei – sub supravegherea lui Hegai – a făcut ca și Estera să fie luată la palatul lui și să fie dată în grija lui Hegai, responsabilul femeilor. Tânăra i-a plăcut lui Hegai; și astfel, ea a beneficiat de bunăvoință din partea lui. El s-a grăbit să îi aducă atât ce avea nevoie pentru înfrumusețare, cât și partea ei de hrană. I-a dat șapte servitoare care fuseseră alese din palatul regelui. Apoi a dus-o împreună cu ele în cea mai bună cameră a grupului de femei din palat. Estera nu și-a divulgat nici poporul și nici originea – pentru că Mardoheu îi poruncise să nu vorbească (nimănui) despre ele. În fiecare zi, Mardoheu se plimba prin fața gardului care delimita zona femeilor de la palatul regal – ca să afle cum trăia Estera și ce se întâmplase cu ea. Fiecărei tinere îi venea rândul să intre la regele Ahașveroș după douăsprezece luni – timp în care se respecta legea cu privire la femei – pentru că atât trebuia să fie perioada de înfrumusețare. Șase luni se ungeau cu ulei parfumat. Apoi, încă șase luni, ele se ungeau cu balsam și cu alte substanțe specifice femeilor pentru înfrumusețare. Când trebuia ca o tânără să intre acolo unde era regele, i se permitea să aducă împreună cu ea în palatul lui tot ce dorea din zona unde stăteau femeile. Seara, ea intra la rege; iar dimineața se întorcea în al doilea grup de femei de care răspundea Șaașgaz – eunucul regelui responsabil cu paza concubinelor – și nu se mai întorcea la rege decât dacă el o agrease și dacă era chemată pe nume. A venit rândul Esterei – fiica lui Abihail, unchiul lui Mardoheu care o înfiase. Atunci când a intrat la rege, ea nu a vrut să ia ceva din zona unde stăteau femeile, cu excepția acelor lucruri despre care îi vorbise Hegai – eunucul regelui care era responsabil cu paza femeilor de la palat. Estera fusese bine văzută de toți supraveghetorii ei. Ea a fost dusă la regele Ahașveroș, în palatul lui, în a zecea lună, adică în luna numită Tebet. Era al șaptelea an al guvernării lui. Regele a iubit-o pe Estera mai mult decât pe oricare dintre femeile care i-au fost aduse în fața lui. El s-a comportat cu ea având mai multă bunăvoință decât în cazul oricărei alte fecioare. I-a pus coroana regală pe cap și a făcut-o regină în locul reginei Vaști. Regele a organizat apoi un mare banchet la care a invitat pe toți administratorii și pe toți slujitorii lui. Acel banchet a fost organizat în cinstea Esterei. A anunțat o zi de sărbătoare în provincii și a oferit daruri cu generozitatea specifică unui rege. Atunci când fecioarele au fost adunate pentru a doua oară, Mardoheu stătea la poarta regelui. Respectând porunca lui Mardoheu, Estera nu vorbise nimănui despre originea ei și nici despre poporul de care aparținea ea. Estera a procedat exact cum îi spusese Mardoheu – ca în perioada când o educa el. În acele zile, în timp ce Mardoheu stătea la poarta regelui, Bigtana și Tereș – doi dintre eunucii regelui care păzeau poarta – s-au revoltat și au încercat să organizeze un complot împotriva regelui Ahașveroș. Mardoheu a auzit și el despre acest plan și a informat-o pe regina Estera. Atunci Estera i-a spus regelui în numele lui Mardoheu despre planul complotului. S-au făcut cercetări în legătură cu această intenție; și s-a descoperit că totul era adevărat. Cei doi (eunuci) au fost spânzurați. Această întâmplare a fost consemnată în cronici, în prezența regelui.

Estera 2:1-23 Noua Traducere Românească (NTR)

După aceste evenimente, când mânia împăratului Ahașveroș s-a potolit, el și-a amintit de Vaști, de ceea ce făcuse ea și de ceea ce se decretase împotriva ei. Atunci, slujitorii apropiați ai împăratului au zis: „Să se caute pentru împărat niște fecioare tinere, plăcute la înfățișare. Împăratul să desemneze supraveghetori în fiecare dintre provinciile împărăției ca să adune toate fecioarele tinere, plăcute la înfățișare, în citadela Susei, în harem, sub supravegherea lui Hegai, eunucul împăratului care supraveghează femeile și le asigură cremele pentru înfrumusețare. Tânăra care va plăcea împăratului, să împărățească în locul lui Vaști!“. Sfatul acesta i-a plăcut împăratului și el a făcut întocmai. În citadela Susei trăia un evreu pe nume Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Șimei, fiul lui Chiș, un bărbat beniamit care fusese luat în captivitate din Ierusalim alături de exilații duși în captivitate împreună cu Ieconia, regele lui Iuda, de către Nebucadnețar, împăratul Babilonului. El îngrijea de Hadasa, adică Estera, fata unchiului său, căci ea nu avea nici tată, nici mamă. Tânăra era frumoasă la chip și plăcută la înfățișare. După moartea tatălui și a mamei acesteia, Mardoheu o înfiase. Când s-a auzit de porunca împăratului și de decretul său, au fost strânse un mare număr de fete în citadela Susei, sub supravegherea lui Hegai. Estera a fost luată și ea la palatul împăratului și încredințată lui Hegai, cel care supraveghea femeile. Tânăra i-a plăcut lui Hegai și a găsit bunăvoință înaintea lui, astfel că acesta s-a grăbit să-i dea cremele pentru înfrumusețare și partea ei de hrană. Apoi i-a dat șapte slujnice, alese din palatul împăratului, și a dus-o împreună cu slujnicele în cel mai bun loc din harem. Estera nu și-a dezvăluit nici poporul și nici originea, căci Mardoheu îi poruncise să nu le dezvăluie. În fiecare zi, Mardoheu se plimba prin fața curții haremului, ca să afle cum îi mergea Esterei și ce se întâmplase cu ea. Fiecărei tinere îi venea rândul să intre la împăratul Ahașveroș, după ce, timp de douăsprezece luni, împlinea legea cu privire la femei, căci atât durau zilele de înfrumusețare: timp de șase luni durau ungerile cu ulei de smirnă, și timp de încă șase luni durau ungerile cu balsam și alte creme pentru înfrumusețarea femeilor. Când o tânără intra la împărat, i se dădea voie să ia cu sine în palatul împăratului tot ce dorea din harem. Seara intra la împărat, iar dimineața se întorcea în al doilea harem, cel de care răspundea Șaașgaz, eunucul împăratului, supraveghetorul țiitoarelor, și nu se mai întorcea la împărat, decât dacă împăratul o plăcuse și era chemată pe nume. Când a venit rândul Esterei, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu – cel care o înfiase – deci când i-a venit rândul să intre la împărat, ea nu a căutat să ia nimic altceva, în afară de ceea ce o sfătuise Hegai, eunucul împăratului, supraveghetorul femeilor. Ea a găsit bunăvoință înaintea tuturor celor ce au văzut-o. Estera a fost luată la împăratul Ahașveroș, în palat, în luna a zecea, care este luna tebet, în al șaptelea an al domniei lui. Împăratul a iubit-o pe Estera mai mult decât pe oricare dintre femeile care i-au fost aduse înainte, și ea a avut parte de bunăvoința și dragostea lui mai mult decât toate fecioarele. El i-a așezat coroana împărătească pe cap și a numit-o împărăteasă în locul lui Vaști. Împăratul a dat apoi un ospăț mare tuturor demnitarilor și slujitorilor săi, un ospăț în cinstea Esterei. A stabilit o perioadă de odihnă pentru cei din provincii și a oferit daruri cu mână largă, demne de un împărat. Când fecioarele au fost strânse laolaltă pentru a doua oară, Mardoheu stătea la poarta împăratului. După porunca lui Mardoheu, Estera nu-și dezvăluise nici originea, nici poporul. Estera a făcut întocmai cum îi spusese Mardoheu, ca atunci când o educa el. În zilele acelea, în timp ce Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtana și Tereș, doi dintre eunucii împăratului, păzitori ai porții, s-au răzvrătit și au încercat să ridice mâna împotriva împăratului Ahașveroș. Mardoheu a aflat de această conspirație și a înștiințat-o pe împărăteasa Estera. Estera i-a spus împăratului despre conspirație, în numele lui Mardoheu. S-a cercetat cu privire la conspirație și s-a descoperit că totul era adevărat. Cei doi au fost spânzurați, iar întâmplarea s-a înscris în „Cartea cronicilor“, în prezența împăratului.

Estera 2:1-23 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

După aceste lucruri, când s-a potolit mânia împăratului Ahașveroș, s-a gândit la Vasti, la ce făcuse ea și la hotărârea luată cu privire la ea. Atunci, cei ce slujeau împăratului au zis: „Să se caute pentru împărat niște fete fecioare și frumoase. Împăratul să pună în toate ținuturile din împărăția lui dregători însărcinați să strângă pe toate fetele fecioare și frumoase, în capitala Susa, în casa femeilor, sub privegherea lui Hegai, famenul împăratului și păzitorul femeilor, care să le dea cele trebuincioase pentru gătit. Și fata care-i va plăcea împăratului să fie împărăteasă în locul lui Vasti.” Părerea aceasta a fost primită de împărat și așa a făcut. În capitala Susa era un iudeu numit Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Șimei, fiul lui Chis, bărbat din Beniamin, care fusese luat din Ierusalim printre robii strămutați împreună cu Ieconia, împăratul lui Iuda, de Nebucadnețar, împăratul Babilonului. El creștea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său, căci ea n-avea nici tată, nici mamă. Fata era frumoasă la statură și plăcută la vedere. După moartea tatălui și a mamei sale, Mardoheu o luase de suflet. Când s-a auzit porunca împăratului și hotărârea lui, a fost strâns un mare număr de fete în capitala Susa, sub privegherea lui Hegai. Odată cu ele a fost luată și Estera și adusă în casa împăratului, sub privegherea lui Hegai, păzitorul femeilor. Fata i-a plăcut și a căpătat trecere înaintea lui. El s-a grăbit să-i dea cele de trebuință pentru găteală și hrană, i-a dat șapte slujnice alese din casa împăratului și a pus-o împreună cu slujnicele ei în cea mai bună încăpere din casa femeilor. Estera nu și-a făcut cunoscute nici poporul, nici nașterea, căci Mardoheu o oprise să vorbească despre aceste lucruri. Și, în fiecare zi, Mardoheu se ducea și venea înaintea curții casei femeilor ca să afle cum îi merge Esterei și ce se face cu ea. Fiecare fată se ducea la rândul ei la împăratul Ahașveroș, după ce timp de douăsprezece luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungându-se șase luni cu untdelemn de mirt și șase luni cu miresme de mirozne femeiești. Așa se ducea fiecare fată la împărat. Și, când trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia. Se ducea seara, și a doua zi dimineața trecea în a doua casă a femeilor, sub privegherea lui Șaașgaz, famenul împăratului și păzitorul țiitoarelor împăratului. Nu se mai întorcea la împărat, decât când ar fi dorit împăratul și ar fi chemat-o pe nume. Când i-a venit rândul să se ducă la împărat, Estera, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o înfiase, n-a cerut decât ce a fost rânduit de Hegai, famenul împăratului și păzitorul femeilor. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau. Estera a fost dusă la împăratul Ahașveroș, în casa împărătească, în luna a zecea, adică luna Tebet, în al șaptelea an al domniei lui. Împăratul a iubit pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei și ea a căpătat trecere și iubire înaintea lui mai mult decât toate celelalte fete. I-a pus cununa împărătească pe cap și a făcut-o împărăteasă în locul lui Vasti. Împăratul a dat un mare ospăț tuturor domnitorilor și slujitorilor lui, un ospăț în cinstea Esterei. Cu prilejul acesta a ușurat sarcinile ținuturilor și a împărțit daruri cu o dărnicie împărătească. A doua oară, când s-au strâns fetele, Mardoheu ședea la poarta împăratului. Estera nu-și spusese nici nașterea, nici poporul, căci o oprise Mardoheu. Și ea urma acum poruncile lui Mardoheu cu tot atâta scumpătate ca atunci când o creștea el. În același timp, pe când Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtan și Tereș, doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, s-au lăsat biruiți de o supărare și au vrut să întindă mâna împotriva împăratului Ahașveroș. Mardoheu a avut cunoștință de lucrul acesta și a dat de știre împărătesei Estera, care l-a spus împăratului din partea lui Mardoheu. Faptul fiind cercetat și găsit întocmai, cei doi fameni au fost spânzurați de un lemn. Și lucrul acesta a fost scris în Cartea Cronicilor în fața împăratului.

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate