Efeseni 5:8-14
Efeseni 5:8-14 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr. Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le. Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina. De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.”
Efeseni 5:8-14 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Dacă în trecut eraţi întuneric, acum sunteţi lumină în Domnul. Trăiţi aşadar, ca fii ai luminii – pentru că rodul luminii stă în tot ce e bun, drept şi adevărat – şi deosebiţi ceea ce este bine plăcut Domnului. Nu luaţi parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă daţi-le pe faţă, fiindcă este o ruşine chiar şi a vorbi despre lucrurile pe care ei le săvârşesc în ascuns. Toate lucrurile date pe faţă, sunt arătate de lumină, pentru că tot ce este arătat este lumină. De aceea se spune: Trezeşte-te, tu, cel ce dormi, şi ridică-te dintre cei morţi şi te va lumina Hristos!
Efeseni 5:8-14 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Fiindcă odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul; umblați precum copii ai luminii; (Fiindcă rodul Duhului este în toată bunătatea și în dreptate și în adevăr), Încercând ce este plăcut Domnului. Și să nu aveți părtășie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustrați-le. Fiindcă este rușine și numai a vorbi despre cele făcute de ei în taină. Dar toate cele mustrate sunt arătate de lumină; fiindcă cea care arată totul pe față, este lumina. De aceea el spune: Trezește-te, tu, care dormi, și scoală-te dintre morți și Cristos îți va da lumină.
Efeseni 5:8-14 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii, căci rodul luminii stă în orice bunătate, în dreptate și în adevăr! Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului și nu luați nicidecum parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă osândiți‑le! Căci ar fi rușinos fie și numai să spunem ce fac ei în ascuns. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina. De aceea zice Scriptura: „Deșteaptă‑te, tu, care dormi, scoală‑te din morți, și Hristos te va lumina!”
Efeseni 5:8-14 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii! Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr. Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le! Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina. De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina!”
Efeseni 5:8-14 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
A fost un timp când erați (caracterizați de) întuneric. Dar acum, în (relația cu) Stăpân(ul vostru), sunteți lumină. Deci să trăiți ca reprezentanți ai luminii! Și efectul concret pe care îl produce lumina se poate vedea în orice situație când viața (voastră) practică demonstrează bunătate, dreptate și adevăr. Atenția voastră trebuie să fie concentrată pe descoperirea lucrurilor care Îi plac Stăpânului. Nu participați la faptele neproductive caracteristice întunericului; ci dimpotrivă – condamnați-le! Pentru că este rușinos chiar și să vorbim despre lucrurile pe care le fac ei în secret. Dar totul devine vizibil atunci când este sub efectul luminii; pentru că ea pune în evidență toate lucrurile. Acest fapt a fost deja enunțat; și astfel: „Tu, cel care dormi, trezește-te! Ridică-te dintre cei morți; și Cristos te va lumina!”
Efeseni 5:8-14 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Odinioară, voi erați În întuneric, dar azi, stați – În Domnul nostru – în lumină, Liberi fiind, de orice vină. Deci, ca niște copii umblați, Cari ai luminii sunt, dragi frați. Iată ce roade au fost date, De-astă lumină: bunătate, Neprihănire, după care, Doar adevărul, loc, își are. E datoria orișicui, Să facă voia Domnului; De-aceea, vreau să cercetați Ceea ce-i place Lui, dragi frați. Vreau să evite fiecare, Lucrările neroditoare, Ale-ntunericului; voi, Doar, osândiți-le apoi. Este rușine să rostesc Tot, ce-n ascuns, ei săvârșesc. Aceste lucruri, făptuite, Sunt, de lumină, osândite Și fără nici o îndoială, O să le deie la iveală, Pentru că doar lumina poate, Să le dezvăluie, pe toate. De-aceea zic: „Deșteaptă-te Tu, care dormi, și scoală-te, Dintre cei morți, căci luminat, Vei fi tu, de Hristos, îndat’.”
Efeseni 5:8-14 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Odinioară erați întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblați ca niște fii ai luminii, căci rodul luminii constă în toată bunătatea, dreptatea și adevărul! Discerneți ceea ce este plăcut Domnului și nu luați parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă denunțați-le! Căci este o rușine chiar și numai să se vorbească de faptele săvârșite de ei în ascuns, pe când toate cele denunțate sunt dezvăluite de lumină, pentru că tot ce este dezvăluit este lumină. De aceea se spune: „Trezește-te, tu, care dormi, și ridică-te dintre cei morți, iar Cristos te va lumina!”.
Efeseni 5:8-14 Noua Traducere Românească (NTR)
Căci altădată erați întuneric, dar acum, în Domnul, sunteți lumină. Trăiți ca niște copii ai luminii (căci rodul luminii se vede în orice bunătate, dreptate și adevăr), cercetând ce-I este plăcut Domnului, și să nu luați parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă dați-le în vileag. Căci este rușinos chiar și numai să vorbim despre lucrurile pe care le fac ei în ascuns. Însă toate lucrurile care sunt date în vileag de lumină, sunt scoase la iveală, pentru că totul este scos la iveală de lumină. De aceea se spune: „Trezește-te, tu, care dormi, scoală-te dintre cei morți, iar Cristos te va lumina!“.