YouVersion
Pictograma căutare

Efeseni 1:3-23

Efeseni 1:3-23 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. De aceea și eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți.

Efeseni 1:3-23 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești, în Cristos; După cum ne-a ales în el înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și ireproșabili înaintea lui în dragoste, Predestinându-ne pentru adopția copiilor prin Isus Cristos, pentru el însuși, conform bunei plăceri a voii sale, Pentru lauda gloriei harului său în care ne-a făcut acceptați în cel preaiubit. În care avem răscumpărarea prin sângele lui, iertarea păcatelor, conform bogățiilor harului său, În care el a abundat spre noi în toată înțelepciunea și priceperea, Făcându-ne cunoscut misterul voii sale, conform bunei sale plăceri, pe care și-a plănuit-o în el însuși; Ca în administrarea plinătății timpurilor să adune în unul, toate în Cristos, deopotrivă pe cele în cer și cele pe pământ; în el, În care am și obținut o moștenire, fiind predestinați conform cu scopul celui care lucrează toate după sfatul voii sale, Pentru lauda gloriei sale, noi, care întâi ne-am încrezut în Cristos. În care și voi v-ați încrezut, după ce ați auzit cuvântul adevărului, evanghelia salvării voastre; și în care, după ce ați crezut, ați fost sigilați cu acel Duh sfânt al promisiunii, Care este arvuna moștenirii noastre, până la răscumpărarea posesiunii cumpărate, spre lauda gloriei sale. Din această cauză și eu, după ce am auzit despre credința voastră în Domnul Isus și dragostea pentru toți sfinții, Nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, amintind despre voi în rugăciunile mele, Ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea duhul înțelepciunii și al revelației în cunoașterea lui; Ochii înțelegerii voastre, fiind iluminați, ca voi să cunoașteți care este speranța chemării lui și care sunt bogățiile gloriei moștenirii lui în sfinți, Și care este nemărginita mărime a puterii lui față de noi, care credem, conform cu lucrarea tăriei puterii sale, Pe care a lucrat-o în Cristos, când l-a înviat dintre morți și l-a așezat la dreapta sa, în locurile cerești, Mult deasupra fiecărei stăpâniri și autorități și puteri și domnii și a fiecărui nume numit, nu numai în lumea aceasta, ci și în cea care vine; Și a pus toate sub picioarele lui și l-a dat să fie capul peste toate lucrurile în biserică, Care este trupul lui, plinătatea celui care umple toate în toți.

Efeseni 1:3-23 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Lui Dumnezeu – Tatăl Stăpânului nostru Isus Cristos – să I se acorde lauda. El este Cel care ne-a oferit tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cerești, în Cristos. Înainte de crearea lumii, Dumnezeu ne-a ales în Cristos, ca să fim sfinți și fără vină înaintea Lui. În mod anticipat, datorită dragostei Sale, El a decis ca acest proces să includă faptul că vom fi înfiați prin Isus Cristos. Aceasta a fost plăcerea și dorința Lui divină. Dumnezeu a făcut acest lucru pentru ca (ulterior) harul Său glorios să fie lăudat (de oameni). El ne-a oferit acest har în persoana Celui pe care Îl iubește. În El beneficiem de răscumpărare; și datorită sângelui Său, avem posibilitatea iertării păcatelor. Ea este o consecință a bogatului har pe care Dumnezeu l-a revărsat în favoarea noastră. Această abundență (de har) a venit împreună cu orice fel de înțelepciune și cu abilitatea de înțelegere. Astfel, în acord cu bunăvoința Sa, El ne-a revelat misterul cu privire la intenția implicată de planul pe care îl concepuse. Acest plan era prevăzut să se realizeze în Cristos la termenul stabilit. În El urma să se unească cerul cu pământul. În Cristos am fost aleși conform deciziei incluse în planul lui Dumnezeu. Tot ce face El este în acord cu scopul pe care Și l-a stabilit. Referitor la noi, cei care am sperat primii în Cristos, acea alegere mai implica faptul că vom oferi (celorlalți) ocazia să laude gloria Lui. Atunci când voi ați auzit cuvântul adevărului conținut de Vestea Bună despre salvarea voastră, l-ați crezut. În acel moment, ați fost (și) sigilați de Spiritul Sfânt care fusese promis. El reprezintă (pentru noi) garanția că vom primi moștenirea de care vor beneficia toți ceilalți care sunt răscumpărați de Dumnezeu. Acest lucru se va întâmpla pentru ca gloria Lui să fie lăudată! Având în vedere aceste lucruri, de când am auzit despre credința voastră în Stăpânul Isus și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, mulțumesc mereu lui Dumnezeu pentru voi când vă amintesc în rugăciunile mele. Prin intermediul lor, eu cer ca Dumnezeul Stăpânului nostru Isus Cristos – Cel care este Tatăl gloriei – să vă ofere un spirit al înțelepciunii și al revelației care să vă faciliteze cunoașterea Sa. Îl mai rog să vă „lumineze” mintea, ca să cunoașteți valoarea lucrurilor de care sperăm să beneficiem. Acestea sunt incluse în chemarea pe care El a inițiat-o pentru noi. Atunci veți putea înțelege cât de bogată și glorioasă este moștenirea promisă de Dumnezeu sfinților și cât de nelimitată este forța Lui care lucrează în favoarea noastră – a celor care suntem credincioși. Aceasta este aceeași forță pe care El a folosit-o atunci când L-a înviat pe Cristos; și tot prin ea I-a oferit locul de la dreapta Sa, în cer. Acolo, Dumnezeu L-a pus (pe Cristos) deasupra tuturor guvernărilor, autorităților, forțelor, administrațiilor și a oricărei titulaturi care se poate oferi nu numai în acest secol, ci și în cel viitor. Astfel, Dumnezeu a pus toate lucrurile la picioarele Lui și L-a desemnat ca Autoritate Supremă pentru tot ce înseamnă Comunitatea Sa. Ea este „organismul” lui Cristos și reprezintă în mod complet pe Acela care umple totul în mod perfect în toți (cei care o compun).

Efeseni 1:3-23 Noua Traducere Românească (NTR)

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Cristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără vină înaintea Lui, în dragoste. El ne-a hotărât mai dinainte pentru înfiere prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda gloriei harului Său, pe care ni l-a dat de bunăvoie în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său, pe care l-a răspândit din abundență printre noi prin orice fel de înțelepciune și pricepere. El a binevoit să ne reveleze taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care a arătat-o în Cristos, ca s-o ducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, pentru a-Și uni iarăși într-Unul, în Cristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost aleși și moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte după planul Celui Ce înfăptuiește toate lucrurile după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă gloriei Lui, noi, cei care ne-am pus mai dinainte speranța în Cristos. În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis, Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui. De aceea și eu, de când am auzit despre credința voastră în Domnul Isus și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă amintesc în rugăciunile mele. Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoașteți care este speranța chemării Lui, care este bogăția gloriei moștenirii Lui în poporul sfinților și care este față de noi, cei ce credem, nemărginita mărime a puterii Lui, potrivit cu lucrarea puterii măreției Lui, pe care a desfășurat-o în Cristos când L-a înviat dintre cei morți și L-a așezat la dreapta Sa în locurile cerești, mai presus de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. El I-a supus totul și L-a făcut Cap peste toate lucrurile, pentru Biserica Sa, care este trupul Lui, plinătatea Celui Care împlinește totul în toți.