YouVersion
Pictograma căutare

Efeseni 1:1-10

Efeseni 1:1-10 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Pavel, apostol al lui Isus Cristos conform dorinței lui Dumnezeu, pentru sfinții credincioși în Cristos Isus, care locuiesc în Efes. Vă doresc să beneficiați de pace de la Dumnezeu – Tatăl nostru – și de la Stăpânul Isus Cristos. Lui Dumnezeu – Tatăl Stăpânului nostru Isus Cristos – să I se acorde lauda. El este Cel care ne-a oferit tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cerești, în Cristos. Înainte de crearea lumii, Dumnezeu ne-a ales în Cristos, ca să fim sfinți și fără vină înaintea Lui. În mod anticipat, datorită dragostei Sale, El a decis ca acest proces să includă faptul că vom fi înfiați prin Isus Cristos. Aceasta a fost plăcerea și dorința Lui divină. Dumnezeu a făcut acest lucru pentru ca (ulterior) harul Său glorios să fie lăudat (de oameni). El ne-a oferit acest har în persoana Celui pe care Îl iubește. În El beneficiem de răscumpărare; și datorită sângelui Său, avem posibilitatea iertării păcatelor. Ea este o consecință a bogatului har pe care Dumnezeu l-a revărsat în favoarea noastră. Această abundență (de har) a venit împreună cu orice fel de înțelepciune și cu abilitatea de înțelegere. Astfel, în acord cu bunăvoința Sa, El ne-a revelat misterul cu privire la intenția implicată de planul pe care îl concepuse. Acest plan era prevăzut să se realizeze în Cristos la termenul stabilit. În El urma să se unească cerul cu pământul.

Efeseni 1:1-10 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

„Pavel, chemat să fie pus, Apostol, în Hristos Iisus – Așa cum Dumnezeu a vrut – Spre sfinții care i-a avut Efesul și către cei care, Drept credincioși, Hristos îi are: Pace și har, doresc, mereu, Să vă dea bunul Dumnezeu – Tatăl aflat în ceruri, sus – Și Domnul nost’, Hristos Iisus. Vreau, Dumnezeu, pentru vecie, Ca binecuvântat să fie – El, Tatăl Domnului Iisus, El, Dumnezeul Cel de Sus – Care, de noi, S-a îndurat Și, binecuvântări, ne-a dat, Care au fost duhovnicești, În locurile Lui, cerești, În Fiul Său, Hristos Iisus. În El dar, Tatăl Cel de Sus, Mai dinainte, ne-a chemat – Până când nu s-a-ntemeiat Această lume. Să știți voi, Că Tatăl ne-a ales, pe noi, Ca sfinți să fim și, socotiți, În fața Lui, neprihăniți. În dragostea ce ne-a purtat, De la-nceput, când ne-a chemat Și ne-a ales, ne-a rânduit Ca, prin Hristos Cel răstignit, Noi să ajungem, înfiați, După plăcerea Lui – dragi frați – Spre laudă, neîncetat, A slavei și harului dat, Prin Prea Iubitul Său. Astfel, Răscumpărare-avem, în El, Prin al Său sânge, și iertate Sunt, ale noastre, mari păcate, Prin bogățiile pe care, Harul cel minunat le are, Pe care, din belșug, apoi, Le-a revărsat El, peste noi; Aceste daruri minunate, Cari peste noi au fost turnate, Doar prin pricepere se-arată Și-nțelepciune, totodată. Căci iată, a binevoit Ca să ne fi descoperit, Acuma, taina voii Sale, Așa cum a găsit cu cale, După un plan alcătuit În Sine însuși, negreșit. La vremea potrivită-apoi, Planul acesta – să știți voi – Că Dumnezeu îl împlinește Și astfel, în Hristos, unește Pe toate cele care sânt În ceruri, cât și pe pământ.