Eclesiastul 9:1-18
Eclesiastul 9:1-18 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Fiindcă toate acestea le-am pus la inima mea ca să vestesc toate aceasta, că toți cei drepți și cei înțelepți și lucrările lor, sunt în mâna lui Dumnezeu; nimeni nu cunoaște nici dragoste nici ură prin tot ce este înaintea lor. Toate lucrurile devin la fel pentru toți; este o singură întâmplare pentru cel drept și pentru cel stricat, pentru cel bun și cel curat și pentru cel necurat și pentru cel ce sacrifică și pentru cel ce nu sacrifică, cum este cel bun, așa este cel păcătos; și cel ce jură, ca cel ce se teme de jurământ. Acesta este un rău printre toate lucrurile care sunt făcute sub soare, că este o singură întâmplare pentru toți; da, de asemenea inima fiilor oamenilor este plină de rău, și nebunie este în inima lor cât timp trăiesc, și după aceea ei merg la morți. Deoarece este speranță pentru cel unit cu toți cei vii; căci un câine viu este mai bun decât un leu mort. Pentru că toți cei vii știu că vor muri, dar morții nu știu nimic, nici nu mai au vreo răsplată, fiindcă amintirea lor este uitată. De asemenea dragostea lor și ura lor și invidia lor, acum a pierit; nici nu mai au vreo parte niciodată din toate câte se fac sub soare. Mergi pe calea ta, mănâncă-ți pâinea cu bucurie și bea-ți vinul cu inimă fericită; căci lui Dumnezeu îi plac de acum lucrările tale. Să fie hainele tale totdeauna albe și capului tău să nu îi lipsească untdelemnul. Trăiește bucuros cu soția pe care o iubești toate zilele vieții deșertăciunii tale, pe care el ți le-a dat sub soare, toate zilele deșertăciunii tale, fiindcă aceasta este partea ta în viață și în munca ta pe care o faci sub soare. Orice găsește mâna ta să facă, fă cu toată tăria ta; fiindcă nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoaștere, nici înțelepciune, în mormântul în care mergi. M-am întors și am văzut sub soare, că alergarea nu este pentru cei iuți, nici bătălia pentru cei puternici, nici chiar pâinea pentru cei înțelepți, nici bogățiile pentru cei ai priceperii, nici favoarea pentru cei iscusiți; ci timpul și șansa îi ajung pe toți. Pentru că omul de asemenea nu își cunoaște timpul; precum peștii ce sunt prinși într-o plasă rea și ca păsările ce sunt prinse în laț, tot așa sunt fiii oamenilor prinși într-un timp rău, când cade dintr-odată asupra lor. Această înțelepciune am văzut-o de asemenea sub soare și mi s-a părut mare; Era o mică cetate și puțini oameni în ea; și a venit un împărat mare împotriva ei și a asediat-o și a zidit fortificații mari împotriva ei; Și s-a găsit în ea un bărbat sărac, înțelept; și el, prin înțelepciunea lui, a scăpat cetatea; totuși nimeni nu și-a amintit de acel bărbat sărac. Atunci am spus: Înțelepciunea este mai bună decât puterea, cu toate acestea înțelepciunea săracului este disprețuită și cuvintele lui nu sunt ascultate. Cuvintele înțelepților sunt ascultate în tăcere mai mult decât strigătul celui ce domnește printre proști. Înțelepciunea este mai bună decât armele de război, dar un singur păcătos distruge mult bine.
Eclesiastul 9:1-18 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Da, mi‑am pus inima să caut toate aceste lucruri, am cercetat toate aceste lucruri și am văzut că oamenii drepți și cei înțelepți și faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea, cât și ura. Oamenii nu știu nimic. Totul înaintea lor este deșertăciune. Tuturor li se întâmplă la fel: aceeași soartă au și cel drept, și cel nelegiuit, și cel bun și curat, și cel necurat, și cel ce aduce jertfă, și cel ce n‑aduce jertfă, și cel bun, și cel păcătos, și cel ce jură, și cel ce se teme să jure. Iată răul cel mai mare din tot ce se face sub soare, și anume că aceeași soartă o au toți. De aceea este plină inima oamenilor de răutate și este nebunie în inima lor cât trăiesc, după care ajung printre cei morți. Da, câtă vreme cineva se află printre cei vii, tot mai are nădejde, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort. Cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și amintirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și invidia lor au pierit demult, iar ei niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Du‑te, mănâncă‑ți pâinea cu bucurie și bea‑ți vinul cu inimă bună, căci Dumnezeu a găsit deja plăcere în ce faci tu! Hainele să‑ți fie albe în orice vreme și untdelemnul să nu‑ți lipsească de pe cap! Gustă viața cu nevasta pe care o iubești în timpul acestei vieți deșarte pe care ți‑a dat‑o Dumnezeu sub soare, în toate zilele tale deșarte, căci aceasta îți este partea în viață, în mijlocul ostenelii cu care te trudești sub soare. Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta, căci în Locuința Morților în care mergi nu mai este nici lucrare, nici socoteală, nici știință, nici înțelepciune! Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuți câștigă alergarea, nu cei viteji câștigă războiul, nu cei înțelepți câștigă pâinea, nici cei pricepuți – bogăția, nici cei cunoscători – favoarea, ci toate atârnă de vremuri și de împrejurări. Căci omul nu‑și cunoaște ceasul: întocmai ca peștii prinși în mreaja înșelătoare și ca păsările căzute în laț, așa sunt înhățați fiii oamenilor de vremea nenorocirii, când se abate dintr‑odată peste ei. Am mai văzut și această înțelepciune sub soare și mi s‑a părut mare. Era o mică cetate, cu puțini oameni în ea, și a venit asupra ei un rege puternic, a împresurat‑o și a ridicat întărituri mari împotriva ei. În ea se afla un om sărac înțelept, care a scăpat cetatea cu înțelepciunea lui, dar nimeni nu și‑a mai amintit de acel om sărac. Atunci am zis: „Mai bună este înțelepciunea decât tăria, dar înțelepciunea săracului este disprețuită și cuvintele lui nu sunt auzite.” Cuvintele înțelepților spuse în șoaptă se aud mai bine decât strigătele celui ce stăpânește peste nebuni. Înțelepciunea este mai bună decât armele de război, dar un singur păcătos nimicește mult bine.
Eclesiastul 9:1-18 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri și am văzut că cei neprihăniți și înțelepți și faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu: atât dragostea, cât și ura. Oamenii nu știu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor. Tuturor li se întâmplă toate deopotrivă: aceeași soartă au cel neprihănit ca și cel rău, cel bun și curat ca și cel necurat, cel ce aduce jertfă ca și cel ce n-aduce jertfă, cel bun ca și cel păcătos, cel ce jură ca și cel ce se teme să jure. Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare, anume că aceeași soartă o au toți. De aceea și este plină inima oamenilor de răutate și de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Și după aceea? Se duc la cei morți. Căci cine este scutit? Oricine trăiește tot mai trage nădejde, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort. Cei vii, într-adevăr, măcar știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor de mult au și pierit, și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Du-te dar de mănâncă-ți pâinea cu bucurie și bea-ți cu inimă bună vinul, căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum! Hainele să-ți fie albe în orice vreme și untdelemnul să nu-ți lipsească de pe cap. Gustă viața cu nevasta pe care o iubești în tot timpul vieții tale deșarte, pe care ți-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare, căci aceasta îți este partea în viață, în mijlocul trudei cu care te ostenești sub soare! Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta, căci în Locuința Morților în care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune! Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuți aleargă, că nu cei viteji câștigă războiul, că nu cei înțelepți câștigă pâinea, nici cei pricepuți bogăția, nici cei învățați bunăvoința, ci toate atârnă de vreme și de împrejurări. Căci omul nu-și cunoaște nici măcar ceasul, întocmai ca peștii prinși în mreaja nimicitoare și ca păsările prinse în laț; ca și ei sunt prinși fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei. Am mai văzut următoarea înțelepciune sub soare și mi s-a părut mare. Era o mică cetate, cu puțini oameni în ea, și a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o și a ridicat mari întărituri împotriva ei. În ea se afla un om sărac, dar înțelept, care a scăpat cetatea cu înțelepciunea lui. Și nimeni nu se gândise la omul acela sărac. Atunci am zis: „Mai bună este înțelepciunea decât tăria.” Totuși, înțelepciunea săracului este disprețuită și nimeni nu-l ascultă. Cuvintele înțelepților, ascultate în liniște, sunt mai de preț decât strigătele unuia care stăpânește între nebuni. Înțelepciunea este mai de preț decât sculele de război, dar un singur păcătos nimicește mult bine.
Eclesiastul 9:1-18 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
„Am decis să înțeleg aceste lucruri; și am observat că atât cei corecți cât și cei înțelepți, împreună cu lucrările lor, sunt în mâna lui Dumnezeu – chiar dacă omul nu știe dacă va beneficia de dragoste sau de ură. Pentru el, totul este în viitor. Pe toți îi așteaptă un singur final: atât pe cel corect cât și pe cel nedrept; atât pe cel bun cât și pe cel rău; atât pe cel curat cât și pe cel necurat; atât pe cel care aduce sacrificii cât și pe cel care nu le aduce; atât pe cel bun cât și pe cel păcătos; atât pe cel care promite cu jurământ, cât și pe cel care se teme să procedeze astfel. Acesta este cel mai mare rău care se face sub soare: faptul că toți (își) sfârșesc (viața) în mod asemănător. În plus, inima oamenilor se umple de răutate; iar prostia inimii lor nu îi abandonează toată viața – deși în final ajung tot printre cei morți. Pentru cel viu, mai există speranță – așa cum este mai valoros un câine viu decât un leu mort. Cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu mai știu nimic. Ei nu mai beneficiază de nicio recompensă. Cei care trăiesc, uită chiar și faptul că aceia au existat cândva. Atât dragostea cât și ura sau gelozia acelor oameni, sunt demult dispărute! Ei nu vor mai beneficia niciodată de nimic din tot ce se face sub soare. Mănâncă-ți pâinea cu bucurie și bea-ți vinul cu inimă veselă; pentru că Dumnezeu a acceptat demult lucrările tale. Hainele să îți fie permanent curate; și să nu îți lipsească uleiul de pe cap. Trăiește-ți viața efemeră împreună cu soția pe care o iubești – în toate acele zile care ți-au fost date sub soare – pentru că aceasta este recompensa de care beneficiezi cât timp trăiești; și acesta este avantajul pe care îl ai în toată munca extenuantă pe care o faci (în existența de) sub soare. Fă cu toată forța ta tot ce poate mâna ta să facă; pentru că în locuința morților unde vei merge și tu, nu există nici lucrare, nici analiza atentă a lucrurilor, nici cunoaștere și nici înțelepciune! Apoi am revenit la preocupările mele; și am constatat că în existența de sub soare, nu (mereu) cei rapizi câștigă întrecerea și nu (totdeauna) cei care dețin forța, obțin victoria. Am mai observat că nu cei înțelepți câștigă pâinea, nu cei competenți au bogății și nu cei capabili beneficiază de bunăvoință. Ci toate depind de vremuri și de circumstanțe. Omul nu își cunoaște nici momentul morții. Cum sunt prinși peștii cu momeala înșelătoare și cum sunt prinse păsările în laț, așa sunt atrași în capcană și fiii oamenilor atunci când vremea dezastrului vine fără să îi anunțe. Îți prezint acum un lucru văzut sub soare. El demonstrează înțelepciune și mi s-a părut foarte valoros. Exista un mic oraș care avea puțini locuitori. A venit împotriva lui un rege care avea o mare forță (armată). L-a înconjurat și a ridicat împotriva lui mari valuri de pământ. Dar acolo exista un înțelept sărac care a scăpat orașul cu înțelepciunea lui. Și totuși, apoi nimeni nu și-a mai amintit de acel sărac. Atunci mi-am zis: «Înțelepciunea este mai bună decât forța; dar înțelepciunea săracului este desconsiderată, iar cuvintele lui nu sunt ascultate… Mai bine să asculți cuvintele liniștite ale înțelepților, decât să asiști la cele pronunțate strident și cu mare intensitate de cel care conduce printre nebuni! Înțelepciunea este mai bună decât armele; dar un singur păcătos distruge mult bine!»”
Eclesiastul 9:1-18 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
M-am îndemnat la căutarea Și-apoi, atent, la cercetarea Tuturor câte s-au făcut Pe lume. Astfel, am văzut Că omul cel neprihănit, Cu faptele ce-a săvârșit, Se află-n mâna Domnului; Iar soarta înțeleptului, Cu tot ce face pe pământ, În mâna Lui, de-asemeni, sânt, Precum și dragostea-i aflată Și ura cea înverșunată. Ce-n viitor are să fie, ‘Nainte, bietul om nu știe. Nici înțeleptul, cu-a lui minte, Nu știe ce-i e pus ‘nainte. Deopotrivă-n viața lor, Toate se-ntâmplă, tuturor: Omul care-i neprihănit Aceeași soartă-a-mpărtășit Ca și cel rău; cel bun, și el, Ca păcătosul; tot la fel, Cel ce se jură și cel care, Teamă de jurământ nu are; Omul cu sufletul curat, Asemeni celui necurat; Cel care jertfe pregătește, Ca omul care nu jertfește. Din toate câte am văzut, Sub soare, eu, că s-au făcut, Iată ce am aflat, anume, Că este cel mai rău, pe lume: Toți – buni sau răi – orice-au făcut, Aceiași soartă au avut. De-aceea, inimile toate Pline-s, mereu, de răutate Și e atâta nebunie În om. Iată că el nu știe Ce va mai fi când, la cei morți, Va trece, prin a morții porți. Pe cine, moartea îl scutește?! Cel viu, mereu, nădăjduiește. Un câine viu mai prețuit E, decât leul ce-a murit. Cei vii, își știu sfârșitul sorții: Știu că muri-vor, însă morții Nu știu nimic și nu li-e dată Apoi, nimic – nici o răsplată – Căci după ce-au fost îngropați, De toată lumea sunt uitați, Iar viața înainte merge; Chiar pomenirea li se șterge. Iubirea, ura, pizma lor Pierit-au. Ei nicicând nu vor Mai avea parte cu cel care E viu, de ce este sub soare. Du-te de pâinea ți-o mănâncă, Cu veselie, până încă Mai ești în viață. Bucuros, Bea-ți apoi vinul. Fii voios Pășind pe-al vieții tale drum, Că-n ceea ce faci tu acum, De mult găsit-a Dumnezeu Plăcere. Dar să ai, mereu, Hainele albe. Untdelemn, Să ai pe cap – eu te îndemn. Gustă din plin viața aceasta Și-alăturea să-ți ai nevasta. În zilele ei trecătoare, În care te trudești sub soare, I-ați partea care ți s-a dat, Pentru tot ceea ce-ai lucrat. Tot ce a ta mână găsește, Să facă; însă, voinicește, Cu forță și cu sârguință, Căci în a morții locuință Unde vei merge la culcare, Nu va mai fi nici o lucrare Și n-ai, mâna, pe ce mai pune. Acolo, nu-i înțelepciune; Nu se mai află vreo știință Și nici un fel de chibzuință. Am mai văzut apoi, sub soare, Că nu cei iuți sunt acei care Vor alerga; o bătălie N-o iau cei care, vitejie În luptă, au să dovedească, Iar pâinea n-au s-o dobândească Cei înțelepți; asemenea, Cei pricepuți nu vor avea Averi și bogății, vreodată; Cei învățați nu au să poată Să capete bunăvoință, Ajutați doar de-a lor știință. Deci iată, toate câte sânt De om făcute pe pământ, Nu țin de truda lui sub soare, Ci doar de vremi și-mprejurare. Căci omul, ceasul, nu îl știe, Năpasta când are să vie Să îl lovească, fără veste, Ci el sărmanul la fel este Ca păsările în laț prinse, Ca pești-n mrejele întinse Căzuți numai din întâmplare. Am mai văzut un lucru mare, Pe care, îndrăznesc a spune, Că l-am numit înțelepciune. Era o cetățuie mică, Ce nu părea de loc voinică. Puțini erau oamenii cei Ce-o locuiau. Asupra ei, Veni un mare împărat, Puternic, care-a-nconjurat Cetatea și a construit Întărituri. Dar s-a găsit Un om sărac, printre acei Care-ntre zidurile ei Au locuit. Săracului, Înțelepciunea minții lui Îi era singura avere. Astfel, doar cu a ei putere, Cetatea a eliberat, Deși nimeni nu l-a luat În seamă, căci sărac a fost. Cine să-l vadă? N-avea rost, Măcar că era înțelept. Atunci mi-am zis: „Să fii deștept, Mai bine-i, căci se dovedește Că-nțelepciunea prețuiește Mai mult decât tăria chiar.” Totuși, văzut-am că ăst dar Disprețuit e de bogat, Dacă săracului i-e dat Și astfel, nimeni nu ascultă Înțelepciunea sa cea multă. Ale-nțeleptului cuvinte Sunt, pentru inimă și minte – În liniște de-s ascultate – Mai mult ca strigătele toate, Ale celui care răcnește Și-ntre nebuni împărățește. Decât o armă de război, Înțelepciunea, să știți voi Că, mult mai mult se prețuiește. Însă mult bine nimicește Un singur păcătos. Deci stați Mereu atenți și privegheați!
Eclesiastul 9:1-18 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Mi-am pus la inimă toate aceste lucruri ca să clarific toate, cum că cei drepți, cei înțelepți și faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu, că omul nu cunoaște nici iubirea, nici ura, chiar dacă toate sunt înaintea lui. Toate sunt [la fel] pentru toți: este o singură soartă pentru cel drept și pentru cel vinovat, pentru cel bun, pentru cel pur și pentru cel impur, pentru cel care aduce jertfă și pentru cel care nu aduce jertfă; cum este cel bun, așa este cel păcătos, cum este cel care jură, așa este și cel care se teme să jure. Acest rău este în tot ceea ce se face sub soare, căci este o singură soartă pentru toți. Ba chiar inima fiilor oamenilor este plină de răutate și prostia este în inimile lor în timpul vieții lor și după ea [se duc] la moarte. Pentru cel care este tovarăș cu cei vii, mai este o speranță, căci este mai bun un câine viu decât un leu mort. Cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic. Nu mai este pentru ei niciun profit, căci amintirea lor a fost uitată. Și iubirea lor, și ura lor, și gelozia lor au pierit deja; nu mai este pentru ei parte în veci în tot ceea ce se face sub soare. Mergi, mănâncă-ți pâinea cu bucurie și bea-ți vinul cu inimă bună, căci i-a plăcut deja lui Dumnezeu lucrarea ta! În orice timp, să fie hainele tale albe și să nu lipsească untdelemnul de pe capul tău! Vezi-ți de viață împreună cu soția ta, pe care o iubești în toate zilele vieții tale deșarte care ți s-au dat sub soare! În toate zilele deșertăciunii tale, aceasta este partea ta între cei vii și în truda ta cu care te trudești sub soare. Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu puterea ta! Căci nu este lucrare, rațiune a lucrurilor, cunoaștere și înțelepciune în locuința morților, înspre care tu mergi. M-am întors și am văzut sub soare că alergarea nu este pentru cei iuți, războiul nu este pentru cei viteji, pâinea nu este pentru cei înțelepți, bogăția nu este pentru cei pricepuți și harul nu este pentru cei care cunosc, căci este un timp și o șansă care li se întâmplă tuturor. Căci omul nu-și cunoaște timpul ca peștii care sunt prinși în plasa cea rea și ca păsările care sunt prinse în laț. Ca ei sunt surprinși fiii oamenilor la timpul cel rău care cade asupra lor pe neașteptate. Am mai văzut o înțelepciune sub soare și era mare pentru mine. Era o mică cetate, cu puțini oameni în ea; și a venit asupra ei un rege mare, a înconjurat-o și a construit împotriva ei întărituri mari. Dar se afla în ea un om sărac și înțelept care a scăpat cetatea aceea prin înțelepciunea lui. Dar nimeni nu și-a amintit de omul acela sărac. Atunci am zis: „Mai bună este înțelepciunea decât vitejia”, deși înțelepciunea săracului este disprețuită și cuvintele lui nu sunt ascultate. Cuvintele înțelepților sunt ascultate în liniște, mai bine decât strigătele celor care domnesc printre nesimțiți. Înțelepciunea este mai bună decât instrumentele de luptă, dar un singur păcătos face să se piardă mult bine.
Eclesiastul 9:1-18 Noua Traducere Românească (NTR)
Da, mi-am îndemnat inima să înțeleagă toate aceste lucruri, am cercetat toate aceste lucruri și am înțeles că oamenii drepți, oamenii înțelepți și lucrările lor se află în mâna lui Dumnezeu, chiar dacă omul nu știe dacă îl așteaptă dragoste sau ură. Tot ce-l așteaptă în viitor îi este necunoscut. Pe toți îi așteaptă o singură soartă: pe cel drept ca și pe cel rău, pe cel bun și curat ca și pe cel necurat, pe cel ce aduce jertfe ca și pe cel ce nu aduce jertfe, pe cel bun ca și pe cel păcătos, pe cel ce jură ca și pe cel ce se teme să facă un jurământ. Acesta este un rău în tot ce se face sub soare, și anume că toți au aceeași soartă. Mai mult, inima fiilor omului este plină de rău. Este atâta nebunie în inima lor în timpul vieții lor; apoi se duc la cei morți. Dar pentru cine se află printre toți cei vii, mai există speranță, căci mai bine un câine viu, decât un leu mort. Cei vii știu cel puțin că vor muri, însă cei morți nu mai știu nimic. Nu mai au parte de nicio plată. Până și amintirea le este dată uitării, la fel cum și dragostea lor, ura lor și gelozia lor au pierit demult. Ei nu vor mai avea parte niciodată de nimic din tot ceea ce se face sub soare. Mănâncă-ți cu bucurie pâinea și bea-ți cu inimă veselă vinul, căci demult ți-a acceptat Dumnezeu lucrările. Hainele să-ți fie albe întotdeauna, iar uleiul să nu-ți lipsească de pe cap. Petrece-ți viața împreună cu soția pe care o iubești, în toate zilele vieții tale deșarte pe care El ți le-a dat sub soare, în toate zilele tale deșarte, căci aceasta este partea ta în viață, aceasta-ți este partea din toată munca grea pe care o depui sub soare. Tot ceea ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta, căci lucrare, chibzuință, cunoștință și înțelepciune nu există în Locuința Morților, acolo unde vei merge și tu, de altfel. Apoi m-am întors și am văzut că, sub soare, nu cei sprinteni câștigă alergarea și nu cei viteji câștigă războiul; nu cei înțelepți câștigă pâinea, nu cei iscusiți câștigă bogății și nu cei cunoscători au parte de bunăvoință, ci toate țin de vreme și de împrejurări. Omul nu-și cunoaște nici măcar ceasul morții: la fel cum sunt prinși peștii în nada înșelătoare și precum sunt prinse păsările în laț, tot așa sunt trași în capcană și fiii oamenilor, atunci când vremea nenorocirii cade peste ei pe neașteptate. Iată ce lucru înțelept am văzut sub soare și mi s-a părut de mare preț. Era odată o cetate mică și cu puțini oameni în ea. Împotriva ei a venit un rege puternic, care a înconjurat-o și a ridicat împotriva ei mari întărituri. În ea s-a aflat însă un înțelept sărac, care a scăpat cetatea prin înțelepciunea lui. Dar nimeni nu și-a mai adus aminte apoi de săracul acela. Prin urmare, mi-am zis: înțelepciunea este mai bună decât puterea, dar înțelepciunea săracului este disprețuită, iar cuvintele lui nu sunt ascultate. Mai bine să asculți cuvintele liniștite ale înțelepților decât strigătul celui ce stăpânește printre nesăbuiți! Mai bună este înțelepciunea decât armele, dar un singur păcătos distruge mult bine!
Eclesiastul 9:1-18 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri și am văzut că cei neprihăniți și înțelepți și faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu: atât dragostea, cât și ura. Oamenii nu știu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor. Tuturor li se întâmplă toate deopotrivă: aceeași soartă are cel neprihănit și cel rău, cel bun și curat, ca și cel necurat, cel ce aduce jertfă, ca și cel ce n-aduce jertfă; cel bun ca și cel păcătos, cel ce jură ca și cel ce se teme să jure! Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare, anume că aceeași soartă au toți. De aceea și este plină inima oamenilor de răutate și de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Și după aceea? Se duc la cei morți. Căci cine este scutit? Oricine trăiește tot mai trage nădejde, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort. Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor de mult au și pierit și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Du-te dar de mănâncă-ți pâinea cu bucurie și bea-ți cu inimă bună vinul, căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum. Hainele să-ți fie albe în orice vreme și untdelemnul să nu-ți lipsească de pe cap. Gustă viața cu nevasta pe care o iubești în tot timpul vieții tale deșarte, pe care ți-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare, căci aceasta îți este partea în viață, în mijlocul trudei cu care te ostenești sub soare. Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuința morților în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune! Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuți aleargă, că nu cei viteji câștigă războiul, că nu cei înțelepți câștigă pâinea, nici cei pricepuți bogăția, nici cei învățați bunăvoința, ci toate atârnă de vreme și de împrejurări. Căci omul nu-și cunoaște nici măcar ceasul, întocmai ca peștii prinși în mreaja nimicitoare și ca păsările prinse în laț; ca și ei sunt prinși și fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei. Am mai văzut următoarea înțelepciune sub soare și mi s-a părut mare. Era o mică cetate, cu puțini oameni în ea și a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o și a ridicat mari întărituri împotriva ei. În ea se afla un om sărac, dar înțelept, care a scăpat cetatea cu înțelepciunea lui. Și nimeni nu se gândise la omul acela sărac. Atunci am zis: „Mai bună este înțelepciunea decât tăria!” Totuși, înțelepciunea săracului este disprețuită și nimeni nu-l ascultă. Cuvintele înțelepților, ascultate în liniște, sunt mai de preț decât strigătele unuia care stăpânește între nebuni. Înțelepciunea este mai de preț decât sculele de război, dar un singur păcătos nimicește mult bine.