Eclesiastul 2:12-26
Eclesiastul 2:12-26 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte. – Și am văzut că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. Înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că și unul, și altul au aceeași soartă. Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.” Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul! Atunci am urât viața, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune sub soare. Și aceasta este o deșertăciune. Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. Căci este câte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbândă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește sub soare? Toate zilele lui sunt pline de durere, și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune. Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Cine, în adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără El? Căci El dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie, dar celui păcătos îi dă grija să strângă și s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.
Eclesiastul 2:12-26 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Am comparat apoi înțelepciunea, nebunia și prostia. Ce poate să facă urmașul regelui, decât tot ce s-a făcut înainte de apariția lui în această lume? Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai utilă decât prostia, cu cât este lumina mai bună decât întunericul. Înțeleptul știe să își folosească ochii, dar prostul trăiește și se deplasează în întuneric. Și totuși, am înțeles că amândoi vor avea același final (: moartea). Atunci mi-am zis în gândul meu: «Dacă și eu voi ajunge la final ca cel prost, atunci de ce am fost mai înțelept (decât el)?» Și am continuat, zicând în inima mea: «Și acest fapt este ceva absurd!» Amintirea despre cel înțelept nu durează mai mult decât aceea a prostului; și în următoarele zile, deja totul este uitat. Înțeleptul moare exact cum moare și prostul! Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă (în existența de) sub soare. Totul este absurd și urmează traseul vântului! Mi-am urât toate rezultatele muncii extenuante pe care personal am făcut-o în existența mea de sub soare. Ele vor rămâne omului care va trăi după mine. Cine știe dacă acela va fi înțelept? Este posibil ca cel care va beneficia de toate rezultatele muncii mele la care am ajuns administrând cu înțelepciune resursele de sub soare, să fie un prost… Acesta este încă un fapt absurd! M-am tot gândit la activitatea mea extenuantă în care am fost implicat în existența de sub soare – până când inima mea a ajuns astfel la disperare; pentru că există oameni care lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și având abilități speciale, dar care își lasă apoi rezultatele muncii lor unui om care nu a muncit pentru ele. Aceasta este încă o absurditate și un mare rău! Ce avantaj (real) are omul din toată munca și din toată implicarea obositoare a sufletului lui din existența de sub soare? Tot timpul cât trăiește, are numai necazuri; și toate preocupările lui din fiecare zi îi produc dezamăgire! Nici chiar noaptea nu i se odihnește sufletul! Acesta este încă un lucru absurd! Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să își sature sufletul cu tot ce este bun din realizările lui. Dar am înțeles că și acest lucru vine din mâna lui Dumnezeu; pentru că cine poate mânca și cine se poate bucura ignorându-L? Da, este o certitudine că omului pe care îl agreează El, îi dă înțelepciune, capacitatea de înțelegere și bucurie. Dar pe cel păcătos îl determină să adune ca să îi dea apoi (din ce a adunat) celui agreat de Dumnezeu. Chiar și acest fapt este o absurditate și urmează traseul vântului!”
Eclesiastul 2:12-26 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și m-am întors să privesc înțelepciunea și nebunia și prostia; căci ce poate face omul care vine după împărat? Chiar ceea ce s-a făcut deja. Atunci am văzut că înțelepciunea întrece prostia, precum lumina întrece întunericul. Ochii înțeleptului sunt în capul său, dar prostul umblă în întuneric; și tot eu am priceput că aceeași întâmplare se întâmplă tuturor. Atunci am spus în inima mea: Așa cum se întâmplă prostului, la fel mi se întâmplă și mie; și de ce am fost atunci mai înțelept? Apoi am spus în inima mea că și aceasta este deșertăciune. Căci nu este amintire pentru totdeauna a înțeleptului mai mult decât a prostului; văzând că ceea ce este acum, în zilele ce vin vor fi toate uitate. Și cum moare înțeleptul? Ca și prostul. De aceea am urât viața, pentru că lucrarea ce se face sub soare este apăsătoare pentru mine, căci totul este deșertăciune și chinuire a duhului. Da, am urât toată munca mea pe care am făcut-o sub soare, pentru că o voi lăsa omului ce va fi după mine. Și cine știe dacă el va fi înțelept, sau prost? Totuși va avea stăpânire peste toată munca mea în care am muncit și în care m-am arătat înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune. De aceea am ajuns să îmi fac inima să dispere de toată munca pe care am făcut-o sub soare. Pentru că este un om a cărui muncă este în înțelepciune și în cunoaștere și în echitate; totuși unui om care nu a muncit în acestea va lăsa el aceasta ca partea lui. Și aceasta este deșertăciune și un mare rău. Căci ce are omul din toată munca sa și din chinuirea inimii sale, în care el a muncit sub soare? Căci toate zilele sale sunt întristări, iar osteneala lui, mâhnire; da, inima lui nu își ia odihnă noaptea. Și aceasta este deșertăciune. Nu este nimic mai bun pentru un om, decât să mănânce și să bea și să își facă sufletul să se bucure de binele din munca lui. Și aceasta am văzut că era din mâna lui Dumnezeu. Pentru că cine poate mânca, sau cine altul se poate grăbi mai mult decât mine? Pentru că Dumnezeu dă unui om ce este bun în ochii săi, înțelepciune și cunoaștere și bucurie; dar celui păcătos îi dă osteneala să adune și să îngrămădească, pentru ca el să dea celui ce este bun înaintea lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și chinuire a duhului.
Eclesiastul 2:12-26 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și m-am întors să privesc înțelepciunea și nebunia și prostia; căci ce poate face omul care vine după împărat? Chiar ceea ce s-a făcut deja. Atunci am văzut că înțelepciunea întrece prostia, precum lumina întrece întunericul. Ochii înțeleptului sunt în capul său, dar prostul umblă în întuneric; și tot eu am priceput că aceeași întâmplare se întâmplă tuturor. Atunci am spus în inima mea: Așa cum se întâmplă prostului, la fel mi se întâmplă și mie; și de ce am fost atunci mai înțelept? Apoi am spus în inima mea că și aceasta este deșertăciune. Căci nu este amintire pentru totdeauna a înțeleptului mai mult decât a prostului; văzând că ceea ce este acum, în zilele ce vin vor fi toate uitate. Și cum moare înțeleptul? Ca și prostul. De aceea am urât viața, pentru că lucrarea ce se face sub soare este apăsătoare pentru mine, căci totul este deșertăciune și chinuire a duhului. Da, am urât toată munca mea pe care am făcut-o sub soare, pentru că o voi lăsa omului ce va fi după mine. Și cine știe dacă el va fi înțelept, sau prost? Totuși va avea stăpânire peste toată munca mea în care am muncit și în care m-am arătat înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune. De aceea am ajuns să îmi fac inima să dispere de toată munca pe care am făcut-o sub soare. Pentru că este un om a cărui muncă este în înțelepciune și în cunoaștere și în echitate; totuși unui om care nu a muncit în acestea va lăsa el aceasta ca partea lui. Și aceasta este deșertăciune și un mare rău. Căci ce are omul din toată munca sa și din chinuirea inimii sale, în care el a muncit sub soare? Căci toate zilele sale sunt întristări, iar osteneala lui, mâhnire; da, inima lui nu își ia odihnă noaptea. Și aceasta este deșertăciune. Nu este nimic mai bun pentru un om, decât să mănânce și să bea și să își facă sufletul să se bucure de binele din munca lui. Și aceasta am văzut că era din mâna lui Dumnezeu. Pentru că cine poate mânca, sau cine altul se poate grăbi mai mult decât mine? Pentru că Dumnezeu dă unui om ce este bun în ochii săi, înțelepciune și cunoaștere și bucurie; dar celui păcătos îi dă osteneala să adune și să îngrămădească, pentru ca el să dea celui ce este bun înaintea lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și chinuire a duhului.
Eclesiastul 2:12-26 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Apoi mi‑am întors privirile spre înțelepciune, spre prostie și spre nebunie. Căci ce ar putea face omul care va veni după rege altfel decât s‑a făcut și mai înainte? Am văzut că înțelepciunea este mai de folos decât nebunia, așa cum este mai de folos lumina decât întunericul. Înțeleptul ține ochii deschiși, dar nebunul umblă în întuneric. Am băgat de seamă însă că aceeași soartă cade peste amândoi. Și mi‑am zis în inima mea: „Dacă soarta nebunului mă va ajunge și pe mine, atunci la ce îmi ajută că am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este deșertăciune.” Căci amintirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Cum moare înțeleptul, tot așa moare și nebunul! Atunci am urât viața, căci m‑a ajuns răul care se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. Am urât chiar și toată truda cu care m‑am ostenit sub soare, pe care i‑o las omului care vine după mine. Cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși, el va fi stăpân peste truda cu care m‑am ostenit și în care m‑am dovedit înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune. M‑a apucat o mare deznădejde în inima mea cu privire la toată truda cu care m‑am ostenit sub soare. Căci este câte un om care s‑a trudit cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, dar lasă totul altui om care nu s‑a ostenit deloc. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. Așadar, ce folos are omul din toată osteneala lui și din toată strădania inimii lui cu care se ostenește sub soare? Toate zilele lui sunt un chin, și îndeletnicirea lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea nu are odihnă inima lui. Și aceasta este deșertăciune. Nu este altă fericire pentru un om decât să mănânce și să bea, să‑și bucure sufletul cu ce e bun din munca lui trudnică. Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Într‑adevăr, cine poate să mănânce și să se bucure fără El? Căci omului plăcut Lui El îi dă înțelepciune, pricepere și bucurie, dar celui păcătos îi dă ca îndeletnicire să strângă și să adune ca să‑i dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.
Eclesiastul 2:12-26 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte. – Și am văzut că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. Înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric, dar am băgat de seamă că și unul, și altul au aceeași soartă. Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.” Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul! Atunci am urât viața, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care i-o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune sub soare. Și aceasta este o deșertăciune. Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. Căci este câte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbândă și îi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește sub soare? Toate zilele lui sunt pline de durere, și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune. Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui. Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Cine, într-adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără El? Căci El îi dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie, dar celui păcătos îi dă grija să strângă și s-adune, ca să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.
Eclesiastul 2:12-26 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Am comparat apoi înțelepciunea, nebunia și prostia. Ce poate să facă urmașul regelui, decât tot ce s-a făcut înainte de apariția lui în această lume? Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai utilă decât prostia, cu cât este lumina mai bună decât întunericul. Înțeleptul știe să își folosească ochii, dar prostul trăiește și se deplasează în întuneric. Și totuși, am înțeles că amândoi vor avea același final (: moartea). Atunci mi-am zis în gândul meu: «Dacă și eu voi ajunge la final ca cel prost, atunci de ce am fost mai înțelept (decât el)?» Și am continuat, zicând în inima mea: «Și acest fapt este ceva absurd!» Amintirea despre cel înțelept nu durează mai mult decât aceea a prostului; și în următoarele zile, deja totul este uitat. Înțeleptul moare exact cum moare și prostul! Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă (în existența de) sub soare. Totul este absurd și urmează traseul vântului! Mi-am urât toate rezultatele muncii extenuante pe care personal am făcut-o în existența mea de sub soare. Ele vor rămâne omului care va trăi după mine. Cine știe dacă acela va fi înțelept? Este posibil ca cel care va beneficia de toate rezultatele muncii mele la care am ajuns administrând cu înțelepciune resursele de sub soare, să fie un prost… Acesta este încă un fapt absurd! M-am tot gândit la activitatea mea extenuantă în care am fost implicat în existența de sub soare – până când inima mea a ajuns astfel la disperare; pentru că există oameni care lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și având abilități speciale, dar care își lasă apoi rezultatele muncii lor unui om care nu a muncit pentru ele. Aceasta este încă o absurditate și un mare rău! Ce avantaj (real) are omul din toată munca și din toată implicarea obositoare a sufletului lui din existența de sub soare? Tot timpul cât trăiește, are numai necazuri; și toate preocupările lui din fiecare zi îi produc dezamăgire! Nici chiar noaptea nu i se odihnește sufletul! Acesta este încă un lucru absurd! Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să își sature sufletul cu tot ce este bun din realizările lui. Dar am înțeles că și acest lucru vine din mâna lui Dumnezeu; pentru că cine poate mânca și cine se poate bucura ignorându-L? Da, este o certitudine că omului pe care îl agreează El, îi dă înțelepciune, capacitatea de înțelegere și bucurie. Dar pe cel păcătos îl determină să adune ca să îi dea apoi (din ce a adunat) celui agreat de Dumnezeu. Chiar și acest fapt este o absurditate și urmează traseul vântului!”
Eclesiastul 2:12-26 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Mi-am întors ochii spre a-mi pune Privirea pe înțelepciune, Prostie și pe nebunie. Căci omul care o să vie În urma împăratului, Ce face-va, la rândul lui? Va face după a sa minte, Tot ce-a făcut și mai ‘nainte. Abia atuncea am văzut – La urmă – și am priceput Că-nțelepciunea-i cu atât Cu mult mai de folos, decât E nebunia, precum are Cu mult mai multă căutare Lumina, decât ar putea Bezna vreodată a avea. Omu-nțelept ochii și-i ține În cap, însă nebunul vine Prin întuneric, șchiopătând. Dar am băgat de seamă când Mai cu atenție-am privit, Că cei doi au împărtășit Aceiași soartă. Am picat Pe gânduri și m-am întrebat: „De-aceeași soartă voi avea Ca și nebunul, atuncea De ce am fost mai înțelept? Am vreun folos că sunt deștept?” Un gând a început a-mi spune: „Și-aceasta e deșertăciune.” Mai mult, nu este pomenit Cel înțelept, decât vorbit, Nebunul e. Va fi uitat – Dacă nu chiar când a plecat – Atunci, în ziua următoare. Și-apoi și înțeleptul moare Și cel nebun. Nu mi-au plăcut Toate pe câte le-am văzut, Sub soare că s-au săvârșit. Atuncea, am disprețuit Viața, căci toate în ea sânt Numai o goană după vânt – Sau altfel, dacă vreau a spune – Viața e doar deșertăciune. M-au dezgustat toate-ntratât, Încât chiar munca mi-am urât – Mi-am urât truda mea sub soare, A mea strădanie pe care O las celui din urma mea, Ca să se bucure de ea. Deștept? Nebun, are să fie? Dar cine poate ca să știe? Și totuși, lui îi va fi dată, A muncii mele truda, toată – Tot ceea ce-am agonisit Sub soare, cât m-am străduit Să strâng, muncind cu-nțelepciune. Și asta-i o deșertăciune. Până acolo am ajuns Că deznădejdea m-a pătruns, Față de munca mea, cu care Mi-am însemnat a mea cărare; Căci câte-un om care-a muncit, Pricepere a dovedit Și-și lasă tot ce-a adunat Omului care l-a urmat, Deși el nu s-a ostenit Deloc, ci doar a moștenit Ce altu-a strâns, cu-nțelepciune. Și-aceasta-i o deșertăciune, Iar după câte mi se pare, Este un rău destul de mare. La drept vorbind, din munca lui, Care-i folosul omului? Doar de durere îi sunt pline Zilele vieții și îi vine Necaz, după a muncii trudă. Ziua întreagă el asudă Și nici măcar noaptea nu are Odihna binefăcătoare. Și-aceasta, îndrăznesc a spune Că, este tot deșertăciune. Nu are altă fericire Omul – după a mea gândire – Doar să mănânce și să bea Și sufletului său să-i dea, Din ceea ce-a agonisit, Ce vrea, spre-a fi înveselit. Aceasta însă-am văzut eu, Că vine de la Dumnezeu. Într-adevăr, cine-i acel Om care poate, fără El, Ca să mănânce și să bea Și bucurie de-a avea? Căci Domnul, precum am văzut, Îi dă celui ce-I e plăcut Înțelepciune, veselie, Știință, multă bucurie. Însă pe păcătos îl pune, Îngrijorat, ca să adune, Să strângă, să agonisească Și la sfârșit să dăruiască Ce-a adunat – al său avut – Celui lui Dumnezeu plăcut.
Eclesiastul 2:12-26 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Și mi-am întors fața ca să văd înțelepciunea, prostia și nebunia. Ce [poate face] omul care vine după rege? Ceea ce deja au făcut [alții]! Eu am văzut că este mai mult folos în înțelepciune decât în nebunie, mai mult folos în lumină decât în întuneric. Cel înțelept are ochii în cap, dar cel nesimțit umblă în întuneric. Și eu am recunoscut că li se întâmplă tuturor aceeași soartă. Mi-am zis eu în inimă: „Dacă mi se întâmplă și mie cum i se întâmplă celui nesimțit, atunci ce folos că am devenit înțelept și eu?”. Căci nu este amintire veșnică a celui înțelept ca și a celui nesimțit: imediat, în zilele care vin, totul este uitat. Cum moare înțeleptul, așa moare și nesimțitul! Am urât viața, căci rea era asupra mea lucrarea pe care o făcusem sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. Am urât toată truda cu care m-am trudit sub soare și pe care o las omului care va fi după mine. Cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Dar el va lua în putere toată truda mea cu care m-am trudit și am devenit înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune. Mi-am întors inima spre disperare, din cauza întregii trude cu care m-am trudit sub soare. Căci există câte un om care se trudește cu înțelepciune, cu știință și cu success și om care nu se trudește, și i se dă partea. Și aceasta este deșertăciune și rău mare. Căci ce are omul în toată truda lui și în toată goana inimii lui cu care se trudește sub soare? Căci toate zilele sale sunt osteneală și inima lui nu se poate odihni din cauza indignării îndeletnicirii lui nici noaptea. Și aceasta este deșertăciune. Nu este bine pentru om decât să mănânce, să bea și sufletul lui să vadă binele din truda sa. Și aceasta am văzut-o eu că este din mâna lui Dumnezeu. Căci cine mănâncă și cine se bucură în afară de mine? Căci omului care este bun în ochii lui, el îi dă înțelepciune, cunoaștere și bucurie, iar celui care păcătuiește îi dă ocupație ca să adune, să strângă și să-i dea celui care este bun înaintea lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.
Eclesiastul 2:12-26 Noua Traducere Românească (NTR)
Am cântărit apoi înțelepciunea, nebunia și prostia. Ce poate să facă omul care vine după împărat, dacă nu tocmai ceea ce s-a făcut și mai înainte? Am înțeles că înțelepciunea este mai folositoare decât nebunia, tot așa cum lumina este mai folositoare decât întunericul. Cel înțelept are discernământ, dar nesăbuitul umblă în întuneric. Am înțeles însă că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă. Atunci am zis în inima mea: „Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului, atunci pentru ce am fost eu foarte înțelept?“. Și am zis în inima mea: „Și aceasta este deșertăciune!“. Căci o amintire veșnică nu va rămâne nici în urma înțeleptului, nici a nesăbuitului. În zilele care vin totul este deja dat uitării. La fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și nesăbuitul. Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt. Mi-am urât toată munca grea pe care am depus-o sub soare, al cărui rod îl las omului care vine după mine. Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire tot rodul muncii mele pe care am depus-o cu înțelepciune sub soare… Și aceasta este deșertăciune. M-am gândit până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza muncii grele pe care am depus-o sub soare, căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, ca apoi să-și lase averea unui om care n-a muncit pentru ea. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău. Căci ce folos are omul din toată munca lui și din tot efortul pe care sufletul lui l-a depus sub soare? Într-adevăr, toate zilele vieții lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune. Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să-și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, ca să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!
Eclesiastul 2:12-26 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte. – Și am văzut că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. Înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că și unul, și altul au aceeași soartă. Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.” Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul! Atunci am urât viața, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune sub soare. Și aceasta este o deșertăciune. Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. Căci este câte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbândă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește sub soare? Toate zilele lui sunt pline de durere, și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune. Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Cine, în adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără El? Căci El dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie, dar celui păcătos îi dă grija să strângă și s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.