Eclesiastul 1:5-18
Eclesiastul 1:5-18 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. Vântul suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri. Toate râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo. Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră. Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu. Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt! Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr. Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut în înțelepciune pe toți cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință.” Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt. Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.
Eclesiastul 1:5-18 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Soarele de asemenea răsare și soarele apune și se grăbește spre locul său de unde a răsărit. Vântul merge spre sud și se întoarce spre nord; se învârtește continuu, și vântul se întoarce din nou conform rotirilor sale. Toate râurile curg în mare, totuși marea nu se umple; la locul de unde râurile vin, într-acolo se întorc din nou. Toate lucrurile sunt în osteneală; omul nu o poate rosti; ochiul nu se satură a vedea, nici urechea nu se umple cu auzire. Ce a fost, aceea va mai fi; și ce s-a făcut, se va mai face; și nu este nimic nou sub soare. Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta este nou? Era deja în vechimea care a fost înainte de noi. Nu este amintire a lucrurilor dinainte; nici nu va fi vreo amintire a lucrurilor ce vor veni la cei ce vor veni după. Eu, Predicatorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim. Și mi-am pus inima să caut și să cercetez prin înțelepciune toate câte sunt făcute sub cer; această osteneală grea a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să fie umiliți prin ea. Eu am văzut toate lucrările făcute sub soare; și, iată, totul este deșertăciune și chinuire a duhului. Ce este strâmb nu poate fi îndreptat, și ce lipsește nu poate fi numărat. Am vorbit îndeaproape cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns mare și am obținut mai multă înțelepciune decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; da, inima mea a văzut înțelepciune și cunoaștere din abundență. Și mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia; am priceput că aceasta de asemenea este chinuire a duhului. Căci în multă înțelepciune este multă mâhnire, și cel ce mărește cunoașterea mărește întristarea.
Eclesiastul 1:5-18 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Soarele de asemenea răsare și soarele apune și se grăbește spre locul său de unde a răsărit. Vântul merge spre sud și se întoarce spre nord; se învârtește continuu, și vântul se întoarce din nou conform rotirilor sale. Toate râurile curg în mare, totuși marea nu se umple; la locul de unde râurile vin, într-acolo se întorc din nou. Toate lucrurile sunt în osteneală; omul nu o poate rosti; ochiul nu se satură a vedea, nici urechea nu se umple cu auzire. Ce a fost, aceea va mai fi; și ce s-a făcut, se va mai face; și nu este nimic nou sub soare. Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta este nou? Era deja în vechimea care a fost înainte de noi. Nu este amintire a lucrurilor dinainte; nici nu va fi vreo amintire a lucrurilor ce vor veni la cei ce vor veni după. Eu, Predicatorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim. Și mi-am pus inima să caut și să cercetez prin înțelepciune toate câte sunt făcute sub cer; această osteneală grea a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să fie umiliți prin ea. Eu am văzut toate lucrările făcute sub soare; și, iată, totul este deșertăciune și chinuire a duhului. Ce este strâmb nu poate fi îndreptat, și ce lipsește nu poate fi numărat. Am vorbit îndeaproape cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns mare și am obținut mai multă înțelepciune decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; da, inima mea a văzut înțelepciune și cunoaștere din abundență. Și mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia; am priceput că aceasta de asemenea este chinuire a duhului. Căci în multă înțelepciune este multă mâhnire, și cel ce mărește cunoașterea mărește întristarea.
Eclesiastul 1:5-18 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Soarele răsare și soarele apune, zorește către locul lui, de unde răsare din nou. Vântul bate spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte, roată‑roată bate vântul, la ocolurile sale se tot întoarce. Toate râurile curg în mare, și marea nu se umple: din locul spre care curg, de acolo își reîncep cursul. Toate cuvintele sunt secătuite, nimeni nu le mai poate rosti; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. Ce a fost va mai fi, și ce s‑a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă s‑ar spune despre vreun lucru: „Iată ceva nou!”, demult exista deja, în veacurile dinaintea noastră. Nu‑și mai aduce aminte nimeni de cei din vechime. Și nici de cei care vor urma nu‑și va mai aduce aminte nimeni dintre cei care vor veni după ei. Eu, Eclesiastul, am fost rege peste Israel, la Ierusalim. Mi‑am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se petrece sub cer: iată o îndeletnicire anevoioasă pe care le‑o dă Dumnezeu fiilor oamenilor ca să se frământe cu ea. Am văzut toate lucrările care se fac sub soare; și, iată, totul este deșertăciune și goană după vânt! Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi pus la socoteală. Mi‑am zis în inima mea: „Iată, eu am sporit și am adunat mai multă înțelepciune decât toți cei care au fost înaintea mea peste Ierusalim, și inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoaștere.” Mi‑am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia, dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt. Căci în multă înțelepciune este și mult zbucium, și cine adună cunoaștere adună durere.
Eclesiastul 1:5-18 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. Vântul suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri. Toate râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo. Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face: nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră. Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu. Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă la care îi supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt! Ce este strâmb nu se poate îndrepta, și ce lipsește nu poate fi trecut la număr. Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și i-am întrecut în înțelepciune pe toți cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință.” Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt. Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.
Eclesiastul 1:5-18 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Soarele răsare și apoi apune. El se grăbește apoi spre locul de unde va răsări din nou. Vântul bate spre sud; apoi curenții de aer se întorc spre nord. Astfel, vântul deplasează mereu aerul; și curenții lui își reiau constant circuitul. Toate râurile curg spre mare, fără să o umple vreodată. Râurile revin la locul de unde au plecat; și apa lor curge din nou de acolo. Toate lucrurile sunt într-o permanentă agitație imposibil de descris în cuvinte. Ochiul nu se satură să privească; și urechea nu se satură să asculte. Ce a fost, va mai fi; și ce s-a făcut, va continua să se facă! Nu este nimic nou în existența de sub soare! Dacă cineva zice: «Am observat un lucru nou!», acela exista demult, încă din secolele care au fost înaintea lui. Nu ne mai amintim de cei care au trăit în vremurile străvechi – exact cum nici cei care ne vor urma, nu vor mai păstra și nu vor transmite generațiilor viitoare amintirea lucrurilor care au fost în timpul vieții lor.” „Eu – oratorul – am fost rege al poporului Israel la Ierusalim. M-am implicat în studiul și cercetarea înțelepciunii cu aplicație la toate lucrurile care se întâmplă sub cer. Aceasta este o activitate obositoare pe care Dumnezeu o pretinde oamenilor în tipul existenței lor. Am observat tot ce se face (în existența de) sub soare; și am constatat că toate lucrurile sunt fără sens și că se deplasează (ciclic) ca vântul. Ce a fost îndoit cândva, nu se mai poate îndrepta; și ce lipsește, nu poate fi inclus în numărul celorlalte lucruri existente. Mi-am zis: «Observ că mi-am mărit reputația și am progresat în înțelepciune mai mult decât toți cei care au existat la Ierusalim înaintea mea. Astfel, inima mea a beneficiat de mult mai multă înțelepciune și de cunoaștere.» M-am dedicat obținerii cunoașterii care este facilitată de înțelepciune. Am fost implicat în înțelegerea nebuniei și a prostiei. Dar am realizat că și această activitate este inutilă. Unde există multă înțelepciune, este și multă frustrare. Avansul în cunoaștere aduce cu el dezamăgirea…”
Eclesiastul 1:5-18 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Iată că soarele răsare, Apune și aleargă iară De unde-a pornit prima oară, Să reînceapă altă zi. Vântul suflă spre miazăzi; Se-ntoarce-apoi spre miazănoapte Cu ale palelor lui șoapte. ‘Napoi, revine peste fire, Veșnic făcând astă rotire. Spre mare, râurile toate Se-ndreaptă. Apa lor nu poate Să umple a ei gură largă, Ci spre izvoare, iar, aleargă Din nou să curgă înspre mare. În necurmată frământare Sunt lucrurile. Ochiul meu, Chiar dacă le-ar privi mereu, Nu se mai satură privind Și nici urechea auzind. Tot ce a fost, are să fie Din nou, în vremea ce-o să vie. Tot ceea ce a fost făcut, Iar se va face. Am văzut Cum că nimic nu-i nou sub soare. De e vreun lucru despre care S-ar putea spune: „În sfârșit, E ceva nou, neîntâlnit. Priviți! Este făcut cu rost!”, Acela născocit a fost, Cu multe veacuri, mai ‘nainte. Nimeni nu-și mai aduce-aminte De tot ce fost-a în trecut, Iar despre ce s-a petrecut Acum – sau despre ce-o să fie – Nicicând n-are să se mai știe, Căci întâmplările din urmă Nu au să lase nici o urmă Pe cerul lumii azuriu, Ființelor de mai târziu. Primiți acum, al meu cuvânt, Căci eu Eclesiastul sânt – Al lui Israel împărat. Eu, inima, mi-am îndemnat Să cerceteze, s-adâncească – Cu-nțelepciune să gândească – Tot ce sub ceruri se întâmplă. Nu-i o-ndeletnicire simplă, Ci dimpotrivă, truda cere, Perseverență și putere. Așadar iată, Dumnezeu Cum l-a trudit, pe om, mereu. Și eu, la rându-mi, m-am trudit În acest fel, căci am voit Ca să văd tot ce e sub soare – Tot ce se face – după care, Am judecat cu-nțelepciune Că totul e deșertăciune. Că tot ce este pe pământ E numai goană după vânt, E ceea ce am constatat. Nu poate a fi îndreptat Ce este strâmb și nici trecut, La urmă, tot ce s-a văzut Că este lipsă. M-am gândit Și mie însumi mi-am vorbit: „Sporit-am în înțelepciune, Mai mult decât puteau s-adune Cei care-au fost încoronați ‘Naintea mea ca împărați, Peste Ierusalim.” Mereu, În minte adunat-am eu, Înțelepciune și știință. Inima mea, cu sârguință, A cercetat – atunci – prostia, Înțelepciunea, nebunia. Am înțeles că și-aste sânt, La fel, doar goană după vânt; Căci unde-i multă-nțelepciune, Și mult necaz o să se-adune, Iar cel cari multe știe, are Parte și de durere mare.
Eclesiastul 1:5-18 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Soarele răsare, soarele apune, tânjește spre locul de unde va răsări. Vântul merge spre sud și se întoarce spre nord, se învârte și înconjoară și se întoarce vântul pe circuitul său. Toate râurile curg spre mare, și marea nu se umple: spre locurile de unde râurile curg, acolo se întorc ca să curgă. Toate lucrurile se frământă și niciun om nu poate să spună [de ce]; ochiul nu se satură să vadă și urechea nu se umple cu ceea ce aude. Ceea ce a fost va mai fi și ceea ce s-a făcut se va mai face: nu este nimic nou sub soare. Ar putea fi un lucru despre care să se spună: „Iată, acesta este nou!”, dar el a fost deja în vremurile care au fost înaintea noastră. Nu este amintire despre cele care au fost mai înainte și nici nu va fi amintire despre cele care vor fi la sfârșit la cei care vor fi după. Eu, Qohelét, am fost rege peste Israél, în Ierusalím. Mi-am pus la inimă să caut și să cercetez cu înțelepciune tot ceea ce s-a făcut sub cer; aceasta este o îndeletnicire pe care a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să se chinuie cu ea. Am văzut toate lucrările care s-au făcut sub soare și, iată, totul este deșertăciune și goană după vânt! Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta și ceea ce lipsește nu se poate număra. Mi-am zis eu în inima mea: „Iată, eu am crescut și am adunat mai mult decât toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalím și inima mea a văzut înmulțindu-se înțelepciunea și cunoașterea! Mi-am pus la inimă să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar recunosc că și acestea sunt goană după vânt. Căci în multă înțelepciune este multă indignare și dacă se adaugă cunoaștere, se adaugă și chin”.
Eclesiastul 1:5-18 Noua Traducere Românească (NTR)
Soarele răsare și apune, grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iarăși. Vântul se îndreaptă spre sud și apoi se întoarce spre nord. Vântul umblă de jur împrejur, rotindu-se, și revine mereu la traiectoria sa. Toate râurile curg spre mare, fără să o umple însă; râurile se întorc de unde au plecat, doar ca să pornească iarăși de acolo. Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune, dar ochiul nu se satură să privească, așa cum nici urechea nu se satură să asculte. Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face. Nu este nimic nou sub soare! Este vreun lucru despre care cineva poate zice: „Vezi lucrul acesta? Este nou!“? Totuși, el exista demult, încă din veacurile dinaintea noastră. Nu a rămas nicio amintire despre oamenii de demult, tot așa cum nici cei ce vor urma nu vor mai fi păstrați în amintirea celor ce vor veni după ei. Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. Mi-am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce se face sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu a dat-o fiilor omului ca să se ocupe cu ea. Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt. Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat, iar ce lipsește nu poate fi numărat. I-am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi-am mărit și mi-am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință“. Mi-am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi-am dat seama că și aceasta este goană după vânt. Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare și cu cât este mai multă cunoștință, cu atât este mai multă mâhnire.
Eclesiastul 1:5-18 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. Vântul suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri. Toate râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo. Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră. Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu. Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt! Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr. Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut în înțelepciune pe toți cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință.” Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt. Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.