Faptele Apostolilor 9:1-6
Faptele Apostolilor 9:1-6 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Dar Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinței, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ și a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” „Cine ești Tu, Doamne?”, a răspuns el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești. Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.” Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.”
Faptele Apostolilor 9:1-6 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
În vremea aceasta, Saul răspândea ameninţare şi moarte împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot şi i-a cerut scrisori pentru sinagogile din Damasc, aşa încât pe oricine va găsi că aparţine Căii, fie bărbaţi fie femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. În timpul călătoriei, pe când se apropia de Damasc, deodată a strălucit în jurul lui o lumină din cer; a căzut la pământ şi a auzit o voce care i-a zis: „Saule, Saule, de ce Mă persecuţi?” El i-a răspuns „Cine eşti tu, Doamne?” iar Domnul i-a spus: „Eu sunt Iisus pe care îl persecuţi. Acum ridică-te şi intră în cetate şi ţi se va spune acolo ce trebuie să faci!”
Faptele Apostolilor 9:1-6 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dar Saul, suflând amenințări și măcel împotriva discipolilor Domnului, s-a dus la înaltul preot, Și a dorit scrisori de la el pentru Damasc pentru sinagogi, astfel încât dacă va găsi pe unii ai acestei căi, fiind deopotrivă bărbați sau femei, să îi aducă legați la Ierusalim. Și pe când călătorea el a ajuns aproape de Damasc; și dintr-odată a strălucit în jurul lui o lumină din cer, Și a căzut la pământ și a auzit o voce, spunându-i: Saule, Saule, de ce mă persecuți? Iar el a spus: Cine ești tu, Doamne? Și Domnul a spus: Eu sunt Isus pe care tu îl persecuți; îți este greu să dai cu călcâiul în țepușe. Și, tremurând și înmărmurit, a spus: Doamne, ce voiești să fac eu? Și Domnul i-a spus: Scoală-te și du-te în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.
Faptele Apostolilor 9:1-6 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Saul încă sufla amenințare și moarte asupra ucenicilor Domnului. A mers la marele‑preot și i‑a cerut scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă‑i va găsi pe unii că urmează Calea, bărbați și femei, să‑i aducă legați la Ierusalim. Pe drum, când se apropia de Damasc, deodată în jurul lui a strălucit o lumină din cer. El a căzut la pământ și a auzit un glas, care‑i zicea: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” El i‑a răspuns: „Cine ești, Doamne?” Și [Domnul i‑a zis]: „Eu sunt Isus, pe care‑L prigonești. [E în zadar să dai cu piciorul într‑o țepușă!” Cutremurat și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?”] „Ridică‑te”, i‑a zis Domnul, „intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci!”
Faptele Apostolilor 9:1-6 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Dar Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele-preot și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă îi va găsi pe unii umblând pe Calea credinței, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” „Cine ești Tu, Doamne?”, a răspuns el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești. Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.” Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, și ți se va spune ce trebuie să faci!”
Faptele Apostolilor 9:1-6 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Dar Saul încă amenința cu moartea pe discipolii lui Isus. El s-a dus la marele preot, căruia i-a cerut aprobări scrise pentru a face arestări în toate sinagogile din Damasc; și astfel, dacă va constata (acolo) că există unii care merg pe Drumul Credinței, indiferent că sunt bărbați sau femei, să poată să îi prindă și să îi aducă la Ierusalim. În timp ce era pe drum și se apropia de Damasc, în mod instantaneu a apărut în jurul lui o lumină din cer. Atunci el a căzut la pământ și a auzit o voce care îi zicea: „Saul, Saul, de ce Mă persecuți?” El a răspuns: „Cine ești Tu, Doamne?” Iar vocea i-a zis: „Eu sunt Isus, pe care tu Îl persecuți. [Ți-ar fi incomod să dai cu piciorul înapoi într-un obiect ascuțit!]” Atunci, tremurând din cauza fricii, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” Iar El i-a zis: „Ridică-te, intră în oraș și acolo cineva îți va spune ce trebuie să faci.”
Faptele Apostolilor 9:1-6 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Saul sufla amenințare Și moarte, peste fiecare Din ucenicii Domnului. El a cerut, preotului Cel mare, sprijin și-ntărire, Scrisori de împuternicire Spre sinagogile aflate, Atuncea, la Damasc, ca toate Să îl ajute, să-i găsească Și-apoi să îi înlănțuiască, De câte ori e cu putință, Pe cei ce umblă în credință – Atât femei, cât și bărbați – Și să-i trimită-apoi legați, Către Ierusalim. Astfel, Saul porni la drum. Când el, Lângă Damasc, a poposit, În jurul său a strălucit, Puternic, o lumină, care Venea din ceruri. Speriat tare, El, la pământ, s-a prăbușit Și-apoi, un glas, a auzit: „Saul, de ce Mă prigonești?” „Doamne, îmi spune, cine ești?”, Întrebă Saul. Domnu-a spus: „Cel prigonit sunt Eu, Iisus. S-arunci piciorul, înapoi – Într-un țepuș – ți-e greu.” Apoi, Plin de fiori și-nspăimântat, Saul, pe Domnul, L-a-ntrebat: „Doamne, ce vrei să fac, acum?” „Te scoală, pleacă iar, la drum, Și intră în cetatea ‘ceea” – Îi zise El. „După aceea, Afla-vei, ce ai de făcut.”
Faptele Apostolilor 9:1-6 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Dar Saul, tot plănuind amenințare și crimă împotriva discipolilor Domnului, a mers la marele preot și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damásc ca să-i aducă legați la Ierusalím pe cei pe care i-ar fi găsit în această credință, fie bărbați, fie femei. Și, în timpul călătoriei, pe când se apropia de Damásc, dintr-odată l-a învăluit o lumină din cer. Căzut la pământ, a auzit un glas care-i spunea: „Saul, Saul! De ce mă persecuți?”. El a răspuns: „Cine ești, Doamne?”. El i-a zis: „Eu sunt Isus pe care tu îl persecuți. Dar ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci!”.
Faptele Apostolilor 9:1-6 Noua Traducere Românească (NTR)
Între timp, Saul, care încă era o amenințare pentru ucenicii Domnului și-i punea în pericol de moarte, s-a dus la marele preot și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc, astfel încât, dacă i-ar găsi pe unii care sunt adepți ai Căii, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim. În timp ce era pe drum și se apropia de Damasc, a strălucit deodată împrejurul lui o lumină din cer. El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: ‒ Saul, Saul, de ce Mă persecuți? El a întrebat: ‒ Cine ești, Doamne? Isus i-a răspuns: ‒ Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți! Îți este greu să lovești cu călcâiul în pinteni! Tremurând și plin de frică, a întrebat: ‒ Doamne, ce vrei să fac? Domnul i-a zis: ‒ Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci!