Faptele Apostolilor 5:28-32
Faptele Apostolilor 5:28-32 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
„Nu v-am poruncit noi cu tărie să nu mai învăţaţi în Numele acesta? Şi, iată, voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi acum să ne scoateţi pe noi vinovaţi pentru sângele omului acestuia!” Petru şi apostolii i-au răspuns: „Trebuie să-l ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Iisus pe care voi l-aţi omorât şi l-aţi atârnat pe lemn. Pe El Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa, ca să fie Stăpânitor şi Mântuitor şi să-i dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori pentru aceste cuvinte şi, la fel, şi Duhul Sfânt pe care l-a dat Dumnezeu celor ce-l ascultă.”
Faptele Apostolilor 5:28-32 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Spunând: Nu v-am poruncit noi cu tărie să nu îi învățați în numele acesta? Și iată, ați umplut Ierusalimul cu doctrina voastră și vreți să aduceți sângele acestui om peste noi. Atunci Petru și apostolii au răspuns și au zis: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni. Dumnezeul părinților noștri l-a înviat pe Isus, pe care l-ați ucis, atârnându-l pe lemn. Pe el l-a înălțat Dumnezeu cu dreapta sa pentru a fi Prinț și Salvator, pentru a da pocăință lui Israel și iertarea păcatelor. Și noi suntem martorii lui despre aceste lucruri; și la fel este Duhul Sfânt, pe care l-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de el.
Faptele Apostolilor 5:28-32 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
zicând: „Nu v‑am poruncit noi cu tărie să nu dați învățătură în numele acesta? Și iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați asupra noastră sângele acestui om!” Drept răspuns, Petru și apostolii au zis: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul părinților noștri L‑a înviat pe Isus, pe care voi L‑ați omorât atârnându‑L pe lemn. Pe El Dumnezeu L‑a înălțat la dreapta Lui ca Întemeietor și Mântuitor, ca să‑i dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L‑a dat celor ce I se supun.”
Faptele Apostolilor 5:28-32 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
„Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați norodul în Numele acesta? Și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acelui om.” Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Dumnezeul părinților noștri L-a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să-i dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
Faptele Apostolilor 5:28-32 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
„Nu v-am ordonat noi în mod categoric să nu mai învățați pe oameni evocând acest nume? În ciuda acestei interdicții, voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și ne-ați acuzat de (complicitate la) omorârea acelui Om!” Răspunzând, Petru și ceilalți le-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul strămoșilor noștri L-a înviat pe acest Isus pe care voi L-ați omorât punându-L pe lemnul crucii. Dumnezeu L-a înălțat folosind forța Lui și L-a făcut Stăpân și Salvator pe acest Isus, ca să ofere Israelului pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri și parteneri cu Spiritul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor care ascultă de El!”
Faptele Apostolilor 5:28-32 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
„Dar nu v-am poruncit noi, oare, Ca în ăst Nume, să-ncetați, Pe oameni, să-i mai învățați?! Voi, dimpotrivă – ce-ați făcut? – Ierusalimul l-ați umplut Cu-nvățături și căutați, Asupră-ne, să aruncați Sângele omului acel.” Petru – și-apostolii, la fel – Răspunseră: „Noi judecăm Căci trebuie să ascultăm, Mai mult, de Domnul, tot mereu, Decât de oameni. Dumnezeu, Pe-Acel Iisus, L-a înviat – Pe-Acel pe cari L-ați atârnat Pe lemn, și L-ați ucis apoi. Pe-acel Iisus – aflați dar, voi – Că Dumnezeu L-a ridicat Cu-a Sa putere. L-a-nălțat Și L-a făcut Mântuitor Precum și Domn al tuturor, Ca pocăință-n acest fel, Să-i poată da, lui Israel; Și, de asemenea, iertare Pentru păcat, la fiecare. Iar noi, la lucrurile-aceste, Martori suntem; și martor este Și Duhul Sfânt, de Domnul dat, Celor care L-au ascultat.”
Faptele Apostolilor 5:28-32 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
„Oare nu v-am poruncit cu strictețe să nu învățați în numele acesta? Și iată că voi ați umplut Ierusalímul cu învățătura voastră și vreți să cadă asupra noastră sângele acestui om”. Atunci Petru și apostolii, răspunzând, au zis: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni. Dumnezeul părinților noștri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-ați ucis atârnându-l pe lemn. Pe el Dumnezeu l-a înălțat la dreapta sa drept conducător și mântuitor ca să acorde Israélului convertirea și iertarea păcatelor. Martori ai acestor lucruri suntem noi și Duhul Sfânt pe care Dumnezeu l-a dăruit celor care ascultă de el”.
Faptele Apostolilor 5:28-32 Noua Traducere Românească (NTR)
zicând: ‒ Nu v-am poruncit clar să nu-i mai învățați pe oameni în Numele acesta? Dar iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați peste noi vina pentru sângele Acestui Om! Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis: ‒ Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul strămoșilor noștri L-a înviat pe Isus, pe Care voi L-ați ucis, pironindu-L pe lemn. Pe El, Dumnezeu L-a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate. Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.
Faptele Apostolilor 5:28-32 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
„Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? Și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acelui om.” Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”