Faptele Apostolilor 2:42-47
Faptele Apostolilor 2:42-47 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și continuau stăruitor în doctrina apostolilor și în părtășie și în frângerea pâinii și în rugăciuni. Și frică a venit peste fiecare suflet; și multe minuni și semne au fost făcute prin apostoli. Și toți care au crezut erau în același loc și aveau toate lucrurile în comun; Și își vindeau proprietățile și bunurile și le împărțeau tuturor, așa cum avea fiecare nevoie. Și, continuând în fiecare zi într-un gând în templu și frângând pâine din casă în casă, își mâncau mâncarea cu veselie și simplitate a inimii, Lăudând pe Dumnezeu și având favoare înaintea întregului popor. Și Domnul îi adăuga bisericii în fiecare zi pe cei ce erau salvați.
Faptele Apostolilor 2:42-47 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
În mod consecvent, ei practicau însușirea învățăturii apostolilor, părtășia între frați, frângerea pâinii și rugăciunea. Fiecare dintre ei avea o atitudine de reverență; iar prin intermediul apostolilor se făceau multe minuni și lucruri supranaturale. Toți cei care credeau (în Isus), formaseră un grup în care foloseau împreună tot ce aveau. Își vindeau terenurile agricole și averile, iar banii obținuți astfel erau împărțiți între ei conform nevoilor fiecăruia. Toți erau prezenți în zona de lângă templu în fiecare zi. Apoi, când se duceau acasă, frângeau pâinea și serveau masa cu bucurie și cu o inimă curată. Ei Îl lăudau pe Dumnezeu și erau admirați de toți oamenii; și Iahve îi adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei care erau salvați.
Faptele Apostolilor 2:42-47 Noua Traducere Românească (NTR)
Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare suflet era plin de frică, iar prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei ce credeau erau împreună și aveau toate în comun. Ei își vindeau proprietățile și averile, iar banii îi împărțeau între toți, în funcție de cum avea nevoie fiecare. În fiecare zi continuau să se întâlnească în Templu, frângeau pâinea acasă, își împărțeau mâncarea cu bucurie și cu inimi sincere, Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau parte de bunăvoința întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.
Faptele Apostolilor 2:42-47 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, și prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia. Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.