YouVersion
Pictograma căutare

Faptele Apostolilor 2:1-47

Faptele Apostolilor 2:1-47 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Și când se împlinea ziua cincizecimii, erau toți într-un gând la un loc. Și dintr-o dată a venit un sunet din cer ca al unui vânt vijelios, puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și le-au apărut limbi despicate ca de foc și s-au așezat peste fiecare dintre ei. Și toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, cum le dădea Duhul să vorbească clar. Și erau acolo, locuind în Ierusalim, iudei, bărbați pioși, din fiecare națiune de sub cer. Și când aceasta s-a făcut auzită departe, mulțimea s-a adunat și era confuză, pentru că fiecare om îi auzea vorbind în propria lui limbă. Și toți erau uimiți și se minunau, spunându-și unii altora: Iată, nu sunt toți aceștia care vorbesc galileeni? Și cum îi auzim noi, fiecare în propria noastră limbă, în care am fost născuți? Parți și mezi și elamiți și locuitori din Mesopotamia și Iudeea și Capadochia, Pontus și Asia, Și de asemenea Frigia și Pamfilia, Egipt și părțile Libiei înspre Cirene și străini din Roma, iudei și prozeliți, Cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Și toți erau uimiți și nedumeriți, spunându-și unii altora: Ce înseamnă aceasta? Iar alții, bătându-și joc, spuneau: Sunt plini de vin nou. Dar Petru, stând în picioare cu cei unsprezece, și-a înălțat vocea și le-a spus: Voi bărbați din Iudeea și toți care locuiți la Ierusalim, fie-vă cunoscută aceasta și ascultați cuvintele mele: Fiindcă aceștia nu sunt beți, cum presupuneți voi, fiindcă este ora a treia a zilei. Ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel: Și se va întâmpla în zilele de pe urmă, spune Dumnezeu: Voi turna din Duhul meu peste toată făptura; și fiii voștri și fiicele voastre vor profeți și tinerii voștri vor vedea viziuni și bătrânii voștri vor visa visuri; Și de asemenea peste robii mei și peste roabele mele voi turna în acele zile din Duhul meu; și vor profeți; Și voi arăta minuni în cer deasupra și semne în pământ dedesubt; sânge și foc și negură de fum; Soarele va fi transformat în întuneric și luna în sânge, înainte să vină ziua aceea mare și însemnată a Domnului. Și se va întâmpla că oricine va chema numele Domnului va fi salvat. Voi bărbați din Israel, ascultați aceste cuvinte: Isus din Nazaret, bărbat adeverit de Dumnezeu printre voi prin miracole și minuni și semne, pe care Dumnezeu le-a făcut prin el în mijlocul vostru, precum voi înșivă știți; Pe el, fiind dat prin sfatul hotărât și cunoașterea dinainte a lui Dumnezeu, voi l-ați prins și prin mâini nelegiuite l-ați crucificat și ucis; El pe care Dumnezeu l-a înviat, dezlegându-i durerile morții, pentru că nu era posibil ca el să fie ținut de ea. Fiindcă David vorbește despre el: Eu dinainte l-am văzut pe Domnul întotdeauna înaintea feței mele, fiindcă el este la dreapta mea, ca să nu fiu clătinat; Din această cauză mi s-a bucurat inima și limba mi s-a veselit; peste acestea și carnea mea se va odihni în speranță; Pentru că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu îl vei da pe Sfântul tău să vadă putrezirea. Tu mi-ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei umple de bucurie cu înfățișarea ta. Bărbați și frați, lăsați-mă să vă vorbesc pe față despre patriarhul David, că el este deopotrivă mort și îngropat și mormântul lui este cu noi până în această zi. De aceea, fiind profet și știind că Dumnezeu i-a jurat cu jurământ, că din rodul coapselor sale, conform cărnii, îl va ridica pe Cristos să șadă pe tronul său; El, prevăzând, a vorbit despre învierea lui Cristos, că sufletul lui nu a fost lăsat în iad, nici carnea lui nu a văzut putrezirea. Pe acest Isus l-a înviat Dumnezeu, pentru care noi toți suntem martori. De aceea fiind înălțat prin mâna dreaptă a lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a revărsat aceasta ce vedeți și auziți voi acum. Fiindcă David nu s-a urcat la ceruri; dar el însuși spune: DOMNUL a spus Domnului meu: Șezi la dreapta mea, Până îi voi face pe dușmanii tăi sprijinul piciorului tău. De aceea toată casa lui Israel să știe cu siguranță, că Dumnezeu l-a făcut pe acest Isus pe care voi l-ați crucificat, deopotrivă Domn și Cristos. Și când au auzit, au fost străpunși în inimile lor și i-au spus lui Petru și celorlalți apostoli: Bărbați și frați, ce să facem? Iar Petru le-a spus: Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor, și veți primi darul Duhului Sfânt. Fiindcă a voastră este promisiunea și a copiilor voștri și a tuturor care sunt departe, atâția câți Domnul Dumnezeul nostru va chema. Și cu multe alte cuvinte le-a adeverit și i-a îndemnat, spunând: Salvați-vă din această generație perversă. Atunci cei ce au primit cu bucurie cuvântul lui au fost botezați; și în aceeași zi le-au fost adăugate aproape trei mii de suflete. Și continuau stăruitor în doctrina apostolilor și în părtășie și în frângerea pâinii și în rugăciuni. Și frică a venit peste fiecare suflet; și multe minuni și semne au fost făcute prin apostoli. Și toți care au crezut erau în același loc și aveau toate lucrurile în comun; Și își vindeau proprietățile și bunurile și le împărțeau tuturor, așa cum avea fiecare nevoie. Și, continuând în fiecare zi într-un gând în templu și frângând pâine din casă în casă, își mâncau mâncarea cu veselie și simplitate a inimii, Lăudând pe Dumnezeu și având favoare înaintea întregului popor. Și Domnul îi adăuga bisericii în fiecare zi pe cei ce erau salvați.

Faptele Apostolilor 2:1-47 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Când era „ziua Cincizecimii”, (discipolii) erau toți împreună în același loc. Atunci, în mod instantaneu, a venit din cer un sunet ca cel produs de un vânt de mare intensitate. El s-a auzit în toată casa în care erau ei adunați. Au văzut (și) niște limbi ca de foc venind și așezându-se câte una pe fiecare dintre ei. Toți s-au umplut de Spirit Sfânt; apoi au început să vorbească în alte limbi (decât ebraica), iar Spiritul decidea pentru ei care erau acelea. Existau atunci în Ierusalim iudei religioși veniți dintre toate națiunile de pe pământ. Când au auzit acel sunet, mulți oameni s-au adunat acolo și au fost foarte surprinși când i-au auzit vorbind în limba lor. Toți se mirau și discutau uimiți unii cu alții, zicând: „Oare toți aceștia care vorbesc, nu sunt galileeni? Atunci cum se explică faptul că îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba (poporului) în care ne-am născut? Suntem aici parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia, din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, din zonele Libiei, dinspre Cirena, oaspeți din Roma… Indiferent că suntem iudei sau prozeliți, cretani și arabi – îi auzim vorbind (despre) lucrurile minunate ale lui Dumnezeu în limbile popoarelor de unde venim!” Toți erau foarte surprinși; și neștiind ce să creadă, se întrebau reciproc: „Ce înseamnă acest fenomen?” Dar alții îi ridiculizau, zicând celorlalți: „Sunt beți!” Atunci Petru s-a ridicat împreună cu ceilalți unsprezece și li s-a adresat strigând astfel: „Bărbați iudei și voi care locuiți în Ierusalim! Ascultați-mă! Acești oameni nu sunt beți – cum ați presupus voi – pentru că nu este decât a treia oră a zilei. Ci cu ei se întâmplă ce a spus profetul Ioel: «În zilele de la sfârșit – zice Dumnezeu – voi turna din Spiritul Meu peste orice om. Fiii și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor avea revelații supranaturale și bătrânii voștri vor visa lucruri semnificative. Da, în acele zile voi turna din Spiritul Meu chiar peste sclavi și peste sclave, care vor profeți. Voi face să apară semne miraculoase, iar pe pământ vor fi minuni, sânge, foc și un vârtej de fum. Înaintea apariției acelei zile speciale a lui Iahve, soarele se va transforma într-un corp ceresc fără lumină, iar luna va fi ca sângele. Atunci, oricine va invoca numele lui Iahve, va fi salvat.» Bărbați israelieni, ascultați-mă! Vreau să vă vorbesc acum despre Isus din Nazaret – acel Om confirmat de Dumnezeu în fața voastră prin minunile, prin lucrurile supranaturale și prin faptele Lui care-I demonstrau autoritatea. Știți că toate aceste lucruri le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru. Conform preștiinței lui Dumnezeu, acest Om a ajuns la discreția voastră și L-ați crucificat folosindu-vă în acest scop de cei păcătoși. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții; pentru că era imposibil să rămână reținut (în mormânt) de ea! De fapt, David zisese despre El astfel: «Eu Îl aveam permanent pe Iahve înaintea Mea, pentru că El este la dreapta Mea ca să Îmi asigure stabilitatea. Acesta este motivul pentru care am bucurie în inimă și limba Mea exprimă cuvinte de veselie. Chiar și corpul Mi se va odihni în speranță; pentru că nu Îmi vei lăsa sufletul în locuința morților și nu vei permite ca Sfântul Tău să experimenteze descompunerea. Mi-ai revelat strategia vieții și Mă vei umple de bucurie cu prezența Ta.» În legătură cu patriarhul David, vă cer permisiunea, fraților, să declar fără rușine că a murit și că (apoi) a fost înmormântat; iar mormântul lui s-a păstrat în țara noastră până astăzi. David era profet și știa că Dumnezeu îi promisese cu jurământ că îi va pune pe tronul lui pe unul dintre descendenți. Când a spus că sufletul lui nu va fi lăsat în locuința morților și când a afirmat despre corpul lui că nu va suferi descompunerea, el profețea despre învierea lui Cristos! Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, iar noi toți suntem martori ai Lui. Și ce se întâmplă acum, este urmarea faptului că după ce S-a înălțat la dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl aprobarea să Își respecte promisiunea referitoare la Spiritul Sfânt, «a turnat» (peste noi) exact ce vedeți și ce auziți. Desigur, David nu a urcat în cer; ci singur recunoaște: «Iahve a zis Stăpânului meu: ‘Stai la dreapta Mea, până Îți voi pune dușmanii sub picioare.’» Deci să fie clar tuturor urmașilor lui Israel că Dumnezeu a făcut Stăpân și Cristos pe acest Isus pe care voi L-ați crucificat.” După ce au auzit ei aceste cuvinte, au fost foarte impresionați; apoi au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” Petru le-a zis: „Pocăiți-vă! Și fiecare dintre voi să solicite botezul în numele lui Isus Cristos, având în vedere iertarea păcatelor voastre. Apoi veți primi darul Sfântului Spirit. Pentru că această promisiune este valabilă pentru voi, pentru copiii voștri, pentru copiii copiilor voștri și pentru toți cei care se vor naște în viitor și cărora Iahve, Dumnezeul nostru, le va adresa această chemare, indiferent cât de mare va fi numărul lor!” Astfel încerca Petru să îi convingă, zicându-le printre altele: „Salvați-vă din mijlocul acestei generații degradate.” Cei care au crezut ce predica el, au fost botezați. Astfel, în acea zi, numărul discipolilor s-a mărit cu aproape trei mii de persoane. În mod consecvent, ei practicau însușirea învățăturii apostolilor, părtășia între frați, frângerea pâinii și rugăciunea. Fiecare dintre ei avea o atitudine de reverență; iar prin intermediul apostolilor se făceau multe minuni și lucruri supranaturale. Toți cei care credeau (în Isus), formaseră un grup în care foloseau împreună tot ce aveau. Își vindeau terenurile agricole și averile, iar banii obținuți astfel erau împărțiți între ei conform nevoilor fiecăruia. Toți erau prezenți în zona de lângă templu în fiecare zi. Apoi, când se duceau acasă, frângeau pâinea și serveau masa cu bucurie și cu o inimă curată. Ei Îl lăudau pe Dumnezeu și erau admirați de toți oamenii; și Iahve îi adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei care erau salvați.

Faptele Apostolilor 2:1-47 Noua Traducere Românească (NTR)

Când a sosit ziua Cincizecimii, erau cu toții împreună în același loc. Și deodată, din cer, a venit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa în care ședeau ei. Li s-au arătat niște limbi ca de foc, care s-au împărțit și s-au așezat pe fiecare dintre ei. Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. În Ierusalim locuiau atunci iudei, oameni evlavioși din orice națiune de sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas uluită, pentru că fiecare în parte auzea vorbindu-se acolo propria sa limbă. Ei erau uimiți și se minunau, zicând: „Iată, nu sunt oare galileeni toți aceștia care vorbesc? Cum de fiecare dintre noi auzim vorbindu-se propria noastră limbă în care ne-am născut? Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia, din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părțile Libiei dinspre Cirena, vizitatori din Roma, iudei și prozeliți, cretani și arabi, noi toți auzim vorbindu-se în propriile noastre limbi despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu!“. Toți se minunau, erau nedumeriți și se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“. Alții însă își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de vin!“. Dar Petru s-a ridicat în picioare împreună cu cei unsprezece, și-a ridicat glasul și le-a vorbit astfel: ‒ Bărbați iudei și toți cei ce locuiți în Ierusalim, să vă fie cunoscut lucrul acesta și să ascultați cuvintele mele! Oamenii aceștia nu sunt beți, așa cum presupuneți voi, pentru că nu este decât al treilea ceas din zi, ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice om. Fiii și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor avea vedenii, iar bătrânii voștri vor avea vise! Chiar și peste slujitorii Mei și slujitoarele Mele voi turna din Duhul Meu în acele zile, și vor profeți. Voi face minuni sus în cer și semne jos pe pământ, sânge, foc și coloane de fum. Soarele se va preface în întuneric, iar luna în sânge, înainte să vină ziua cea mare și glorioasă a Domnului. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“. Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus nazarineanul, bărbat confirmat de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrările puternice, minunile și semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor care nu au Legea! Dumnezeu însă L-a înviat, dezlegându-L de durerile morții, pentru că nu era posibil să fie ținut de ea. Căci David zice despre El: „Îl văd pe Domnul tot timpul înaintea mea, fiindcă El este la dreapta mea ca să nu mă clatin! De aceea mi se bucură inima și mi se înveselește limba! Mai mult, trupul meu se va odihni plin de speranță, căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința Morților și nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei umple de bucurie cu prezența Ta!“. Fraților, cât despre patriarhul David, pot să vă spun cu îndrăzneală că el a murit și a fost înmormântat, iar mormântul lui a rămas în mijlocul nostru până în ziua aceasta. Așadar, pentru că era profet și știa că Dumnezeu îi promisese prin jurământ că-l va pune pe tronul lui pe unul dintre urmașii săi, deci, pentru că știa aceasta mai dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos atunci când spunea că nu va fi lăsat în Locuința Morților și că trupul Lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori. Așadar, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, El a turnat ceea ce vedeți și auziți. Căci David nu s-a suit în Ceruri, ci el însuși zice: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea, până-i voi pune pe dușmanii Tăi să fie scăunaș pentru picioarele Tale!»“. Să știe bine deci toată Casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut Domn și Cristos pe acest Isus, pe Care L-ați răstignit voi! Auzind aceasta, ei au rămas străpunși în inimă și i-au întrebat pe Petru și pe ceilalți apostoli: ‒ Fraților, ce să facem? Petru le-a răspuns: ‒ Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre. Și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru. Și cu multe alte cuvinte el depunea mărturie și îi îndemna, zicând: ‒ Mântuiți-vă din mijlocul acestei generații corupte! Astfel, cei ce au acceptat mesajul lui au fost botezați, și în ziua aceea au fost adăugate cam trei mii de suflete la numărul ucenicilor. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare suflet era plin de frică, iar prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei ce credeau erau împreună și aveau toate în comun. Ei își vindeau proprietățile și averile, iar banii îi împărțeau între toți, în funcție de cum avea nevoie fiecare. În fiecare zi continuau să se întâlnească în Templu, frângeau pâinea acasă, își împărțeau mâncarea cu bucurie și cu inimi sincere, Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau parte de bunăvoința întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.

Faptele Apostolilor 2:1-47 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

În Ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirene, oaspeți din Roma, iudei sau prozeliți, cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” Toți erau uimiți, nu știau ce să creadă și ziceau unii către alții: „Ce vrea să zică aceasta?” Dar alții își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de must!” Atunci, Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul și le-a zis: „Bărbați iudei și voi toți cei care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și ascultați cuvintele mele! Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: ‘«În zilele de pe urmă», zice Dumnezeu, «voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vor visa vise! Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu și vor proroci. Voi face să se arate semne sus în cer și minuni jos pe pământ, sânge, foc și un vârtej de fum; soarele se va preface în întuneric, și luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare și strălucită. Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.»’ Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți, pe Omul acesta, dat în mâinile voastre după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea. Căci David zice despre El: ‘Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea, mi se bucură inima și mi se veselește limba; chiar și trupul mi se va odihni în nădejde, căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința morților și nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscute căile vieții și mă vei umple de bucurie cu starea Ta de față.’ Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraților, să vă spun fără sfială că a murit și a fost îngropat, și mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. Fiindcă David era proroc și știa că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmașii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Hristos a prorocit și a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuința morților și trupul lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai Lui. Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: ‘Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.»’ Să știe bine dar toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi.” După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” „Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Și, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna și zicea: „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, și prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia. Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate