2 Timotei 3:5-17
2 Timotei 3:5-17 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Având o formă de evlavie dar negându-i puterea; și ferește-te de astfel de oameni. Fiindcă dintre aceștia sunt cei care se furișează în case și captivează femeile fără minte, încărcate cu păcate, purtate de diverse pofte, Învățând tot timpul și neputând niciodată să vină la cunoașterea adevărului. Și chiar așa cum Ianes și Iambres s-au împotrivit lui Moise, tot așa și aceștia se împotrivesc adevărului, oameni ai minților corupte și respinși referitor la credință. Dar nu vor înainta mai departe, fiindcă nebunia lor va fi evidentă tuturor, cum a fost și a acelora. Tu, însă, ai cunoscut pe deplin doctrina mea, comportarea mea de viață, scopul, credința, îndelunga răbdare, dragostea creștină, răbdarea, Persecuțiile, nenorocirile care mi s-au întâmplat în Antiohia, în Iconia și în Listra; știi ce persecuții am îndurat, dar Domnul m-a scăpat din toate. Într-adevăr, toți cei ce voiesc să trăiască evlavios în Cristos Isus vor fi persecutați. Dar oamenii răi și impostorii vor crește din rău în mai rău, înșelând și fiind înșelați. Dar tu continuă în cele pe care le-ai învățat și de care ai fost asigurat, știind de la cine ai învățat, Și pentru că de copil ai cunoscut sfintele scripturi, care sunt în stare să te facă înțelept pentru salvare prin credința care este în Cristos Isus. Toată scriptura este dată prin insuflarea lui Dumnezeu și este folositoare pentru doctrină, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru educare în dreptate, Ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, deplin înzestrat pentru toate faptele bune.
2 Timotei 3:5-17 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
și vor avea (doar) o religie căreia îi vor contesta (practic) forța (de influență pozitivă în viața lor). Îndepărtează-te de acești oameni! Între ei sunt unii care intră în case și reușesc să seducă pe femeile cărora le lipsește autocontrolul și care sunt conduse de diferite dorințe păcătoase. Aceștia vor încerca mereu să învețe, fără să ajungă vreodată la cunoașterea completă a adevărului. Ei urmează exemplul lui Iane și al lui Iambre care s-au opus lui Moise. Sunt oameni care au mintea degradată, fiind descalificați în ce privește credința. Dar nu vor mai progresa; pentru că nebunia lor va fi evidentă pentru oricine, exact ca în cazul celor doi oameni. Tu ai remarcat învățătura mea, comportamentul meu, decizia mea, credința mea, răbdarea mea, dragostea mea, perseverența mea. Ai văzut cum am fost persecutat și câte adversități am suportat în Antiohia, în Iconia și în Listra. Dar Stăpânul m-a scăpat din toate acestea! De fapt, toți cei care doresc să trăiască o viață dedicată lui Cristos, vor fi persecutați. Dar oamenii răi și înșelători vor progresa în răul pe care îl practică, înșelând (pe alții) și fiind (auto-)înșelați. Tu să fii consecvent cu privire la lucrurile pe care le-ai învățat și care îți formează credința. Știi care este sursa lor: Scripturile! Acestea sunt scrierile pe care le cunoști din copilărie; și știi că ele pot să îți ofere înțelepciunea care conduce la salvarea prin credința în Cristos Isus. Tot ce scrie în Scriptură este inspirat de Dumnezeu și (ne) este util. Ea poate să învețe, să reproșeze greșelile, să corecteze și să instruiască în dreptate; pentru ca omul lui Dumnezeu să se maturizeze și să fie astfel echipat pentru orice lucru bun.
2 Timotei 3:5-17 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceștia. Sunt printre ei unii care se vâră prin case și momesc pe femeile ușuratice, îngreuiate de păcate și frământate de felurite pofte, care învață întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștință a adevărului. După cum Iane și Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricați la minte și osândiți în ceea ce privește credința. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată și a celor doi oameni. Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile și suferințele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia și în Listra. Știi ce prigoniri am răbdat, și totuși Domnul m-a izbăvit din toate. De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți. Dar oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alții și se vor amăgi și pe ei înșiși. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat: din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
2 Timotei 3:5-17 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
având o evlavie de formă, dar negându-i puterea. Fereşte-te de ei! Dintre ei sunt cei ce se strecoară prin case şi vânează femei pline de păcate, târâte de tot felul de pofte, care învaţă mereu, dar nu pot ajunge niciodată la cunoaşterea adevărului. După cum Iannes şi Iambres s-au ridicat împotriva lui Moise, tot aşa şi aceştia se împotrivesc adevărului, oameni stricaţi la minte, nevrednici în credinţă. Aceştia, însă, nu vor ajunge departe, pentru că nebunia lor va fi dată pe faţă înaintea tuturor, aşa cum s-a întâmplat şi cu aceia. Tu, însă, m-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în răbdare, în dragoste, în statornicie, în persecuţiile şi suferinţele pe care le-am pătimit în Antiohia, în Iconiu şi în Listra. Câte persecuţii am îndurat! Şi din toate m-a scăpat Domnul! Într-adevăr, toţi cei care vor să trăiască evlavios în Hristos Iisus vor fi persecutaţi. Iar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, înşelându-i pe alţii şi fiind ei înşişi înşelaţi. Tu, însă, rămâi la lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti încredinţat, fiindcă ştii de la cine le-ai învăţat. Din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi care pot să te facă înţelept pentru mântuire, prin credinţa în Hristos Iisus. Întreaga Scriptură este inspirată de Dumnezeu şi este de folos să înveţe, să mustre, să îndrepte, să educe în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice faptă bună.
2 Timotei 3:5-17 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
având o formă de evlavie, dar tăgăduindu‑i puterea. Depărtează‑te de asemenea oameni! Sunt printre ei unii care se strecoară prin case și le ademenesc pe femeile ușuratice, îngreunate de păcate și frământate de tot felul de pofte. Acestea, deși învață mereu, nu pot ajunge niciodată la cunoștința deplină a adevărului. După cum Iane și Iambre i s‑au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricați la minte și au o credință de osândit. Dar nu vor înainta prea mult; căci nebunia lor va fi văzută de toți, cum a fost și a celor doi. Tu însă ai urmat cu credincioșie învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, stăruința mea, prigonirile și suferințele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconium și în Listra. Știi ce prigoniri am îndurat, dar din toate m‑a izbăvit Domnul. De altfel, toți cei ce vor să trăiască evlavios în Hristos Isus vor fi prigoniți. Dar oamenii răi și înșelători vor înainta și mai mult în rău, îi vor amăgi pe alții și se vor amăgi și pe ei înșiși. Tu să rămâi în lucrurile pe care le‑ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi cine sunt cei de la care le‑ai învățat; din copilărie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să‑ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să dea învățătură, să mustre, să îndrepte, să educe în vederea dreptății, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pregătit și destoinic pentru orice lucrare bună.
2 Timotei 3:5-17 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Îndepărtează-te de oamenii aceștia! Sunt printre ei unii care se vâră prin case și le momesc pe femeile ușuratice, îngreunate de păcate și frământate de felurite pofte, care învață întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștință a adevărului. După cum Iane și Iambre i s-au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricați la minte și osândiți în ce privește credința. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată și a celor doi oameni. Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile și suferințele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia și în Listra. Știi ce prigoniri am răbdat, și totuși Domnul m-a izbăvit din toate. De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți. Dar oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău, îi vor amăgi pe alții și se vor amăgi și pe ei înșiși. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat: din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
2 Timotei 3:5-17 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Evlavia ce-o vor avea, De formă numai, va fi ea, Căci ne-ncetat, oameni-acei Tăgăduiesc puterea ei. Tu depărtează-te, mereu, De-astfel de oameni, fiul meu. Unii, prin case, reușesc Ca să se vâre, și momesc Femei ușoare, încărcate De multe pofte și păcate, Care – deși învață – iată, Nu vor ajunge, niciodată, Ca să cunoscă, pe deplin, Tot adevărul cel divin. După cum Iane – însoțit De Iambre – s-a împotrivit Lui Moise, tot așa, și ei – Adică oamenii acei – La adevăr, se-mpotrivesc, Ca și cei care se vădesc Cum că, de minte, sunt lipsiți, Și care-s, astfel, osândiți, În tot ceea ce-i cu privință La starea noastră de credință. Ei nu vor mai înainta, Pentru că se va arăta În urmă-n fața tuturor – Întreagă – nebunia lor, Precum s-a arătat apoi, Și nebunia celor doi. Eu știu că tu, necontenit, În de aproape-ai urmărit Învățătura ce-o vestesc, Puterea ce o stăpânesc, Apoi credința mea cea mare, Îndelungata mea răbdare, Dragostea și răbdarea mea. Ai auzit, de-asemenea, Ce prigoniri m-au urmărit, Ce suferințe m-au lovit. Când fost-am în Iconia, Listra și Antiohia, Prea bine știu că ai aflat, Ce prigoniri, am îndurat. Însă, din toate-ntr-un sfârșit, De Domnul, fost-am izbăvit. De altfel, toți cari, ne-ndoios, Vor, cu evlavie-n Hristos, Ca să trăiască – să se știe – Că prigoniți au ca să fie. Cei răi și-nșelători, mereu – Încredințat fii, dragul meu – Din rău în rău, au să pășească, Pe alții au să-i amăgească, Și-apoi – la urmă – dovediți Vor fi ei înșiși, amăgiți. Rămâi dar, în continuare, Numai la lucrurile-n care Ești, pe deplin, încredințat, Pe care tu le-ai învățat, Căci știi cine ți-a dăruit, Tot ceea ce ai dobândit – Deci, ale tale-nvățături. Știi bine, Sfintele Scripturi, Încă din fragedă pruncie. Prin ele doar, poate să-ți vie Înțelepciunea cea prin care, Parte de mântuire, are Cel ce se-arată credincios, În Domnul nost’, Iisus Hristos. Toată Scriptura-i insuflată De Dumnezeu, și e lăsată, Ca să îi fie de folos Celui ce este credincios, Pentru că ea e în măsură Să-i dea, mereu, învățătură, Să-l mustre, să-l îndrepte iar, Să-i dea înțelepciune-n dar, Ca să se salte peste fire, Crescând întru neprihănire, Ca toți acei care, mereu, Sunt oameni ai lui Dumnezeu, Să poată fi desăvârșiți, Destoinici, gata pregătiți Ca al lor umăr să îl pună, Pentru orice lucrare bună.”
2 Timotei 3:5-17 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
având înfățișarea evlaviei, dar renegând puterea ei. Și de aceștia ferește-te! Dintre ei sunt aceia care se strecoară prin case și ademenesc femeiuști încărcate de păcate, frământate de pofte de tot felul, [gata] mereu să învețe, dar incapabile să ajungă vreodată la cunoașterea adevărului. Căci așa cum Iánes și Iambrés i s-au opus lui Moise, tot așa și aceștia se opun adevărului, oameni stricați la minte, găsiți nevrednici în privința credinței, dar nu vor ajunge prea departe, pentru că nebunia lor va fi dezvăluită tuturor așa cum a fost și a acelora. Tu, însă, ai urmărit îndeaproape învățătura [mea], purtarea mea, hotărârea, credința, îndelunga răbdare, iubirea, statornicia mea în persecuții și suferințele care au venit asupra mea în Antiohía, în Icóniu și în Lístra. Câte persecuții am îndurat! Și Domnul m-a salvat din toate. Dar toți cei care vor să trăiască în Cristos Isus cu evlavie vor fi persecutați. Însă oamenii răi și impostori vor merge din rău în mai rău, înșelând și fiind înșelați. Tu, însă, rămâi statornic în cele pe care le-ai învățat și în care crezi, știind de la cine le-ai învățat! Din copilărie cunoști Sfintele Scripturi care îți pot da înțelepciunea spre mântuire prin credința care este în Cristos Isus. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și este de folos pentru a învăța, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună.
2 Timotei 3:5-17 Noua Traducere Românească (NTR)
având o formă de evlavie, dar negându-i puterea. Ferește-te de astfel de oameni. Căci dintre aceștia sunt cei care se furișează în case și pun stăpânire pe femeile ușuratice, împovărate de păcate, conduse de diferite pofte, care întotdeauna învață, dar nu pot ajunge la cunoașterea adevărului. Așa cum Iannes și Iambres i s-au împotrivit lui Moise, tot astfel și acești oameni cu minți pervertite se împotrivesc adevărului, fiind descalificați în ce privește credința. Dar ei nu vor mai înainta mult, pentru că, la fel ca în cazul celor doi, nebunia lor va fi arătată tuturor. Însă tu mi-ai urmărit îndeaproape învățătura, comportamentul, țelul, credința, îndelunga răbdare, dragostea, perseverența, persecuțiile și suferințele, lucrurile care mi s-au întâmplat în Antiohia, în Iconia și în Listra. Am îndurat astfel de persecuții, dar Domnul m-a scăpat din toate. Toți cei ce vor să trăiască o viață evlavioasă în Cristos Isus vor fi persecutați. Dar oamenii răi și impostorii vor merge din rău în mai rău, ducându-i în rătăcire pe alții și rătăcindu-se ei înșiși. Însă tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ai ajuns convins. Tu știi de la cine le-ai învățat și cum, din copilărie, ai cunoscut Sfintele Scripturi, care-ți pot da înțelepciunea ce duce la mântuire prin credința în Cristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos să învețe, să mustre, să corecteze, să disciplineze în ce privește dreptatea, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și pe deplin echipat pentru orice lucrare bună.