2 Tesaloniceni 2:1-17
2 Tesaloniceni 2:1-17 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și vă implorăm, fraților, referitor la venirea Domnului nostru Isus Cristos și adunarea noastră la el, Ca voi să nu vă lăsați repede clătinați în minte, nici tulburați, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă ca de la noi, de parcă ziua lui Cristos este aici. Nimeni să nu vă înșele în niciun fel, pentru că ziua aceea nu va veni înainte să vină o apostazie și să fie revelat omul păcatului, fiul pieirii, Care se opune și se înalță pe sine însuși peste tot ce este numit Dumnezeu sau lucru ce este demn de închinare; așa că el, ca Dumnezeu, șade în templul lui Dumnezeu, arătându-se pe sine însuși că este Dumnezeu. Nu vă amintiți că, atunci când încă eram cu voi, v-am spus acestea? Și acum știți ce îl oprește ca el să fie revelat la timpul său. Fiindcă misterul nelegiuirii lucrează deja, numai că cel ce îl oprește acum îl va opri până când va fi luat din cale. Și atunci va fi revelat cel nelegiuit, pe care Domnul îl va mistui cu duhul gurii sale și îl va nimici cu strălucirea venirii sale, Cel nelegiuit, a cărui venire este după lucrarea lui Satan, cu toată puterea și semnele și minunile mincinoase, Și cu toată înșelătoria nedreptății în cei ce pier, pentru că nu au primit dragostea adevărului, ca să fie salvați. Și din această cauză Dumnezeu le va trimite o puternică amăgire, ca ei să creadă o minciună, Ca să fie damnați toți cei ce nu au crezut adevărul ci și-au găsit plăcerea în nedreptate. Dar noi suntem datori să aducem totdeauna mulțumiri lui Dumnezeu pentru voi, frați iubiți de Domnul, pentru că Dumnezeu v-a ales de la început pentru salvare prin sfințirea Duhului și credința adevărului, La care v-a chemat prin evanghelia noastră, pentru obținerea gloriei Domnului nostru, Isus Cristos. De aceea, fraților, stați neclintiți și țineți tradițiile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Iar însuși Domnul nostru Isus Cristos și Dumnezeu, adică Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat mângâiere veșnică și bună speranță prin har, Să vă mângâie inimile și să vă întărească în fiecare cuvânt bun și lucrare.
2 Tesaloniceni 2:1-17 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Fraților, vă scriem acum cu privire la modul în care vom fi adunați atunci când va veni Stăpânul nostru Isus Cristos. (În primul rând,) să nu vă schimbați convingerile pe care deja le aveți cu privire la „ziua Stăpânului”. Să nu acceptați ca adevărată afirmația care susține că deja a venit această „zi”. Să o respingeți (ca falsă) chiar dacă cineva ar pretinde că v-o prezintă ca pe o învățătură specială sau că această concepție ar exista în vreo epistolă scrisă de noi! Deci fiți atenți la toate modurile în care puteți fi înșelați. Pentru că, de fapt, acea „zi” nu va veni înainte de apariția apostaziei, când va fi revelat acel om foarte păcătos care (în final) va fi distrus. El va fi adversarul Dumnezeului adevărat; și se va opune închinării (autentice) existente. Astfel, își va permite (aroganța) să intre în templul lui Dumnezeu și se va autointitula „Dumnezeu”! Amintiți-vă că deja v-am spus aceste lucruri atunci când am fost împreună cu voi. Și voi știți ce îi oprește apariția înainte de termen. Deși această conspirație păcătoasă este într-o continuă activitate, ea nu poate acționa (împotriva pământului) decât din momentul în care i se va permite. Atunci își va face apariția acel om foarte păcătos. Dar Stăpânul Isus Se va revela ca să îl distrugă; și îl va omorî cu suflarea gurii Sale. (Până atunci,) el se va putea manifesta susținut de forța lui Satan. Astfel, va duce în eroare (pe oameni) făcând demonstrații miraculoase și minuni. Tot sistemul lui păcătos de înșelare va avea efect doar față de cei care vor fi pierduți. Ei refuzaseră (să creadă) adevărul care i-ar fi putut salva. Acest refuz al lor Îl va determina pe Dumnezeu să le trimită o autoritate care le va oferi iluzii și care îi va face să creadă o minciună. În acest mod, Dumnezeu va face ca toți cei care nu au crezut adevărul ci s-au bucurat de nedreptate, să fie condamnați. Dar voi, fraților, sunteți iubiți de Stăpân. Noi Îi mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru voi; pentru că El v-a ales [de la început] ca să fiți salvați prin sfințirea făcută de Spirit și crezând adevărul. Dumnezeu v-a chemat prin mesajul Veștii Bune pe care v-am predicat-o, ca să primiți (în final) gloria Stăpânului nostru Isus Cristos. Deci, fraților, rămâneți fermi cu privire la învățăturile orale sau scrise pe care le-ați primit de la noi. Vă dorim ca Stăpânul nostru Isus Cristos și Dumnezeu, Tatăl, care ne-a iubit și care ne-a oferit prin har o eternă încurajare și o bună speranță, să vă încurajeze inimile și să vă susțină în orice lucru bun făcut cu fapta și cu vorba.
2 Tesaloniceni 2:1-17 Noua Traducere Românească (NTR)
În ce privește venirea Domnului nostru Isus Cristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați sau tulburați așa de repede în mintea voastră nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca venind din partea noastră, care spune că ziua Domnului a și venit. Nimeni să nu vă înșele în niciun fel, fiindcă nu va veni înainte să vină apostazia și să fie descoperit omul nelegiuirii, fiul pierzării, cel care se împotrivește și se înalță pe sine deasupra a orice este numit „dumnezeu“ sau obiect de închinare. El se va așeza în Templul lui Dumnezeu, proclamându-se pe sine însuși Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte că v-am spus aceste lucruri când eram cu voi? Și acum știți ce-l oprește, astfel încât să fie descoperit doar la vremea lui. Căci taina nelegiuirii lucrează deja. Trebuie doar ca acela care-l oprește acum să se dea la o parte. Și atunci va fi descoperit cel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va omorî cu suflarea gurii Sale și-l va distruge la arătarea venirii Sale. Venirea celui nelegiuit va fi potrivit cu lucrarea lui Satan, cu tot felul de lucrări puternice, semne și minuni mincinoase și cu tot felul de înșelăciuni ale nelegiuirii, pentru cei ce pier, având în vedere că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. De aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, așa încât toți cei care n-au crezut adevărul, ci și-au găsit plăcerea în nedreptate, să fie condamnați. Însă noi Îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, frați iubiți de Domnul, pentru că Dumnezeu v-a ales ca prim rod pentru mântuire, prin lucrarea de sfințire a Duhului și prin credința în adevăr. Și la aceasta v-a chemat El prin Evanghelia noastră, astfel încât să primiți gloria Domnului nostru Isus Cristos. Așadar, fraților, să rămâneți tari și să țineți învățăturile pe care le-ați primit, fie prin cuvânt, fie prin scrisoarea noastră. Însuși Domnul nostru Isus Cristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, Care ne-a iubit și Care ne-a dat, prin harul Său, o încurajare veșnică și o speranță bună, să vă încurajeze inimile și să vă întărească în orice faptă bună pe care o faceți și în orice cuvânt bun pe care-l spuneți.
2 Tesaloniceni 2:1-17 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Și acum știți bine ce-l oprește ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum să fie luat din drumul ei. Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți. Noi însă, frați preaiubiți de Domnul, trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătați slava Domnului nostru Isus Hristos. Așadar, fraților, rămâneți tari și țineți învățăturile pe care le-ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. Și Însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat prin harul Său o mângâiere veșnică și o bună nădejde, să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun!