1 Ioan 4:17-19
1 Ioan 4:17-19 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
În aceasta este făcută desăvârșită dragostea noastră, ca să avem cutezanță în ziua judecății, pentru că așa cum este el, așa suntem noi în această lume. În dragoste nu este teamă, ci dragostea desăvârșită alungă afară teama, pentru că teama poartă chinul. Iar cel ce se teme, nu este făcut desăvârșit în dragoste. Noi îl iubim pentru că întâi el ne-a iubit.
1 Ioan 4:17-19 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Astfel este perfectată dragostea în noi, pentru ca în ziua când va fi Judecata (finală), noi să avem curaj pentru că vom fi trăit în această lume ca El. În dragoste nu există frică; ci dragostea perfectă alungă frica. De fapt, frica apare în legătură cu pedeapsa. Iar cel care are frică, nu a ajuns la maturitate în dragoste. Noi îl iubim ca o consecință a faptului că mai întâi El a fost Cel care ne-a iubit.
1 Ioan 4:17-19 Noua Traducere Românească (NTR)
În felul acesta, dragostea este făcută desăvârșită în noi, pentru ca noi să avem îndrăzneală în ziua judecății, fiindcă, în lumea aceasta, cum este El, așa suntem și noi. În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită alungă afară frica, pentru că frica poartă în sine pedeapsa. Cel ce se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste. Noi iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi.
1 Ioan 4:17-19 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta, astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății. În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.