1 Corinteni 12:4-26
1 Corinteni 12:4-26 Noua Traducere Românească (NTR)
Există o diversitate de daruri, însă este Același Duh. Există o diversitate de slujiri, însă este Același Domn. Există o diversitate de lucrări, însă este Același Dumnezeu, Cel Care le înfăptuiește pe toate în toți. Și fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului pentru folosul tuturor. Unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii, altuia cuvântul cunoașterii, potrivit Aceluiași Duh, altuia credință, prin Același Duh, altuia daruri de vindecare, prin Unul și Același Duh, altuia puterea de a înfăptui minuni, altuia profeția, altuia discernerea duhurilor, altuia vorbirea în diferite limbi, altuia traducerea limbilor. Toate acestea le înfăptuiește Unul și Același Duh, Care oferă fiecăruia în parte, după cum dorește. Căci, așa cum trupul este unul și are multe părți, iar toate părțile lui, deși sunt multe, alcătuiesc un singur trup, la fel este și Cristos. Într-adevăr, noi toți am fost botezați într-un singur Duh, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi, și la toți ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh. Căci trupul nu este alcătuit numai dintr-o singură parte, ci din mai multe. Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup“, nu este tocmai de aceea parte din trup? Dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup“, nu este tocmai de aceea parte din trup? Dacă întreg trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă întreg trupul ar fi auz, unde ar fi mirosul? De fapt, când Dumnezeu a creat părțile trupului, le-a pus pe fiecare în trup așa cum a dorit. Dacă însă toate ar fi o singură parte, unde ar fi trupul? De aceea sunt mai multe părți, dar un singur trup. Ochiul nu-i poate spune mâinii: „N-am nevoie de tine!“, iar capul nu le poate spune picioarelor: „N-am nevoie de voi!“. Dimpotrivă, acele părți ale trupului, care par mai slabe, sunt absolut necesare, iar acele părți ale trupului, care ni se par mai puțin demne de onoare, le îmbrăcăm cu mai multă onoare. Și părțile mai puțin plăcute ale trupului nostru au parte de mai multă frumusețe, în timp ce părțile plăcute ale trupului nostru n-au nevoie de aceasta. Dumnezeu a alcătuit trupul în așa fel încât a dat o mai mare onoare părților lipsite de onoare, ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci părțile trupului să aibă aceeași grijă unele față de celelalte. Dacă o parte a trupului suferă, toate părțile suferă împreună cu ea; dacă o parte a trupului este prețuită, toate părțile se bucură împreună cu ea.
1 Corinteni 12:4-26 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștință datorită aceluiași Duh; altuia, credința prin același Duh; altuia, darul tămăduirilor prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte cum voiește. Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Hristos. Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup? Și dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuință de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuință de voi.” Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuință. Și părțile trupului care par vrednice de mai puțină cinste le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Așa că părțile mai puțin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumusețe, pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în așa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Și dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este prețuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.
1 Corinteni 12:4-26 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Darurile sunt felurite, dar este acelaşi Duh. Şi slujirile sunt felurite, dar este acelaşi Domn. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu care le lucrează pe toate în toţi. Iar fiecăruia i s-a dat o lucrare a Duhului spre folosul tuturor. Unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt înţelept, altuia, prin acelaşi Duh, cuvântul cunoaşterii. Unuia credinţă, în acelaşi Duh, altuia darurile vindecărilor, în unul şi acelaşi Duh. Unuia puterea de a săvârşi minuni, altuia profeţia, altuia deosebirea duhurilor, altuia darul vorbirii în limbi felurite, altuia darul tălmăcirii limbilor. Pe toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, care împarte fiecăruia darurile Sale după cum voieşte. Fiindcă la fel cum trupul este unul şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un singur trup, aşa şi Hristos. Pentru că noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; la fel, toţi am băut dintr-un singur Duh. Fiindcă şi trupul nu este numai un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: „Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup”, pentru această pricină nu este el din trup? Iar dacă urechea ar zice: „Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup”, pentru această pricină nu este ea din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar mai fi auzul? Dacă tot trupul ar fi auz, unde ar mai fi mirosul? Dar Dumnezeu a pus mădularele în trup după cum a voit, pe fiecare dintre ele. Dacă toate ar fi acelaşi mădular, unde ar mai fi trupul? Acum însă sunt multe mădulare, dar un singur trup. Deci ochiul nu poate să zică mâinii: „Nu am nevoie de tine” sau, iarăşi, capul să zică picioarelor: „Nu am nevoie de voi!” Dar mădularele trupului – şi cu atât mai mult cele care par a fi mai slabe – sunt foarte folositoare. Iar mădularele care par a fi mai de necinste noi le îmbrăcăm cu mai multă cinste; şi mădularele noastre mai ruşinoase noi le împodobim mai mult. Căci mădularele noastre cele socotite mai nobile nu au nevoie de vreo cinstire. Iar Dumnezeu a alcătuit trupul în aşa fel, încât a dat mai multă cinste mădularului căruia îi lipseşte cinstea, ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească unele de altele. Iar dacă un mădular suferă, suferă toate mădularele. Şi dacă un mădular este slăvit, se bucură împreună toate mădularele.
1 Corinteni 12:4-26 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și sunt diversități ale darurilor, dar același Duh; Și sunt diferențe ale serviciilor, dar același Domn; Și sunt diversități ale lucrărilor, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți. Dar manifestarea Duhului este dată fiecăruia spre folos. Fiindcă unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii; și altuia cuvântul cunoașterii, prin același Duh; Și altuia credința prin același Duh; și altuia darurile vindecării prin același Duh; Și altuia lucrarea miracolelor; și altuia profeție; și altuia discernerea duhurilor; și altuia diferite limbi; și altuia traducerea limbilor. Dar toate acestea le lucrează unul și același Duh, împărțind fiecăruia în parte așa cum voiește. Fiindcă după cum trupul este unul și are multe membre, și toate membrele acelui singur trup, fiind multe, sunt un singur trup, tot așa este și Cristos. Căci de un singur Duh noi toți suntem botezați într-un singur trup, fie iudei sau greci, fie robi sau liberi; și toți am fost făcuți să bem într-un singur Duh. Fiindcă trupul nu este un singur membru, ci mai multe. Dacă piciorul ar spune: Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup; nu este pentru aceasta din trup? Și dacă urechea ar spune: Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup; nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Dar acum Dumnezeu a pus membrele, pe fiecare dintre ele, în trup, așa cum a voit. Și dacă toate ar fi un singur membru, unde ar fi trupul? Dar acum sunt multe membre, dar un singur trup. Și ochiul nu poate spune mâinii: Nu am nevoie de tine; sau din nou, capul, picioarelor: Nu am nevoie de voi. Dar mai mult, membrele trupului care par a fi mai slabe sunt necesare. Și acele membre ale trupului, pe care le considerăm a fi mai puțin demne de cinste, pe acestea le înconjurăm cu mai multă cinste, și membrele noastre lipsite de frumusețe au mai multă frumusețe. Fiindcă membrele noastre frumoase nu au nevoie de podoabe. Dar Dumnezeu a întocmit trupul dând mai multă cinste acelui lipsit de cinste, Ca nu cumva să fie dezbinare în trup, ci membrele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Și dacă un membru suferă, toate membrele suferă cu el; sau dacă unui membru îi este dată cinste, toate membrele se bucură împreună cu el.
1 Corinteni 12:4-26 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți. Și fiecăruia i se dă manifestarea Duhului spre folosul celorlalți. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, un cuvânt de înțelepciune; altuia, un cuvânt de cunoștință, potrivit aceluiași Duh; altuia, credința, prin același Duh; altuia, daruri de vindecare, prin același Duh; altuia, săvârșirea minunilor; altuia, profeția; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le lucrează unul și același Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea. Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, deși sunt multe, alcătuiesc un singur trup, tot așa este și Hristos. Într‑adevăr, noi toți am fost botezați într‑un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi, și toți am fost adăpați dintr‑un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: „Nu sunt mână, deci nu sunt din trup”, nu este oare parte din trup? Dacă urechea ar zice: „Nu sunt ochi, deci nu sunt din trup”, nu este oare parte din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Dimpotrivă, Dumnezeu a pus în trup mădularele – pe fiecare dintre ele – așa cum a vrut El. Dacă ar fi toate un singur mădular, unde ar fi trupul? În fapt, există multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu‑i poate zice mâinii: „N‑am nevoie de tine”; nici capul nu le poate zice picioarelor: „N‑am nevoie de voi.” Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuință. Și părțile trupului care par mai puțin onorabile le îmbrăcăm cu mai multă cinste. Așa că părțile rușinoase ale trupului le acoperim după buna‑cuviință, pe când celelalte n‑au nevoie să fie acoperite. Dar Dumnezeu a întocmit trupul ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, și astfel să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească în același fel unele de altele. Și dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă unul este lăudat, toate se bucură împreună cu el.
1 Corinteni 12:4-26 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștință, datorită aceluiași Duh; altuia, credința, prin același Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care îi dă fiecăruia în parte cum voiește. Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Hristos. Noi toți, într-adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup? Și dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup pe fiecare așa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu-i poate zice mâinii: „N-am trebuință de tine”; nici capul nu le poate zice picioarelor: „N-am trebuință de voi.” Ba, mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuință. Și părțile trupului care par vrednice de mai puțină cinste le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Așa că părțile mai puțin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumusețe, pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul așa încât să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Și dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este prețuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.
1 Corinteni 12:4-26 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Deși sunt oferite mai multe daruri spirituale, există un singur Spirit de la care provin ele. Sunt diferite slujbe (spirituale), dar ele sunt administrate de același Stăpân. Există o diversitate de activități (spirituale), dar ele sunt realizate în fiecare (creștin) de același Dumnezeu. Manifestându-se în fiecare, Spiritul lucrează pentru beneficiul celorlalți (creștini). Concret, Spiritul oferă unuia capacitatea de a vorbi cu înțelepciune; iar altuia, același Spirit îi dă abilitatea de a facilita creșterea în cunoaștere (a celorlalți) prin mesajul lui verbal. Unul primește (ca dar spiritual) credința de la același Spirit care oferă altuia darul de vindecare. Un creștin primește darul care îi conferă capacitatea de a face lucruri miraculoase, iar altuia i se dă profeția ca dar spiritual personal, în timp ce un altul primește abilitatea discernământului cu privire la proveniența spiritelor. Unuia i se oferă darul de a vorbi în diferite limbi, iar altuia pe acela al interpretării limbilor. Toate (aceste daruri spirituale) provin de la același Spirit care decide în mod suveran ce să ofere fiecăruia. Corpul uman este o unitate formată din mai multe părți care îl compun. La fel este și (ce a făcut) Cristos. Vreau să spun că noi am fost „botezați” toți de un singur Spirit, formând astfel un singur Organism – indiferent că (din punct de vedere etnic) suntem iudei sau greci, (iar din punct de vedere social, suntem) sclavi sau oameni liberi. Și tuturor ni s-a oferit posibilitatea „să bem” dintr-un singur Spirit. Este evident faptul că organismul uman nu este format dintr-un singur organ, ci din mai multe. Dacă piciorul ar spune „Pentru că nu sunt mână, nu aparțin corpului!”, înseamnă oare că își revendică în mod justificat posibilitatea să nu fie parte componentă a lui? Dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu fac parte din acest organism!”, oare ar putea ea să nu aparțină lui doar pentru acest motiv? Dacă întregul corp ar fi format numai din ochi, unde ar fi auzul? Și dacă organismul ar fi format numai din sistemul biologic care facilitează auzul, unde ar fi cel care face posibil mirosul? În realitate, Dumnezeu a distribuit în mod suveran un loc corespunzător pentru fiecare organ al corpului uman. Dacă totul ar fi un singur organ, nu se mai poate vorbi despre un corp. Dar, de fapt, există multe părți componente care formează corpul (uman). Ochiul nu poate spune mâinii „Nu am nevoie de tine!”; iar capul nu poate spune picioarelor „Nu am nevoie de voi!”. De fapt, tocmai acele organe ale corpului nostru considerate mai slabe, ne sunt indispensabile; iar cele pe care le apreciem mai puțin, ajung să fie tratate cu un mai mare respect prin felul în care ne îmbrăcăm (corpul). Astfel, noi acordăm de fapt mai multă atenție acelor părți ale corpului nostru pe care nu le expunem direct privirii, în timp ce acele părți ale lui considerate deja frumoase, nu au nevoie de o atenție specială. Dumnezeu este Cel care a conceput corpul în acest mod, ca să ofere mai multă onoare acelor organe care (inițial) nu o au. Astfel este eliminată posibilitatea „dezbinării” organismului; și acest lucru este posibil prin faptul că organele vor fi preocupate unele de altele. În consecință, dacă un organ al corpului suferă ceva negativ, toate celelalte sunt afectate împreună cu el; iar atunci când un organ este onorat, toate celelalte părți componente ale organismului „se bucură” împreună cu el.
1 Corinteni 12:4-26 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Sunt multe darurile-aceste, Însă, un singur Duh, doar, este. Sunt multe slujbe – precum știți – Însă, un singur Domn, găsiți. Lucruri sunt multe, tot mereu, Dar este-un singur Dumnezeu, Cari face totu-n toți apoi, Și, fiecare dintre noi, Capătă-n Duh, o arătare Din cari, folos, un altul are. De pildă, despre-nțelepciune – Prin Duh – îi este dat a spune, Un anumit lucru, cuiva; Altul primește altceva: Va căpăta, poate, putință De a vorbi de cunoștință. Dar orice lucru, să știți bine, Că din același Duh, ne vine. Tot prin același Duh, apoi, Credință, au unii din voi, Sau darul vindecărilor. Minuni, fac alții, fraților, În timp ce unii prorocesc Sau, duhuri, ei deosebesc. Alții, în limbi, pot să vorbească, Iar unii știu să tălmăcească. Dar toate-acestea, date, sânt, Numai de către-Acel Duh Sfânt, Care, în parte, dăruiește, La fiecare, cum voiește.” „Este un singur trup, în care, Se află multe mădulare, Căci mădularele acele, Numai un trup, formează ele. Deci, fraților, neîndoios, La fel este și cu Hristos. După cum știți, dragii mei frați, De-un Duh, am fost noi, botezați, Chemați fiind ca să venim Și-un singur trup s-alcătuim – Fie Iudei sau Greci, cu stare De robi sau slobozi. Fiecare, Dintre acei care-s chemați, De-un singur Duh, sunt, adăpați. Deci, trupul nu e, așadar, Numai un singur mădular; Ci mădulare sunt mai multe, Și știu, de-un singur Duh, s-asculte. Dacă piciorul zice: „Eu, Nu-s mână, deci nu-i trupul meu”, Aceasta va-nsemna că el Nu este din trupul acel? Dacă urechea ar putea Să spună, de asemenea: „Pentru că ochi nu sunt, nici eu Nu sunt, acum, în trupul meu”, Prin acest fapt, se dovedește Că nu, în trup, ea se găsește? Dar vreau să vă întreb, pe voi: Dacă întregul trup apoi, Ar fi doar ochi – loc – unde oare, Atunci, auzul își mai are? Când tot, auz doar, se vădește, Mirosul unde se găsește? Acuma, Tatăl Cel de Sus, Pe mădulare-n trup le-a pus, Așa precum El a găsit Că este cel mai potrivit. Dacă e doar un mădular, Unde-i, atuncea, trupul dar? Deci, e un singur trup, în care, Se află multe mădulare. Ochiul nu poate să îi spună Mâinii, apoi: „Tu nu ești bună, Și n-am, de tine, trebuință”. Nici capul nu are putință, Către picioare-a zice-apoi: „Nu am nevoie eu, de voi”. Ba chiar acele mădulare Cari, fără-nsemnătate mare Și slabe, par, la început, Sunt, pentru trup – cum s-a văzut – Deci pentru-ntreaga sa ființă, De cea mai mare trebuință. Apoi, din trup, părțile care Nu par a fi la cinste mare, Când le-mbrăcăm, ne străduim, Mereu, să le împodobim. Deci, ele au să reușească, În acest fel, să dobândească Mai multă frumusețe-apoi. Cele frumoase – știți și voi – Nu trebuie împodobite, Pentru că nu sunt nevoite. Când Dumnezeu a întocmit, Trupul, cu cale, a găsit Ca să îi dea la fiecare, Dintre acele mădulare, Care par slabe – după noi – Cu mult mai multă cinste-apoi. Prin ce-a lucrat, ne dă de știre, Că nu-i nici o deosebire Făcută-n trup, ci, fiecare, Din ale sale mădulare, Unul de altul se-ngrijesc Și, deopotrivă, își slujesc. Când suferă un mădular, Vor suferi cu toate dar. Când prețuit are să fie Un mădular, de bucurie, Pline vor fi toate astfel, Fiind alăturea de el.
1 Corinteni 12:4-26 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Există diferite daruri, dar este același Duh. Sunt diferite slujiri, dar este același Domn. Sunt diferite lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți. Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun. Căci unuia [îi este dat] prin Duhul cuvântul înțelepciunii, altuia, cuvântul cunoașterii, după același Duh, iar altuia, datorită aceluiași Duh, credința, altuia, darul vindecărilor, prin același unic Duh; unuia [îi este dată] puterea de a face minuni, altuia, profeția, altuia, discernământul duhurilor, altuia, varietatea limbilor, iar altuia, interpretarea limbilor. Însă toate acestea le lucrează unul și același Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea. Așa cum trupul este unul și are multe membre, iar toate membrele trupului, deși sunt multe, formează un singur trup, tot la fel și Cristos. Căci noi toți am fost botezați într-un singur Duh spre a fi un [singur] trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, și toți am fost adăpați într-un singur Duh. Trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup”, oare pentru aceasta nu este din trup? Și dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup”, oare pentru aceasta nu este din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Și dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum însă Dumnezeu a pus membre în trup, pe fiecare dintre ele, așa cum a voit. Deci, dacă toate ar fi un singur membru, unde ar fi trupul? Însă acum, deși sunt multe membre, există un singur trup. Ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine”, și nici capul [nu poate să spună] picioarelor: „Nu am nevoie de voi”. Ba, cu mult mai mult, membrele trupului, care par mai slabe, sunt mai necesare și pe cele care par a fi fără cinste le îmbrăcăm cu mai multă cinste și cele ale noastre de care ne rușinăm sunt tratate cu mai multă cuviință; pe când cele cuviincioase ale noastre nu au nevoie. Dar Dumnezeu a alcătuit astfel trupul încât dă cinste mai mare celor care duc lipsă de ea, ca să nu fie dezbinare în trup, ci membrele să se îngrijească la fel unele de altele. Dacă suferă un membru, toate membrele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un membru, toate se bucură cu el.