1 Corinteni 12:1-8
1 Corinteni 12:1-8 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Fraților, vă scriu acum și despre darurile spirituale; pentru că nu vreau să fiți neinformați cu privire la ele. Știți că atunci când erați păgâni, erați ghidați în mod greșit de practica închinării la idolii muți. Dar acum vreau să înțelegeți că nimeni care spune „Isus să fie anatema!”, nu poate face această afirmație fiind inspirat de Spiritul lui Dumnezeu. Iar când cineva declară că „Isus este Stăpânul!”, nu poate vorbi decât prin inspirația Spiritului Sfânt. Deși sunt oferite mai multe daruri spirituale, există un singur Spirit de la care provin ele. Sunt diferite slujbe (spirituale), dar ele sunt administrate de același Stăpân. Există o diversitate de activități (spirituale), dar ele sunt realizate în fiecare (creștin) de același Dumnezeu. Manifestându-se în fiecare, Spiritul lucrează pentru beneficiul celorlalți (creștini). Concret, Spiritul oferă unuia capacitatea de a vorbi cu înțelepciune; iar altuia, același Spirit îi dă abilitatea de a facilita creșterea în cunoaștere (a celorlalți) prin mesajul lui verbal.
1 Corinteni 12:1-8 Noua Traducere Românească (NTR)
Cu privire la darurile spirituale, fraților, nu vreau să fiți în necunoștință. Voi știți că, atunci când erați păgâni, erați ademeniți spre idolii cei muți, după cum erați călăuziți. De aceea, vă fac cunoscut că nimeni care vorbește prin Duhul lui Dumnezeu nu spune: „Isus să fie blestemat!“ și, de asemenea, nimeni nu poate să spună: „Isus este Domn!“ decât prin Duhul Sfânt. Există o diversitate de daruri, însă este Același Duh. Există o diversitate de slujiri, însă este Același Domn. Există o diversitate de lucrări, însă este Același Dumnezeu, Cel Care le înfăptuiește pe toate în toți. Și fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului pentru folosul tuturor. Unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii, altuia cuvântul cunoașterii, potrivit Aceluiași Duh
1 Corinteni 12:1-8 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
În ce privește darurile duhovnicești, fraților, nu voiesc să fiți în necunoștință. Când erați păgâni, știți că vă duceați la idolii cei muți, după cum erați călăuziți. De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Și nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștință datorită aceluiași Duh
1 Corinteni 12:1-8 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Fraţilor, în ceea ce priveşte darurile duhovniceşti nu vreau să fiţi neştiutori. Ştiţi că, pe când eraţi păgâni, alergaţi la idolii fără glas, ca şi cum vă mâna cineva de la spate. De aceea, vreau să ştiţi că nimeni, când vorbeşte în Duhul Domnului, nu zice: „Blestemat fie Iisus!” şi că nimeni nu poate să zică: „Iisus este Domn!” decât în Duhul Sfânt. Darurile sunt felurite, dar este acelaşi Duh. Şi slujirile sunt felurite, dar este acelaşi Domn. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu care le lucrează pe toate în toţi. Iar fiecăruia i s-a dat o lucrare a Duhului spre folosul tuturor. Unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt înţelept, altuia, prin acelaşi Duh, cuvântul cunoaşterii.
1 Corinteni 12:1-8 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dar despre darurile spirituale, fraților, nu vă voiesc neștiutori. Știți că erați neamuri, duși la idoli necuvântători, așa cum erați conduși. De aceea vă fac cunoscut că nimeni, vorbind prin Duhul lui Dumnezeu, nu spune: Isus este blestemat; și nimeni nu poate spune că Isus este Domnul, decât prin Duhul Sfânt. Și sunt diversități ale darurilor, dar același Duh; Și sunt diferențe ale serviciilor, dar același Domn; Și sunt diversități ale lucrărilor, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți. Dar manifestarea Duhului este dată fiecăruia spre folos. Fiindcă unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii; și altuia cuvântul cunoașterii, prin același Duh
1 Corinteni 12:1-8 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Cu privire la darurile duhovnicești, fraților, nu vreau să fiți în necunoștință. După cum știți, când erați păgâni, vă duceați la idolii cei muți, după cum erați atrași. De aceea vă spun că nimeni, când vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Și nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți. Și fiecăruia i se dă manifestarea Duhului spre folosul celorlalți. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, un cuvânt de înțelepciune; altuia, un cuvânt de cunoștință, potrivit aceluiași Duh
1 Corinteni 12:1-8 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
În ce privește darurile duhovnicești, fraților, nu voiesc să fiți în necunoștință. Când erați păgâni, știți că vă duceați la idolii cei muți, după cum erați călăuziți. De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Și nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștință, datorită aceluiași Duh
1 Corinteni 12:1-8 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
„De daruri, care sunt cerești – Adică sunt duhovnicești – Doresc ca să aveți știință, Să nu fiți în necunoștință. Atuncea când, păgâni, erați, Numai la idoli vă duceați, Precum erați obișnuiți Și cum ați fost călăuziți. De-aceea, am să spun, mereu: Prin Duhul de la Dumnezeu – Atunci când întâmpla-se-va Ca să vorbească cineva – Nicicând, nu va putea fi spus, Că „Anatema e Iisus!” A spune, iar, nu va putea „Iisus e Domnul”, nimenea, De pe acest întreg pământ, Decât numai, prin Duhul Sfânt. Sunt multe darurile-aceste, Însă, un singur Duh, doar, este. Sunt multe slujbe – precum știți – Însă, un singur Domn, găsiți. Lucruri sunt multe, tot mereu, Dar este-un singur Dumnezeu, Cari face totu-n toți apoi, Și, fiecare dintre noi, Capătă-n Duh, o arătare Din cari, folos, un altul are. De pildă, despre-nțelepciune – Prin Duh – îi este dat a spune, Un anumit lucru, cuiva; Altul primește altceva: Va căpăta, poate, putință De a vorbi de cunoștință. Dar orice lucru, să știți bine, Că din același Duh, ne vine.
1 Corinteni 12:1-8 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Iar cât privește darurile spirituale, nu vreau, fraților, să rămâneți în ignoranță. Voi știți că, atunci când erați păgâni, mergeați la idolii cei muți ca și cum ați fi fost mânați. De aceea, vă fac cunoscut că nimeni care vorbește prin Duhul lui Dumnezeu nu spune: „Anatema să fie Isus!” și nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. Există diferite daruri, dar este același Duh. Sunt diferite slujiri, dar este același Domn. Sunt diferite lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți. Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun. Căci unuia [îi este dat] prin Duhul cuvântul înțelepciunii, altuia, cuvântul cunoașterii, după același Duh