YouVersion
Pictograma căutare

1 Cronici 15:14-29

1 Cronici 15:14-29 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Astfel preoții și leviții s-au sfințit pentru a duce chivotul DOMNULUI Dumnezeul lui Israel. Și copiii leviților au purtat chivotul lui Dumnezeu, pe umerii lor, cu drugii în el, precum Moise poruncise conform cuvântului DOMNULUI. Și David a vorbit mai marelui leviților să rânduiască pe frații lor să fie cântăreți cu instrumente de muzică, psalterioane și harpe și chimvale, sunând și înălțându-și vocea cu bucurie. Astfel leviții au rânduit pe Heman, fiul lui Ioel; și dintre frații săi, pe Asaf, fiul lui Berechia; și dintre fiii lui Merari, frații lor, pe Etan, fiul lui Cușaia; Și cu ei pe frații lor de gradul doi: pe Zaharia, pe Ben și pe Iaaziel și pe Șemiramot și pe Iehiel și pe Uni, pe Eliab și pe Benaia și pe Maaseia și pe Matitia și pe Elifele și pe Micneia și pe Obed-Edom și pe Ieiel, portarii. Astfel cântăreții: Heman, Asaf și Etan, au fost rânduiți să sune din chimvale de aramă; Și pe Zaharia și pe Aziel și pe Șemiramot și pe Iehiel și pe Uni și pe Eliab și pe Maaseia și pe Benaia, cu psalterioane pe alamot; Și pe Matitia și pe Elifele și pe Micneia și pe Obed-Edom și pe Ieiel și pe Azazia, care cântau cu harpe cu opt corzi spre întărirea sunetului. Și Chenania, mai marele leviților, avea sarcina cântării, el instruia în cântare, deoarece el era iscusit. Și Berechia și Elcana erau ușieri pentru chivot. Și Șebania și Iosafat și Netaneel și Amasai și Zaharia și Benaia și Eliezer, preoții, au suflat din trâmbițe înaintea chivotului lui Dumnezeu. Și Obed-Edom și Iehia erau ușieri pentru chivot. Astfel David și bătrânii Israelului și căpeteniile peste mii, au mers să aducă chivotul legământului DOMNULUI din casa lui Obed-Edom, cu bucurie. Și s-a întâmplat, când Dumnezeu a ajutat pe leviții care au purtat chivotul legământului DOMNULUI, că au oferit șapte tauri și șapte berbeci. Și David și toți leviții care au purtat chivotul și cântăreții și Chenania, maestrul cântării cu cântăreții, erau îmbrăcați cu o robă de in subțire; David de asemenea avea pe el și un efod de in. Astfel tot Israelul a adus chivotul legământului DOMNULUI cu strigare și cu sunet de cornet și cu trâmbițe și cu chimvale, sunând din psalterioane și harpe. Și s-a întâmplat, precum chivotul legământului DOMNULUI a intrat în cetatea lui David, că Mical, fiica lui Saul, privind afară pe fereastră, a văzut pe împăratul David dansând și jucând, și l-a disprețuit în inima ei.

1 Cronici 15:14-29 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Preoții și leviții s-au sfințit ca să aducă Cufărul Dumnezeului lui Israel care se numește Iahve. Leviții au purtat Cufărul lui Dumnezeu pe umeri, cu ajutorul barelor de lemn, așa cum a poruncit Moise conform Cuvântului lui Iahve. David le zisese conducătorilor leviților să desemneze dintre rudele lor cântăreți care știu să cânte cu instrumente muzicale – cu harpe, cu lire și cu cinele. Trebuia ca aceia să cânte cu mare intensitate și plini de bucurie. Leviții i-au desemnat pe Heman – fiul lui Ioel –, pe Asaf – fiul lui Berechia care era rudă cu el – și pe Etan – fiul lui Cușaia, merarit – rudă cu ei. Împreună cu ei mai erau rudele lor de gradul doi. Ei se numeau: Zaharia, Iaaziel, Șemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifelehu, Micneia și portarii Obed-Edom și Ieiel. Cântăreții Heman, Asaf și Etan erau puși să cânte la cinele de bronz. Zaharia, Aziel, Șemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia și Benaia cântau cu harpe poleite cu alamă. Matitia, Elifelehu, Micneia, Obed-Edom, Ieiel și Azazia cântau la lira făcută din șeminit, ca să sune cu mare intensitate. Chenania – conducătorul leviților cântăreți – dirija cântecele, pentru că avea competență în acest domeniu. Berechia și Elcana erau portari în zona unde era pus Cufărul. Preoții Șebania, Ioșafat, Netanel, Amasai, Zaharia, Benaia și Eliezer – sunau din goarne înaintea Cufărului lui Dumnezeu. Obed-Edom împreună cu Iehia erau și ei portari în zona unde era Cufărul. Astfel, atât David cât și cei care formau consiliul bătrânilor lui Israel și conducătorii miilor, au plecat să aducă Cufărul Legământului făcut (de israelieni) cu Iahve din casa lui Obed-Edom, în mijlocul manifestărilor de bucurie. Pentru că Dumnezeu i-a ajutat pe leviții care transportau Cufărul Legământului făcut (de poporul Israel) cu Iahve, ei au sacrificat șapte boi și șapte berbeci. David era îmbrăcat cu o robă făcută din fir de in subțire. Și toți leviții care transportau Cufărul, cântăreții și Chenania – conducătorul cântăreților – erau îmbrăcați la fel. David mai era îmbrăcat și cu o vestă de in care se folosea în timpul ceremoniilor religioase. Toți oamenii din Israel au adus Cufărul Legământului (făcut de israelieni) cu Iahve, în timp ce strigau și se auzea sunetul de corn, de goarne și de cinele, completat de cel al cântecelor harpelor și al lirelor. Atunci când Cufărul Legământului (făcut de israelieni) cu Iahve a intrat în orașul lui David, Mihal – fiica lui Saul – privea de la fereastră. Când l-a văzut pe regele David dansând și manifestându-și bucuria, l-a desconsiderat în inima ei.

1 Cronici 15:14-29 Noua Traducere Românească (NTR)

Preoții și leviții s-au sfințit ca să aducă Chivotul DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel. Fiii leviților au purtat Chivotul lui Dumnezeu pe umeri cu ajutorul drugilor, așa cum a poruncit Moise după Cuvântul DOMNULUI. David le zisese conducătorilor leviților să numească dintre frații lor cântăreți la instrumente muzicale – la harfe, la lire și la chimvale – care să cânte cu putere și plini de bucurie. Leviții l-au numit pe Heman, fiul lui Ioel, și, dintre frații lui, pe Asaf, fiul lui Berechia, iar dintre fiii lui Merari, frații lor, pe Etan, fiul lui Kușaia. Împreună cu ei mai erau frații lor de rang secundar: Zaharia, Iaaziel, Șemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifelehu, Mikneia și portarii Obed-Edom și Ieiel. Cântăreții – Heman, Asaf și Etan – erau puși să cânte la chimvale de bronz. Zaharia, Aziel, Șemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia și Benaia cântau la harfe în alamot; Matitia, Elifelehu, Mikneia, Obed-Edom, Ieiel și Azazia cântau la lire în șeminit, ca să sune tare; Chenania, conducătorul leviților cântăreți, dirija cântarea pentru că era priceput. Berechia și Elkana erau portari la Chivot. Preoții – Șebania, Ioșafat, Netanel, Amasai, Zaharia, Benaia și Eliezer – sunau din trâmbițe înaintea Chivotului lui Dumnezeu; Obed-Edom împreună cu Iehia erau, de asemenea, portari la Chivot. Astfel David, bătrânii lui Israel și căpeteniile miilor au plecat să aducă din casa lui Obed-Edom Chivotul legământului DOMNULUI, în mijlocul bucuriei. Pentru că Dumnezeu i-a ajutat pe leviții care duceau Chivotul legământului DOMNULUI, aceștia au jertfit șapte tauri și șapte berbeci. David era îmbrăcat cu o mantie de in subțire, cum de altfel erau și toți leviții care duceau Chivotul, cântăreții și Chenania, conducătorul cântăreților. De asemenea, David avea pe el un efod de in. Tot Israelul a adus Chivotul legământului DOMNULUI în mijlocul strigătelor și al sunetului de corn, al trâmbițelor și al chimvalelor, al cântecelor la harfe și lire. În timp ce Chivotul legământului DOMNULUI intra în Cetatea lui David, Mihal, fata lui Saul, se uita pe fereastră. Când l-a văzut pe regele David dansând și veselindu-se, l-a disprețuit în inima ei.

1 Cronici 15:14-29 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Preoții și leviții s-au sfințit ca să suie chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel. Fiii leviților au dus chivotul lui Dumnezeu pe umeri cu niște drugi, cum poruncise Moise, după cuvântul Domnului. Și David a zis căpeteniilor leviților să așeze pe frații lor cântăreți cu instrumente de muzică, cu lăute, harpe și țimbale, și să sune din ele cântări răsunătoare, în semn de bucurie. Leviții au așezat pe Heman, fiul lui Ioel; dintre frații lui, pe Asaf, fiul lui Berechia, și dintre fiii lui Merari, frații lor, pe Etan, fiul lui Cușaia; apoi, împreună cu ei, pe frații lor de a doua mână: pe Zaharia, Ben, Iaaziel, Șemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifele și Micneia și Obed-Edom și Ieiel, ușieri. Cântăreții Heman, Asaf și Etan aveau țimbale de aramă, ca să sune din ele. Zaharia, Aziel, Șemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia și Benaia aveau lăute pe alamot și Matitia, Elifele, Micneia, Obed-Edom, Ieiel și Azazia aveau harpe cu opt coarde, ca să sune tare. Chenania, căpetenia muzicii între leviți, cârmuia muzica, fiindcă era meșter. Berechia și Elcana erau ușierii chivotului. Șebania, Iosafat, Netaneel, Amasai, Zaharia, Benaia și Eliezer, preoții, sunau din trâmbițe înaintea chivotului lui Dumnezeu. Obed-Edom și Iehia erau ușierii chivotului. David, bătrânii lui Israel și căpeteniile miilor au pornit astfel să suie chivotul legământului Domnului de la casa lui Obed-Edom, în mijlocul bucuriei. Când a ajutat Dumnezeu pe leviți să ridice chivotul legământului Domnului, au jertfit șapte viței și șapte berbeci. David era îmbrăcat cu o manta de in subțire; tot așa erau îmbrăcați toți leviții care duceau chivotul, cântăreții și Chenania, căpetenia muzicii între cântăreți, și David avea pe el un efod de in. Tot Israelul a suit chivotul legământului Domnului cu strigăte de bucurie, cu sunete de goarne, de trâmbițe și de chimvale și făcând să răsune lăutele și harpele. Pe când intra în cetatea lui David chivotul legământului Domnului, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră și, când a văzut pe împăratul David sărind și jucând, l-a disprețuit în inima ei.

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate