Fiindcă nu vă voiesc neștiutori, fraților, despre acest mister, ca nu cumva să fiți înțelepți în îngâmfările voastre, pentru că orbire s-a făcut în parte lui Israel, până va intra plinătatea neamurilor. Și astfel tot Israelul va fi salvat; așa cum este scris: Eliberatorul va veni din Sion și va îndepărta neevlavia de la Iacob; Fiindcă acesta este legământul meu pentru ei, când voi înlătura păcatele lor. Referitor la evanghelie, sunt dușmani din cauza voastră, dar referitor la alegere, sunt preaiubiți din cauza părinților. Fiindcă darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile. Fiindcă așa cum și voi odinioară nu ați crezut în Dumnezeu, totuși ați primit milă acum prin necredința lor; Tot așa și aceștia nu au crezut acum, pentru ca prin mila voastră să obțină și ei milă. Fiindcă Dumnezeu i-a închis împreună pe toți în necredință, ca să arate milă tuturor. O, adânc al bogățiilor, deopotrivă ale înțelepciunii și cunoașterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile lui și peste putință de găsit căile lui! Fiindcă cine a cunoscut mintea Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul lui? Sau cine i-a dat întâi, și să îi fie răsplătit? Pentru că din el și prin el și pentru el sunt toate. A lui fie gloria pentru totdeauna. Amin.
Citește Romani 11
Partajează
Compară toate versiunile: Romani 11:25-36
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri