Psalmii 139:1-18

DOAMNE, tu m-ai cercetat și m-ai cunoscut. Tu știi când mă așez și când mă ridic, de departe îmi pricepi gândul. Îmi cercetezi cărarea și culcarea și cunoști toate căile mele. Căci încă nu este cuvânt pe limba mea, dar, iată, DOAMNE, tu îl cunoști în întregime. Tu m-ai înconjurat pe dinapoi și pe dinainte și ți-ai pus mâna peste mine. O astfel de cunoaștere este prea minunată pentru mine; este înaltă, nu pot ajunge până la ea. Unde să mă duc de la duhul tău? Sau unde să fug de la prezența ta? Dacă mă urc în cer, tu ești acolo; dacă îmi fac patul în iad, iată, tu ești acolo. Dacă iau aripile zorilor să locuiesc la marginile cele mai îndepărtate ale mării, Chiar și acolo mâna ta mă va conduce și dreapta ta mă va susține. Dacă spun: Negreșit întunericul mă va acoperi, atunci noaptea va fi lumină în jurul meu. Da, întunericul nu se ascunde de tine; și noaptea strălucește ca ziua; întunericul și lumina sunt amândouă la fel pentru tine. Fiindcă mi-ai întocmit rărunchii; tu m-ai acoperit în pântecele mamei mele. Te voi lăuda, pentru că m-ai făcut în mod înfricoșător și admirabil; minunate sunt lucrările tale; și sufletul meu o știe foarte bine. Oasele mele nu au fost ascunse de tine, când am fost făcut în tăinicie și țesut ca o broderie în părțile cele mai de jos ale pământului. Ochii tăi m-au văzut când nu eram decât un făt neformat; și în cartea ta au fost scrise toate membrele mele, care continuu au fost modelate, când încă niciunul dintre ele nu era. Cât de prețioase îmi sunt gândurile tale, Dumnezeule! Cât de mare este numărul lor! Dacă le-aș număra, ele sunt mai multe la număr decât nisipul; când mă trezesc, sunt tot cu tine.