YouVersion
Pictograma căutare

Proverbe 2:1-22

Proverbe 2:1-22 BTF2015

Fiul meu, dacă vei primi cuvintele mele și vei ascunde poruncile mele în tine, Astfel încât îți apleci urechea la înțelepciune și îți dedici inima înțelegerii, Da, dacă strigi după cunoaștere și îți înalți vocea pentru înțelegere, Dacă o cauți precum argintul și o cercetezi ca pe tezaure ascunse, Atunci vei înțelege teama de DOMNUL și vei găsi cunoașterea lui Dumnezeu. Fiindcă DOMNUL dă înțelepciune, din gura lui vin cunoaștere și înțelegere. El strânge înțelepciune sănătoasă pentru cel drept; este un scut celor ce umblă cu integritate. El păzește cărările judecății și păstrează calea sfinților săi. Atunci vei înțelege dreptatea și judecata și echitatea, da, fiecare cărare bună. Când înțelepciunea intră în inima ta și cunoașterea este plăcută sufletului tău, Atunci discernerea te va păstra, înțelegerea te va păzi, Pentru a te scăpa de calea omului rău, de omul care vorbește lucruri perverse; De cel care lasă cărările integrității pentru a umbla pe căile întunericului; Care se bucură să facă răul și se desfată în perversitatea celui stricat; Ale căror căi sunt strâmbe și perverși în cărările lor; Pentru a te elibera de femeia străină, chiar de străina care lingușește prin cuvintele ei; Care părăsește pe călăuza tinereții ei și uită legământul Dumnezeului ei, Deoarece casa ei se apleacă spre moarte și cărările ei spre cei morți. Niciunul dintre cei ce merg la ea nu se mai întoarce, nici cărările vieții nu apucă. Ca să umbli pe calea celor buni și să ții cărările celor drepți. Fiindcă toți cei integri vor locui în țară și cei desăvârșiți vor rămâne în ea. Dar cei stricați vor fi stârpiți de pe pământ și călcătorii de lege vor fi dezrădăcinați din el.