Așadar, dacă este vreo încurajare în Cristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo părtășie a Duhului, dacă sunt adâncuri ale iubirii și îndurări,
Împliniți-mi bucuria, ca una să gândiți, având aceeași dragoste, fiind de acord, într-o singură minte.
Nu faceți nimic prin ceartă sau glorie deșartă, ci, în umilința minții, toți să stimeze pe alții mai presus de ei înșiși.
Nu priviți fiecare spre propriile lucruri, ci fiecare și spre cele ale altora.
Lăsați să fie în voi această minte, care era și în Cristos Isus;
Care, în chipul lui Dumnezeu fiind, nu a socotit ca tâlhărie a fi egal cu Dumnezeu,
Ci s-a făcut pe sine însuși lipsit de importanță și a luat asupra lui chipul unui rob și a fost făcut în asemănarea oamenilor;
Și, fiind găsit la înfățișare ca un om, s-a umilit și s-a făcut ascultător până la moarte, chiar moarte de cruce.
De aceea Dumnezeu l-a și înălțat cel mai mult și i-a dat un nume care este mai presus de fiecare nume,
Pentru ca, la numele lui Isus, fiecare genunchi să se plece, al celor din cer și de pe pământ și de sub pământ;
Și să mărturisească fiecare limbă că Isus Cristos este Domnul, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.
De aceea, preaiubiții mei, precum totdeauna ați dat ascultare, nu ca în prezența mea doar, ci mult mai mult în absența mea, lucrați cu propria voastră salvare, cu teamă și tremur.