Atunci s-au adunat la el fariseii și anumiți scribi care au venit din Ierusalim.
Și când au văzut pe unii din discipolii lui mâncând pâine cu mâinile spurcate, adică nespălate, îi învinovățeau.
Fiindcă fariseii și toți iudeii, dacă nu se spală des pe mâini, nu mănâncă, ținând tradiția bătrânilor.
Și când vin de la piață, dacă nu se îmbăiază, nu mănâncă. Și sunt multe alte lucruri, pe care le-au primit să le țină, precum este: îmbăierea paharelor și a oalelor și a vaselor de aramă și a meselor.
Atunci fariseii și scribii l-au întrebat: De ce nu umblă discipolii tăi conform tradiției bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate?
El a răspuns și le-a zis: Bine a profețit Isaia despre voi, fățarnicilor, așa cum este scris: Acest popor mă onorează cu buzele lor, dar inima lor este departe de mine.
Dar în zadar mi se închină, învățându-i pe oameni ca doctrine poruncile oamenilor.
Fiindcă lăsând deoparte porunca lui Dumnezeu, țineți tradiția oamenilor, precum îmbăierea oalelor și a paharelor; și faceți multe alte lucruri asemănătoare.
Și le-a spus: Prea bine respingeți porunca lui Dumnezeu, ca să țineți propria voastră tradiție.
Fiindcă Moise a spus: Onorează pe tatăl tău și pe mama ta; și: Cel ce blestemă pe tată sau mamă, de moarte să moară;
Dar voi spuneți: Dacă un om va spune tatălui sau mamei sale: Este corban, altfel spus, orice ți-ar fi de folos de la mine este un dar; va fi liber,
Și nu îl mai lăsați să facă ceva pentru tatăl său sau mama sa;
Făcând fără efect cuvântul lui Dumnezeu prin tradiția voastră, pe care ați dat-o; și faceți multe alte lucruri asemănătoare.
Și după ce a chemat pe toți oamenii, le-a spus: Dați-mi fiecare ascultare și înțelegeți;
Nu este nimic din afara unui om, care intrând în el îl poate spurca, ci lucrurile care ies din el, acelea sunt cele ce spurcă pe om.
Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.
Și când a intrat în casă, ieșind din mulțime, discipolii săi l-au întrebat despre parabolă.
Iar el le-a spus: Așa de nepricepuți sunteți și voi? Nu pricepeți că orice intră în om din afară, nu îl poate spurca;
Pentru că nu intră în inima lui, ci în pântece și iese în hazna, curățind toate mâncărurile?
Și a spus: Ce iese din om, aceea spurcă pe om.
Fiindcă dinăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, adultere, curvii, ucideri,
Hoții, lăcomii, stricăciuni, înșelăciune, desfrânare, un ochi rău, blasfemie, mândrie, nebunie;
Toate aceste rele ies dinăuntru și îl spurcă pe om.
Și de acolo s-a sculat și s-a dus între ținuturile Tirului și ale Sidonului și a intrat într-o casă și dorea ca nimeni să nu știe; dar nu a putut fi ascuns.
Fiindcă o femeie, a cărei fetiță avea un duh necurat, a auzit despre el și a venit și a căzut la picioarele lui;
Femeia era grecoaică, de națiune siro-feniciană; și l-a implorat să scoată dracul din fiica ei.
Dar Isus i-a spus: Lasă întâi copiii să se sature; fiindcă nu este potrivit să iei pâinea copiilor și să o arunci la căței.
Iar ea a răspuns și i-a zis: Da, Doamne, totuși și cățeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor.
Și el i-a spus: Pentru acest cuvânt, du-te; dracul a ieșit din fiica ta.
Și când a ajuns acasă, a găsit dracul plecat și pe fiica ei întinsă pe pat.
Și din nou, plecând din ținuturile Tirului și Sidonului, a venit la marea Galileii, prin mijlocul ținuturilor Decapolei.
Și ei i-au adus pe unul care era surd și avea un impediment în vorbire; și l-au implorat să își pună mâna pe el.
Și l-a luat deoparte afară din mulțime și și-a pus degetele în urechile lui și a scuipat și i-a atins limba,
Și privind în sus spre cer, a oftat și i-a spus: Effata, care înseamnă, Deschide-te.
Și îndată urechile i-au fost deschise și frâul limbii sale a fost dezlegat și vorbea clar.
Și le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât le poruncea mai mult, cu atât mai mult proclamau aceasta.
Și erau peste măsură de înmărmuriți, spunând: Toate le-a făcut bine; face deopotrivă pe surzi să audă și pe muți să vorbească.