YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 15:25-47

Marcu 15:25-47 BTF2015

Și era ora a treia și l-au crucificat. Și inscripția acuzației sale a fost scrisă deasupra: ÎMPĂRATUL IUDEILOR. Și cu el au crucificat pe doi tâlhari; unul la dreapta și celălalt la stânga lui. Și s-a împlinit scriptura care spune: Și a fost numărat cu călcătorii de lege. Și cei ce treceau pe acolo îl defăimau, clătinându-și capetele și spunând: Aha, tu care distrugi templul și în trei zile îl zidești, Salvează-te pe tine însuți și coboară de pe cruce! La fel și preoții de seamă, batjocorind, spuneau între ei împreună cu scribii: Pe alții i-a salvat; pe sine însuși nu se poate salva; Să coboare acum de pe cruce Cristos, Împăratul lui Israel, ca să vedem și să credem. Și cei care erau crucificați cu el îl ocărau. Și când a venit ora șase, s-a făcut întuneric peste toată țara până la ora nouă. Și la ora nouă Isus a strigat cu voce tare, spunând: Eloi, Eloi, lama sabactani? Care fiind tradus este: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? Și unii dintre cei ce stăteau acolo în picioare, când au auzit, au spus: Iată, cheamă pe Ilie. Și unul a alergat și a umplut un burete cu oțet și l-a pus într-o trestie și i-a dat să bea, spunând: Lăsați-l; să vedem dacă va veni Ilie să îl ia jos. Și Isus a strigat cu voce tare și și-a dat duhul. Și perdeaua templului s-a rupt în două, de sus până jos. Și centurionul care stătea înaintea lui în picioare, văzând că astfel a strigat și și-a dat duhul, a spus: Cu adevărat, acest om era Fiul lui Dumnezeu. Iar acolo erau și femei privind de departe, printre care era Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov cel mic și al lui Iose și Salome; (Care de asemenea, când era el în Galileea, îl urmau și îl serveau); și multe alte femei care s-au urcat cu el la Ierusalim. Și acum, făcându-se seară pentru că era pregătirea, care este ziua dinaintea sabatului, Iosif din Arimateea, un consilier demn de cinste care aștepta și el împărăția lui Dumnezeu, a venit și a intrat cutezător la Pilat și a cerut trupul lui Isus. Și Pilat s-a minunat că era deja mort; și chemând centurionul, l-a întrebat dacă era mort de ceva timp. Și când a aflat aceasta de la centurion, i-a dăruit lui Iosif trupul. Și a cumpărat in subțire și l-a luat jos și l-a înfășurat în pânză de in și l-a pus într-un mormânt care era tăiat într-o stâncă și a rostogolit o piatră peste ușa mormântului. Și Maria Magdalena și Maria, mama lui Iose, priveau unde era pus.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Marcu 15:25-47