Vai celor ce plănuiesc nelegiuire și fac răutate pe paturile lor! Când dimineața se luminează, ei o împlinesc, fiindcă este în puterea mâinii lor. Și ei poftesc câmpii și le iau prin violență; și case, și le iau; astfel ei oprimă pe om și casa lui, chiar pe om și moștenirea lui. De aceea astfel spune DOMNUL: Iată, împotriva acestei familii, eu plănuiesc un rău, de la care nu vă veți feri gâturile, nici nu veți merge trufași, căci timpul acesta este rău. În acea zi, cineva va ridica o parabolă împotriva ta și va plânge cu plângere jalnică și va spune: Noi suntem prădați în întregime, el a schimbat partea de moștenire a poporului meu, cum a luat-o el de la mine! Întorcându-se, el ne-a împărțit câmpiile. De aceea tu nu vei avea pe nimeni în adunarea DOMNULUI care să arunce o funie de măsurat prin sorț. Nu profețiți, spuneți-le celor ce profețesc: ei nu le vor profeți, ca să nu le fie rușine. Tu, cea numită casa lui Iacob, este duhul DOMNULUI strâmtorat? Sunt acestea lucrările lui? Nu fac bine cuvintele mele celui ce umblă cu integritate? Chiar de curând poporul meu s-a ridicat ca un dușman: voi smulgeți roba cu tot cu cămașă de la cei ce trec în siguranță, ca și oameni care se întorc de la război. Ați aruncat afară din casele lor plăcute pe femeile poporului meu; ați luat pentru totdeauna gloria mea de la copiii lor. Ridicați-vă și îndepărtați-vă; fiindcă aceasta nu este odihna voastră: fiindcă este întinată, vă va nimici, chiar cu o nimicire grozavă.
Citește Mica 2
Partajează
Compară toate versiunile: Mica 2:1-10
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri