YouVersion
Pictograma căutare

Matei 19:16-22

Matei 19:16-22 BTF2015

Și iată, unul a venit și i-a spus: Bunule Învățător, ce lucru bun să fac ca să am viață eternă? Și i-a spus: De ce mă numești bun? Nimeni nu este bun decât unul, adică, Dumnezeu; dar dacă voiești să intri în viață, ține poruncile. El i-a spus: Care? Isus a spus: Să nu ucizi, Să nu comiți adulter, Să nu furi, Să nu aduci mărturie falsă; Onorează pe tatăl tău și pe mama ta; și, Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Tânărul i-a spus: Toate acestea le-am păzit din tinerețea mea; ce îmi mai lipsește? Isus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde ce ai și dă la săraci și vei avea tezaur în cer; și vino, urmează-mă. Dar după ce tânărul a auzit acel cuvânt, a plecat întristat; fiindcă avea multe averi.