Iar după ce a încetat să vorbească, i-a spus lui Simon: Depărteaz-o la adânc și coborâți-vă plasele pentru a prinde o mulțime de pește. Și Simon, răspunzând, i-a zis: Stăpâne, toată noaptea ne-am ostenit și nu am prins nimic; cu toate acestea, la cuvântul tău, voi coborî plasa. Și după ce au făcut aceasta, au prins o mare mulțime de pești; și li se rupea plasa. Și au făcut semn părtașilor lor care erau în cealaltă corabie, să vină să îi ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât au început să se scufunde. Când Simon Petru a văzut, a căzut la genunchii lui Isus, spunând: Pleacă de la mine, Doamne, fiindcă sunt un bărbat păcătos. Fiindcă era înmărmurit el și toți cei care erau cu el, datorită mulțimii de pești pe care îi prinseseră; Și tot așa și Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, care erau părtași cu Simon. Și Isus i-a spus lui Simon: Nu te teme; de acum încolo vei prinde oameni. Și după ce au tras corăbiile pe uscat, lăsând totul, l-au urmat.
Citește Luca 5
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 5:4-11
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri