Și, pe când unii vorbeau despre templu, cum era ornamentat cu pietre frumoase și daruri, a spus: Cât despre acestea pe care le vedeți, vor veni zilele în care nu va fi lăsată piatră pe piatră care nu va fi dărâmată. Iar ei l-au întrebat, spunând: Învățătorule, dar când vor fi acestea? Și ce semn va fi când acestea se vor întâmpla? Iar el a spus: Luați seama să nu fiți amăgiți; fiindcă mulți vor veni în numele meu, spunând: Eu sunt Cristos; și timpul se apropie; nu vă duceți așadar după ei. Dar când veți auzi de războaie și răscoale, nu vă îngroziți; fiindcă acestea trebuie întâi să se întâmple; dar nu este îndată sfârșitul. Apoi le-a spus: Se va ridica națiune contra națiune și împărăție contra împărăție. Și vor fi mari cutremure de pământ în diferite locuri și foamete și molime; și din cer vor fi arătări înspăimântătoare și semne mari. Dar înaintea tuturor acestora, vor pune mâinile pe voi și vă vor persecuta, predându-vă la sinagogi și închisori, fiind aduși înaintea împăraților și a guvernatorilor, din cauza numelui meu. Și aceasta vi se va întoarce pentru mărturie. De aceea puneți-vă în inimi să nu meditați înainte ce veți răspunde, Fiindcă eu vă voi da o gură și înțelepciune, pe care toți potrivnicii voștri nu vor putea să o combată, nici să i se împotrivească. Și veți fi trădați deopotrivă de părinți și frați și rude și prieteni; și îi vor ucide pe unii dintre voi. Și veți fi urâți de toți din cauza numelui meu. Și niciun păr din capul vostru nu va pieri nicidecum. În răbdarea voastră păstrați-vă sufletele. Iar când veți vedea Ierusalimul încercuit de armate, atunci să știți că pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea să fugă în munți; și cei din mijlocul lui să plece afară; și cei de pe câmpuri să nu intre în el. Căci acelea vor fi zilele răzbunării, pentru a fi împlinite toate cele scrise. Dar vai celor însărcinate și celor ce alăptează în acele zile! Fiindcă va fi o mare strâmtorare în țară și furie peste acest popor. Și vor cădea sub tăișul sabiei și vor fi duși captivi printre toate națiunile; și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini timpurile neamurilor.
Citește Luca 21
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 21:5-24
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri