YouVersion
Pictograma căutare

Luca 2:8-20

Luca 2:8-20 BTF2015

Și în același ținut erau niște păstori care stăteau în câmp și făceau de pază, noaptea, împrejurul turmei lor. Și iată, îngerul Domnului a venit peste ei și gloria Domnului a strălucit împrejurul lor; iar ei s-au înfricoșat foarte tare. Și îngerul le-a spus: Nu vă temeți; căci, iată, vă aduc veștile bune ale marii bucurii care va fi pentru tot poporul. Pentru că în cetatea lui David vi s-a născut astăzi un Salvator, care este Cristos Domnul. Și pentru voi acesta va fi semnul: veți găsi pruncul înfășat și culcat în iesle. Și dintr-odată a fost cu îngerul o mulțime de oștire cerească, lăudând pe Dumnezeu și spunând: Glorie lui Dumnezeu în cele preaînalte și pace pe pământ, bunăvoință față de oameni. Și s-a întâmplat, pe când îngerii plecau de la ei în cer, că păstorii au spus unii către alții: Să mergem acum până la Betleem și să vedem acest lucru care s-a întâmplat, pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Și au venit în grabă și au găsit pe Maria și pe Iosif și pruncul culcat în iesle. Iar după ce l-au văzut, au răspândit vorba ce li s-a zis despre acest copil. Și toți cei ce au auzit, s-au minunat despre cele ce le spuneau păstorii. Dar Maria păstra toate aceste lucruri și cugeta în inima ei. Și păstorii s-au întors, glorificând și lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră și văzuseră, așa cum li se spusese.

Citește Luca 2