YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 8:21-36

Ioan 8:21-36 BTF2015

Atunci Isus le-a spus din nou: Eu mă duc și voi mă veți căuta și veți muri în păcatele voastre; acolo unde mă duc eu, voi nu puteți veni. Atunci iudeii au spus: Oare se va omorî el însuși? Pentru că spune: Acolo unde mă duc eu, voi nu puteți veni. Și le-a spus: Voi sunteți de jos, eu sunt din înalt; voi sunteți din această lume, eu nu sunt din această lume. De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre; căci dacă nu credeți că eu sunt el, veți muri în păcatele voastre. Atunci i-au spus: Tu, cine ești? Și Isus le-a spus: Chiar acela de care de la început v-am spus. Am multe de spus și de judecat despre voi, dar cel ce m-a trimis este adevărat și spun lumii cele pe care le-am auzit de la el. Ei nu au înțeles că le vorbea despre Tatăl. Atunci Isus le-a spus: Când veți fi ridicat pe Fiul omului, atunci veți ști că eu sunt el și că nu fac nimic de la mine însumi, ci așa cum m-a învățat Tatăl meu, acestea vorbesc. Și cel ce m-a trimis este cu mine; Tatăl nu m-a lăsat singur, pentru că totdeauna eu fac cele plăcute lui. Pe când vorbea acestea, mulți au crezut în el. Atunci Isus a spus iudeilor care au crezut în el: Dacă stăruiți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei; Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi. I-au răspuns: Noi suntem sămânța lui Avraam și nu am fost robi niciodată nimănui; cum spui tu: Veți fi făcuți liberi? Isus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine face păcat este robul păcatului. Și robul nu trăiește în casă pentru totdeauna, Fiul însă trăiește pentru totdeauna. De aceea dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi.

Citește Ioan 8