YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 5:1-16

Ioan 5:1-16 BTF2015

După acestea a fost o sărbătoare a iudeilor; și Isus s-a urcat la Ierusalim. Și era în Ierusalim, lângă piața oilor, o scăldătoare, care se numește în evreiește Betesda, având cinci arcade. În acestea zăcea o mulțime mare de neputincioși, orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Fiindcă un înger se cobora la un anumit timp în scăldătoare și tulbura apa; și cine intra primul după tulburarea apei era făcut sănătos de orice boală avea. Și acolo era un anumit om care era în neputință de treizeci și opt de ani. Isus, când l-a văzut zăcând și știind că era așa de mult timp, i-a spus: Voiești să fii făcut sănătos? Neputinciosul i-a răspuns: Domnule, nu am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; iar până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea. Isus i-a spus: Ridică-te, ia-ți patul și umblă. Și îndată omul s-a făcut sănătos și și-a luat patul și umbla; însă în ziua aceea era sabatul. De aceea iudeii au spus celui ce fusese vindecat: Este sabatul; nu îți este legiuit să îți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, acela mi-a spus: Ia-ți patul și umblă. Atunci l-au întrebat: Cine este omul care ți-a spus: Ia-ți patul și umblă? Dar cel vindecat nu știa cine era; fiindcă Isus se retrăsese la o parte, fiind o mulțime în locul acela. După acestea Isus l-a găsit în templu și i-a spus: Iată, ești făcut sănătos; nu mai păcătui, ca nu cumva să ți se întâmple ceva mai rău. Omul s-a dus și a spus iudeilor că era Isus care l-a făcut sănătos. Și de aceea iudeii îl persecutau pe Isus și căutau să îl ucidă, pentru că a făcut acestea în sabat.

Citește Ioan 5