YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 3:22-36

Ioan 3:22-36 BTF2015

După acestea, Isus și discipolii lui au venit în ținutul Iudeii și stătea acolo cu ei și boteza. Și Ioan de asemenea boteza în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo era multă apă; și ei veneau și erau botezați. Fiindcă Ioan încă nu fusese aruncat în închisoare. Între unii dintre discipolii lui Ioan și iudei s-a iscat atunci o întrebare despre curățire. Și au venit la Ioan și i-au spus: Rabi, cel ce era cu tine dincolo de Iordan și căruia i-ai adus mărturie, iată, acesta botează și toți vin la el. Ioan a răspuns și a zis: Un om nu poate primi nimic decât dacă îi este dat din cer. Voi înșivă îmi aduceți mărturie că am spus: Nu sunt eu Cristosul, ci sunt trimis înaintea lui. Cine are mireasa, este mirele; dar prietenul mirelui, care stă în picioare și îl aude, se bucură foarte mult de vocea mirelui; de aceea această bucurie a mea este împlinită. El trebuie să crească, dar eu să mă micșorez. Cel ce vine de sus este mai presus de toți; cel ce este din pământ, este pământesc și vorbește din ale pământului; cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Și ce a văzut și a auzit, aceasta aduce ca mărturie, dar nimeni nu primește mărturia lui. Cel ce a primit mărturia lui a sigilat că Dumnezeu este adevărat. Fiindcă acela, pe care l-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu; fiindcă Dumnezeu nu îi dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna lui. Cel ce crede în Fiul, are viață veșnică; dar cel ce nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci furia lui Dumnezeu rămâne peste el.

Citește Ioan 3

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate