Fiindcă este imposibil ca sângele taurilor și al țapilor să înlăture păcatele.
De aceea, venind el în lume, spune: Sacrificiu și ofrandă tu nu ai voit, dar ai pregătit un trup pentru mine;
În ofrande arse și sacrificii pentru păcat tu nu ți-ai găsit plăcerea.
Atunci am spus: Iată, eu vin (în sulul cărții este scris despre mine) pentru a face voia ta, Dumnezeule.
După ce a spus mai sus: Sacrificiu și ofrandă și ofrande arse și sacrificii pentru păcat tu nu ai voit, nici nu ți-ai găsit plăcerea în ele; care sunt oferite conform legii;
Atunci el a spus: Iată, eu vin pentru a face voia ta, Dumnezeule. El desființează pe cel dintâi, ca să stabilească pe al doilea.
Voie prin care suntem sfințiți prin oferirea trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna.
Și fiecare preot stă zilnic în picioare, servind și oferind deseori aceleași sacrificii care niciodată nu pot înlătura păcatele.
Dar acest om, după ce a oferit un singur sacrificiu pentru păcate, pentru totdeauna, s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu;
De acum, așteptând până când dușmanii lui vor fi făcuți sprijinul piciorului său.
Fiindcă printr-o singură ofrandă el a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți.
Aceasta ne mărturisește și Duhul Sfânt; căci după ce a spus mai înainte:
Acesta este legământul pe care îl voi face cu ei după acele zile, spune Domnul: Voi pune legile mele în inimile lor și le voi scrie în mințile lor;
Și păcatele lor și nelegiuirile lor eu nicidecum nu mi le voi aminti.
Dar acolo unde este iertare a acestora, nu mai este ofrandă pentru păcat.
De aceea fraților, având cutezanță pentru a intra în locul preasfânt prin sângele lui Isus,
Pe o cale nouă și vie, pe care el a consacrat-o pentru noi, prin perdea, care altfel spus este carnea lui,
Și având un mare preot peste casa lui Dumnezeu,
Să ne apropiem cu o inimă adevărată, în deplină asigurare a credinței, având inimile stropite, pentru curățire, de o conștiință rea și trupurile scăldate cu apă pură.