YouVersion
Pictograma căutare

Ezechiel 36:6-15

Ezechiel 36:6-15 BTF2015

Profețește de aceea referitor la țara lui Israel și spune munților și dealurilor, râurilor și văilor: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, am vorbit în gelozia mea și în furia mea, pentru că ați purtat rușinea păgânilor; De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Mi-am ridicat mâna: Cu adevărat, păgânii care sunt în jurul vostru își vor purta rușinea lor. Dar voi, munți ai lui Israel, veți da ramurile voastre și veți aduce rodul vostru poporului meu Israel, pentru că sunt aproape să vină. Căci, iată, eu sunt pentru voi și mă voi întoarce la voi și veți fi arați și semănați; Și voi înmulți oamenii pe voi, toată casa lui Israel, da toată; și cetățile vor fi locuite și risipirile vor fi zidite; Și voi înmulți oameni și animale pe voi; și se vor înmulți și vor aduce rod; și vă voi așeza după stările voastre din vechime și vă voi face mai bine decât la începuturile voastre; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL. Da, voi face pe oameni să umble pe voi, poporul meu Israel; și ei te vor avea în stăpânire și tu vei fi moștenirea lor și nu îi vei mai văduvi, de acum înainte, de oameni. Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că ei vă spun: Tu ești o țară care mănâncă pe oameni și ți-ai văduvit națiunile; De aceea nu vei mai mânca oameni, nici nu îți vei mai văduvi națiunile, spune Domnul DUMNEZEU. Nici nu voi mai face pe oameni să audă în tine rușinea păgânilor, nici nu vei mai purta ocara popoarelor, nici nu vei mai face națiunile tale să cadă, spune Domnul DUMNEZEU.

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate