YouVersion
Pictograma căutare

Efeseni 5:5-18

Efeseni 5:5-18 BTF2015

Fiindcă știți aceasta, că niciun curvar, sau spurcat, sau lacom, care este idolatru, nu are moștenire în împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu. Nu lăsați pe nimeni să vă înșele prin cuvinte deșarte, fiindcă din cauza acestora vine furia lui Dumnezeu peste copiii neascultării. De aceea nu fiți părtași cu ei. Fiindcă odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul; umblați precum copii ai luminii; (Fiindcă rodul Duhului este în toată bunătatea și în dreptate și în adevăr), Încercând ce este plăcut Domnului. Și să nu aveți părtășie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustrați-le. Fiindcă este rușine și numai a vorbi despre cele făcute de ei în taină. Dar toate cele mustrate sunt arătate de lumină; fiindcă cea care arată totul pe față, este lumina. De aceea el spune: Trezește-te, tu, care dormi, și scoală-te dintre morți și Cristos îți va da lumină. Vedeți dar, să umblați cu chibzuință, nu precum cei proști, ci precum cei înțelepți, Răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele. Din această cauză nu fiți fără minte, ci înțelegeți care este voia Domnului. Și nu vă îmbătați cu vin, în care este destrăbălare; dimpotrivă, fiți umpluți cu Duhul