YouVersion
Pictograma căutare

Luca 23:1-12

Luca 23:1-12 EDC100

S-au sculat toți și L-au dus pe Isus înaintea lui Pilat. Și au început să-L pârască și să zică: „Pe omul acesta L-am găsit ațâțând neamul nostru la răscoală, oprind a-i plăti bir cezarului și zicând că El este Hristosul, Împăratul.” Pilat L-a întrebat: „Ești Tu Împăratul iudeilor?” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt.” Pilat le-a zis preoților celor mai de seamă și noroadelor: „Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.” Dar ei stăruiau și mai mult și ziceau: „Întărâtă norodul și-i învață pe oameni prin toată Iudeea, din Galileea, unde a început, până aici.” Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă omul acesta este galileean. Și când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla și el în Ierusalim în zilele acelea. Irod, când L-a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult, căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El, și nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune. I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic. Preoții cei mai de seamă și cărturarii stăteau acolo și-L pârau cu înfierbântare. Irod, cu ostașii lui de pază, se purta cu El cu dispreț; și după ce și-a bătut joc de El și L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat. În ziua aceea Irod și Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiți între ei mai înainte.

Citește Luca 23