YouVersion
Pictograma căutare

Luca 1:39-66

Luca 1:39-66 EDC100

Maria s-a sculat chiar în zilele acelea și a plecat în grabă spre munți, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia și i-a urat de bine Elisabetei. Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău! Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? Fiindcă, iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.” Și Maria a zis: „Sufletul meu Îl mărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo toate neamurile îmi vor zice «fericită», pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, și îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. I-a răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie și i-a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului Său Israel, căci Și-a adus aminte de îndurarea Sa – cum le făgăduise părinților noștri – față de Avraam și sămânța lui în veac.” Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă. Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; și a născut un fiu. Vecinii și rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare față de ea și se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta au venit să taie pruncul împrejur și voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. Dar mama lui a luat cuvântul și a zis: „Nu! Ci are să se cheme Ioan.” Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta.” Și au început să-i facă semne tatălui său, ca să știe cum ar vrea să-i pună numele. Zaharia a cerut o tăbliță de scris și a scris, zicând: „Numele lui este Ioan.” Și toți s-au minunat. În clipa aceea i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba și el vorbea și-L binecuvânta pe Dumnezeu. Pe toți vecinii i-a apucat frica, și în tot ținutul acela muntos al Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri. Toți cei ce le auzeau le păstrau în inima lor și ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Și mâna Domnului era într-adevăr cu el.

Citește Luca 1