YouVersion
Pictograma căutare

Iosua 4:19-24

Iosua 4:19-24 EDC100

Poporul a ieșit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi și a tăbărât la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului. Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe care le luaseră din Iordan. El le-a zis copiilor lui Israel: „Când îi vor întreba copiii voștri într-o zi pe părinții lor: «Ce înseamnă pietrele acestea?», să-i învățați pe copiii voștri și să le spuneți: «Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat.» Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce ați trecut, după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roșie, pe care a secat-o înaintea noastră până am trecut, pentru ca toate popoarele pământului să știe că mâna Domnului este puternică și să vă temeți totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru.”

Citește Iosua 4