Din pricina aceasta, iudeii au început să-L urmărească pe Isus și căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului. Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu de asemenea lucrez.” Tocmai de aceea căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său și Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu. Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce-L vede pe Tatăl făcând, și tot ce face Tatăl face și Fiul întocmai. Căci Tatăl Îl iubește pe Fiul și-I arată tot ce face; și-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunați. Într-adevăr, după cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea.
Citește Ioan 5
Partajează
Compară toate versiunile: Ioan 5:16-21
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri