În ziua aceea se va cânta următoarea cântare în țara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și întăritură. Deschideți porțile, ca să intre neamul cel neprihănit și credincios! Celui cu inima tare Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. El i-a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălțimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ și a aruncat-o în țărână. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub pașii celor obijduiți. Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care ești fără prihană, netezești cărarea dreptului. De aceea Te așteptăm, Doamne, pe calea judecăților Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău și după pomenirea Ta. Sufletul meu Te dorește noaptea, și duhul meu Te caută înăuntrul meu. Căci, când se împlinesc judecățile Tale pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea. Dacă-l ierți pe cel rău, el totuși nu învață neprihănirea, se dedă la rău în țara în care domnește neprihănirea și nu caută la măreția Domnului. Doamne, mâna Ta este puternică: ei n-o zăresc, dar vor vedea râvna Ta pentru poporul Tău și vor fi rușinați; îi va arde focul pe vrăjmașii Tăi.
Citește Isaia 26
Partajează
Compară toate versiunile: Isaia 26:1-11
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri