YouVersion
Pictograma căutare

2 Cronici 20:1-9

2 Cronici 20:1-9 EDC100

După aceea, fiii lui Moab și fiii lui Amon și cu ei niște maoniți au pornit cu război împotriva lui Iosafat. Au venit și i-au dat de știre lui Iosafat, zicând: „O mare mulțime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, și sunt la Hațațon-Tamar (adică En-Ghedi).” În spaima sa, Iosafat și-a îndreptat fața să-L caute pe Domnul și a vestit un post pentru tot Iuda. Iuda s-a adunat să-L cheme pe Domnul și au venit din toate cetățile lui Iuda să-L caute pe Domnul. Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda și a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curții celei noi, și a zis: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, nu ești Tu Dumnezeu în ceruri și nu stăpânești Tu peste toate împărățiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria și puterea, așa că nimeni nu Ți se poate împotrivi? Oare nu i-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii țării acesteia dinaintea poporului Tău, Israel, și nu i-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moștenire seminței lui Avraam, care Te iubea? Ei au locuit-o și Ți-au zidit în ea un Locaș Sfânt pentru Numele Tău, zicând: «Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfățișa înaintea Casei acesteia și înaintea Ta, căci Numele Tău este în Casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre, și Tu ne vei asculta și ne vei mântui.»

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu 2 Cronici 20:1-9