YouVersion
Pictograma căutare

1 Ioan 5:1-12

1 Ioan 5:1-12 EDC100

Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; și oricine-L iubește pe Cel ce L-a născut îl iubește și pe cel născut din El. Cunoaștem că-i iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că-L iubim pe Dumnezeu și păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele, pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră. Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă și cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă și cu sânge; și Duhul este Cel ce mărturisește despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și aceștia trei una sunt.) Și trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa și sângele, și aceștia trei sunt una în mărturisirea lor. Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; și mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu-L crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cine-L are pe Fiul are viața; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.