De aceea, preaiubiții și mult doriții mei frați, bucuria și cununa mea, rămâneți astfel tari în Domnul, preaiubiților!
Le îndemn pe Evodia și pe Sintichia să aibă același gând în Domnul, iar pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să le vii în ajutor. Ele au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement și cu ceilalți tovarăși de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în cartea vieții.
Bucurați‑vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: bucurați‑vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii! Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cu mulțumire cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri! Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.
Încolo, fraților, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce are nume bun, orice virtute sau lucru vrednic de laudă, acestea să vă preocupe! Ce ați învățat, ce ați primit, ce ați auzit de la mine și ce ați văzut la mine, aceea să faceți! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi.
M‑am bucurat mult în Domnul că, în sfârșit, v‑ați înnoit iarăși grija față de mine. Vă gândeați voi la așa ceva, dar vă lipsea prilejul. Nu zic lucrul acesta având în vedere lipsurile mele; căci am învățat să fiu mulțumit cu ceea ce am. Știu să trăiesc modest și știu să trăiesc în belșug. În orice împrejurări m‑am deprins să fiu sătul sau flămând, în belșug sau în lipsă. Pot totul prin [Hristos,] Cel ce mă întărește. Dar bine ați făcut că ați fost părtași la strâmtorarea mea. Voi înșivă știți, filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio biserică nu mi‑a fost părtașă în ce privește dăruirea și primirea în afară de voi. Căci și în Tesalonic mi‑ați trimis de câteva ori ajutorul de care aveam nevoie. Nu că aș umbla după vreun dar. Dimpotrivă, umblu după rodul care sporește în folosul vostru. Am primit toate cele trimise și sunt în belșug. Am de toate de când am primit prin Epafrodit ce mi‑ați trimis – un miros de mireasmă plăcută, o jertfă bine primită și plăcută lui Dumnezeu. Și Dumnezeul meu să împlinească toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Hristos Isus! A lui Dumnezeu, Tatăl nostru, să fie slava în vecii vecilor! Amin!
Spuneți‑i salutări fiecărui sfânt în Hristos Isus! Frații care sunt cu mine vă trimit salutări. Toți sfinții vă trimit salutări, mai ales cei din casa cezarului.
Harul Domnului Isus Hristos să fie cu duhul vostru! [Amin!]