Mica 7:1-4

Vai de mine, cum am ajuns: ca după culesul poamelor de vară, ca la culesul strugurilor rămași în vie – nu mai este niciun strugure de mâncat, nicio smochină timpurie, cum îmi poftește sufletul. A pierit omul de bine de pe pământ și nu mai este niciun om cinstit între oameni. Toți pândesc ca să verse sânge, fiecare îi întinde curse aproapelui. Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău, nu bine: conducătorul cere mită, judecătorul așteaptă răsplată, cel puternic spune pe față ce poftește și așa strâmbă ei dreptatea. Cel mai bun este ca un mărăcine, cel mai cinstit – un tufiș de spini. Ziua vestită de străjerii Tăi, pedeapsa Ta, se apropie; atunci va fi uluiala lor.