După ce au plecat ei, iată că un înger al Domnului i s‑a arătat în vis lui Iosif și i‑a zis: „Scoală‑te, ia‑i pe Prunc și pe mama Lui și fugi în Egipt! Și rămâi acolo până îți voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să‑L omoare!” Iosif s‑a sculat noaptea, i‑a luat pe Prunc și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și a rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin profetul care zice: Din Egipt L‑am chemat pe Fiul Meu. Atunci Irod, când a văzut că fusese înșelat de magi, s‑a mâniat foarte tare și a trimis să‑i omoare pe toți pruncii din Betleem și din toate împrejurimile lui care aveau mai puțin de doi ani, după vremea pe care o aflase de la magi. Atunci s‑a împlinit ce fusese vestit prin profetul Ieremia, care zice: Glas s‑a auzit în Rama, plângere și bocet mult: Rahela își plângea copiii și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau. După ce a murit Irod, iată că un înger al Domnului i s‑a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i‑a zis: „Scoală‑te, ia‑i pe Prunc și pe mama Lui și du‑te în țara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să‑I ia viața Pruncului!” Iosif s‑a sculat, i‑a luat pe Prunc și pe mama Lui și a venit în țara lui Israel.
Citește Matei 2
Partajează
Compară toate versiunile: Matei 2:13-21
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri